Category Archives: Jurnal de tătic

Jurnal de tătic. Burta lu’ Tati

Nu e deloc cinstit că mai toți vorbim cu dulce nostalgie de clipele petrecute ”la sânul mamei”, dar aproape niciunul nu își amintește de ”burta lu’ tati”!

Adică de ce povestea perenă a lacrimii de copil uscată și transformată în zâmbet ”la sânul mamei” nu ar putea avea ca personaj principal un tătic? Cam discriminatoriu, dacă e să cereți părerea obiectivă a unui tată posesor și de burtă și de două fete gata oricând să aterizeze pe un loc moale care nu poate riposta decât cu un icnit și un zâmbet forțat.
Poți sări ”la sânul mamei”? Evident că nu!
Poți să ”potrivești” mama așa cum așezi tatăl, ca să te întinzi cu fața spre televizor și să ațipești legănat de respirația lui și de prostiile debitate de Sponge Bob? Nu. Tatăl umple fiecare gol al canapelei și pare născut și așezat acolo doar ca să fie un loc pufos de odihnă sau de joacă.
La sânul mamei treceau dureri, uitați de supărări, noaptea se umplea de stele jucăușe și le prindeai doar dacă îți scoteai mâna de la căldură și o întindeai puțin.
Dar pe burta tatălui te așezi cu tableta și ripostează doar dacă firul de alimentare îl sugrumă de i se învinețește fața. De pe înălțimea sa te uiți amenințător la mâța care te-a zgâriat sau îi poți comanda mamei o cană de ciocolată cu lapte fără să riști o trimitere urgentă la făcut teme. Pe burta lui tati poate să-și culce capul și soră-ta și apoi să vă certați pe telecomandă.
Când pui capul la sânul mamei te aștepți să te mângâie, să auzi vorbe dulci, șoptite cu voce blândă, pe burta tatălui nu vei simți decât ritmica mișcare a vieții, și aia mult încetinită, ca nu cumva să te deranjeze, să te dai jos îmbufnată și să pleci de acolo.
Ar mai fi multe de spus, dar toată povestea asta mi-a făcut foame și închid pentru că vreau să caut și ceva diete, că două fete și o telecomandă înseamnă că e prea mult loc pe… burta lui tati.

Posted in Jurnal de tătic | Leave a comment

Jurnal de tătic. Patru rânduri de ”î-uri” și o dulce escrocherie


Foto> Andreea Marinescu

Pentru a suta oară, poate chiar a mia oară, m-am așezat la birou și am deschis folderul botezat pompos ”Jurnal de tătic”. Și tot pentru a mia oară, după câteva minute în care inspirația refuza să mă atingă cu aripa ei angelică, am împins laptopul, făcând loc telefonului pe care să mă joc, prefăcându-mă că am de verificat pe el lucruri importante. După ce vasul plictiselii mi-a dat peste margini de la poze cu pisici și flori îmbobocite, am tras din nou laptopul înspre mine. Atunci…
Mi-a inundat brațele, spațiul mic dintre mine și masa pe care era laptopul s-a umplut de puf. Apoi a urcat mai sus, spre față. Până să apuc să spun ”Sofi, lasă-l pe Tati că are treabă!”, smocul ei era tot ce mai puteam vedea din lumea asta largă. Dar nici nu-mi mai trebuia altceva.
Am inspirat din parfumul ei de curățenie și am împins inutilul computer ca să mă pot juca mai bine cu ea. Așa cum faci cum o păpușă. Doar că e o păpușă vie.
Cred că primul om de la care am aflat că păpușile vorbesc a fost bunicul meu. Eram doar puțin mai înalt decât calul din lemn pe care mi-l făcuse dintr-o buturugă, când a organizat o adevărată scenă de teatru în camera mea. Era un hol de trecere de la o cameră la alta a oamenilor mari, într-un blocușor de trei etaje de la îngemănarea Oborului cu Iancului, clădire dărâmată când a dat și peste noi strechea modernizării, a sistematizării din anii de după Marele Cutremur.
Blocul era la intersecția lui Mihai Bravu cu Dimitrov, rebotezată acum Ferdinand, și ascundea o parte din Liceul Iulia Hașdeu de privirile curioșilor care traversau orașul, venind de la cocheta Universitate în beția de culori și arome a Pieței Obor.
Păpușa din brațele mele s-a lăsat alintată, smotocită, după care s-a scuturat de mâinile mele și mi-a zis, pe un ton autoritar, cum poate forma numai îndelungul exercițiu pe funcția de ”prințesa mică a lui Tati”:
-Hai, că avem temă!
”Avem”, cred că toți cei care au copii știu, e un cuvânt foarte folosit la noi în casă: ”Avem de luat pâine!”; ”Avem un proiect la grădi cu primăvara!”. ”Avem” ăsta se traduce de obicei printr-un ”te miști mai cu talent, că nu cred că mai ai timp să termini ce e de făcut?”
-Și ce temă avem?
Atât a așteptat. A scos o foaie mototolită și a întins-o pe birou, încercând să o îndrepte cu mâna. În partea de sus am recunoscut scrisul doamnei educatoare. Cum să nu-l recunosc? Doar a fost și educatoarea Alecsiei, iar acum, când am văzut frumos rânduiți vreo patru „î” din ”i”, am avut și o senzație de dejavu.
Dar am uitat să mă prezint, pentru cei care ne-au uitat, normal, în astea 10 luni de când nu am mai scris pe blog. Sunt un personaj colectiv, niciun tată nu mai riscă să se dea drept ”persoană fizică”, format din: nevastă, Silvana, două fiice, Alecsia, 10 ani, și Sofia, 6 ani, Soacră, cu ”S” mare, socru, o pisică neagră tăciune, Mitzu, o broască țestoasă, Vasile, pe care-l bănuiesc a fi tot femelă, și un tată apărut în viața ăstora de mai sus doar ca să-și noteze impresiile. Mă numesc simplu, ”Jurnal de tătic”, dar puteți să-mi spuneți Tati.
-Avem de făcut litera asta. Patru rânduri.
-Așa și?
Și-a dat capul pe spate și m-a privit cum numai ea știe.
-Bine, face Tati o literă, să vezi cum și apoi le faci tu. OK?
Am luat un pix și am caligrafiat cum am putut eu mai bine un ”î”. Învățătoarea mea, dacă o mai trăi, ar fi mândră de mine. Orele de caligrafie își cereau acum, după zeci de ani, răsplata.
Dar Sofia a luat foaia, s-a uitat la ea atentă și a clătinat din smoc a nemulțumire:
-Tati, nu prea seamănă…
Am luat din nou pixul și am mai făcut trei litere, mai atent la fiecare mișcare. Deja primul rând se apropia de final.
-Hai, acum termină tu aici, mi-a ordonat păpușa vorbitoare.
Am mai înșirat trei ”î-uri”, cam pe grabă, recunosc.
-Tati, nu ies cum trebuie. Se supără doamna. Mai încerci?
Supărarea doamnei e un motiv destul de serios ca să nu las pixul din mână până nu am mai umplut o jumătate de rând. (mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | Leave a comment

Jurnal de tătic. Evaluarea națională. Mami și Tati sunt pregătiți


Foto Alex Mazilu

A trecut prima zi din evaluarea națională pentru clasa a doua. Nu vă spun cum e Alecsia, pentru că am fost instruiți în fel și chip să nu punem presiune pe copil, să nu îl stresăm. Dacă e să respecți toate sfaturile ”inspiraționale”, toate poruncile de ”parenting” și toate îndemnurile ”motivaționale” ajungi să nu mai vorbești de școală cu copilul tău!
În fine, reiau ideea: a trecut prima zi din evaluarea națională pentru clasa a doua și eu și Silvana ne simțim pregătiți! De fapt, la câte teste pregătitoare am văzut, am rezolvat (pe șest, să nu mă prindă nevastă-mea, dar, na, nu rezistă un tată la rugămințile fetei!) la câte o fi rezolvat și Silvana fără știința mea (deh, inimă de mamă!) ne putem considera gata să promovăm într-a treia!
Cum unul dintre subiecte a fost să descrie părinților experiența de la un concurs de dans, vreau să vă demonstrez că pregătirile nu au fost în zadar.
Așadar, în vacanța de 1 mai, în casa bunicilor din Bucovina…
Cum anul ăsta am avut într-o singură săptămână, de-a valma, iarnă, primăvară și vară, toate florile au explodat deodată, speriate că trece vremea și nu apucă să-și facă datoria anuală. Uite așa se explică de ce ultimele narcise se înghesuie în lalele și panseluțe, țesând un covor cât e grădina de lungă, nelăsând petalele și florile de magnolie sau liliac să cadă direct pe pământ. Iar în spate, înspre lunca Moldovei, merii, cireșii, perii, prunii și vișinii au înflorit și ei deodată, ca și cum nu are fiecare data lui bine stabilită din vară la care să dea în pârg și e vreo cursă care să ajungă primul în oala de compot.
Până și pisicii zac fiecare pe unde și-a găsit un loc umbros. Oameni și animale zac loviți în moalele capului de soarele Bucovinei, puternic ca o copită de bour. (mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | Leave a comment

Jurnal de tătic. Cu gura căscată la Facebook-ul nevestei


Foto Alex Mazilu

Miercuri, 18 aprilie, 2018. Îmi pârâie telefonul și mă anunță că m-a ”tăguit” nevastă-mea într-o postare. O citesc și rămân cu gura căscată.
Imediat am căzut pe gânduri: o fi de bine sau de rău ce scrie Silvana acolo? Că e adevărat pot să confirm cu mâna pe inimă, atâta cât mi-a mai rămas nedată. Și în paginile acestui Jurnal am scris de câteva ori că, de când am două fete, sunt în căutarea unei lumi care să aibă două ”luni” pe cer, ca să le pot dărui fără să am scandal în casă. Am mai scris și că ele, la 9 și 5 ani, mă cunosc atât de bine încât mă joacă pe degete. Dar recunosc și că nu mă deranjează.
Iată postarea Silvanei: (mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | Leave a comment

Jurnal de tătic. Capra roșie, cu două țâțe negre și trei picioare

Pentru cei curioși de motivul pentru care deschid această filă de Jurnal cu o poză cu o capră cu țâțe negre și trei picioare vă anunț că în imagine nu e o capră cu țâțe negre și trei picioare. Chiar dacă așa pare. Explicația e mai jos.
”Adevărata binecuvântare a sărbătorilor Paștelui o simți mai bine dacă ești înconjurat de oameni dragi!” Asta i-am spus soacră-mii când i-am lăsat fetele în grijă și am plecat singur cu nevastă-mea.
A apucat să ne umple un sac cu mâncare și, când să ne ureze ”distracție plăcută”, biata femeie a văzut că vorbește deja singură.
Ultimele două zile de vacanță le-am petrecut toți patru în liniște, Sofia și Alecsia la bunici, unde e o adevărată competiție națională a răsfățatului, iar noi acasă, fiecare cu bolul lui de floricele și cu ochii în ecranul personal, urmărind toate filmele pe care în ultima perioadă le întrerupeam din cele mai variate motive, de la ”Cum poți să te uiți la crimele alea, nu vezi că sunt fetele în cameră?” la ”Tati, pune Obladi!”
Aveam oricum toți tolbele pline de amintiri frumoase din cele câteva zile petrecute împreună.
Prima a descris-o Silvana perfect pe pagina ei de Facebook și o voi ”fura” ca atare. E dela ”coada” la spovedanie pe care toate trei au suportat-o cu stoicism și, așa cum fac mereu, cu foarte mult râs:
”În această dimineață, Alecsia s-a spovedit pentru prima dată în viața ei lungă de până acum … 9 ani ! Ieri am stat de vorbă puțin despre asta, am asigurat-o că secretele pe care le va spune vor fi între ea, duhovnic și Dumnezeu și că cel mai important va fi să nu mintă…
Buuuun! Cu “lecțiile” astfel învățate, hotărâte, am plecat azi cu Alecs și Sofi la biserica noastră. Tot drumul, Sofi (5 ani) era stresată.
“Mami, eu nu vreau să mă spovedesc ! Clar!”
Îi explic că ea e încă mică și se va împărtăși fără spovedanie și că doar Alecs va face asta…
“Mami, eu nu îi spun secretele mele Părintelui!”
Ok.
La biserică, rând mare de așteptat. Stăm cuminți, cu capul acoperit, încet, până ajungeam și noi.
Așteaptă Sofi stresată toată…
La un moment dat, își trage hotărât baticuțul de pe cap și îmi zice:
“Mami, eu plec acasă ! Dacă mă spovedește din greșeală ? Ce fac ? “
“Cum din greșeală Sofi? “
“Da! Dacă face Părintele o magie de la Dumnezeu și vorbește gura fără mine toate secretele mele ? “
“Sofi, nu se poate asta ! “
“Mami, cel mai bine, știi ce fac ? Nu mă uit în ochii Părintelui deloc ! Ca să nu îmi transmită magia !
Povestea asta cu așteptarea a durat cam două ore. Erau mulți copii și m-a bucurat asta. Păstrăm credința mai departe.
P.S. Totul a fost mai plăcut atunci când a apărut din întâmplare Andrei, unul din prietenii preferați ai Alecsiei. Un băiețel cuminte și delicat astfel încât, “acasă la Dumnezeu” era de-a dreptul”simpatic”. Dacă nu le era foame, ar mai fi stat un pic! Felicitări părinților lui! A fost o surpriză plăcută să îi întâlnesc acolo !
P.S.1. Sofi avea puțină dreptate… în Piața Iancului sunt cel puțin 2 biserici cu 5 preoți magici… cu priviri blânde, calde, blajine, cu zâmbetul pe chip, atât cât să îți inspire curaj și speranță, cu fruntea plecată întru smerenie pură, cu energia “magică” a credinței …
P.S.2. Nu știu dacă Alecsia va alege să păstreze același duhovnic la care în următorii câțiva anișori se va spovedi … și când va fi mare, și va decide singură asta ! Cert este că e preotul care i-a citit Sfânta Taină a Botezului și care a scăldat-o în Casa lui Dumnezeu… Când îi povesteam azi asta, se uita cu ochii jucăuș la mine rușinată… “Vai mami, m-a văzut dezbrăcată Părintele ?” “Da, mami, te-a văzut! Erai doar o mogâldeață de omuleț pe-atunci!””
Nu știu ce secrete poate ascunde Sofia la nici 6 ani de nici Dumnezeu nu poate să le afle, dar să notez ce s-a întâmplat cu o seară înainte. Știindu-mă neîndemânatic la încondeiat, am spus că voi orna salata a la boeuf, preferând să iau asupra mea această responsabilitate, mai ales că salata urma să o luăm cu noi la bunici, să o ”sacrificăm” după slujba de Înviere. (mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | 1 Comment

Jurnal de tătic. Cum am eșuat în prima și ultima încercare de a fi vegan


Foto Alex Mazilu

Nu pot concepe Paștele fără flori de liliac, dar anul ăsta sfânta sărbătoare a picat prea devreme, așa că probabil că va trebui să mă adaptez.
În copilărie, când se apropia sărbătoarea despre care știam că nu trebuie să vorbesc la școală, mama alinia pe o măsuță de la marginea sufrageriei un coș cu ouă vopsite, unele având abțibilduri jucăușe peste micile defecte de culoare, un cozonac gras și rumen și o pască mare și oacheșă ca un ochi de copil care luminează în întuneric. Niciodată nu lipsea de pe măsuță glastra cu un mănunchi de crengi de liliac înflorit.
Doamne, cum se adunau toate parfumurile astea! Miroseau a sărbătoare, a casă.
Liliacul mi-a rămas întipărit pe suflet din cauza unei povești din copilărie.
Într-o seară din preajma Paștilor, mama s-a așezat pe canapeaua din sufragerie. Casa strălucea, ouăle luceau și ele, cozonacul răsfăța cu parfum de nucă arsă camera, iar pasca binecuvânta în jurul său cu semnul crucii desenat din șuvițe răsucite de cocă. Mama era frântă, dar eu probabil o necăjeam, având chef de joacă, după ce o zi întreagă ea și bunica nu prea avuseseră timp de mine. Sau poate nu-i făceam nimic și doar a avut o idee de joacă înainte de a alunga prin somn truda pregătirilor.
”Ia-ți scăunelul și așează-te lângă măsuță. Uită-te bine la florile de liliac. Dacă găsești una cu trei sau cinci petale rupe-o încet. Să nu le rănești și pe celelalte! Îți pui o dorință și ai să vezi că se împlinește!”
Mi-am tras scaunul atât de amenințător de aproape de măsuță că puteam să mușc din parfumul cozonacului sau să simt pe limbă brânza trecută prin tainice alchimii în măruntaiele pascăi. Și am început să caut. (mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | Leave a comment

Jurnal de tătic. Dedicat unei femei frumoase

-E o femeie foarte frumoasă.
-Frumoasă rău?
Era evident că nu pot scăpa de Sofia doar cu o descriere sumară, așa că…
-Uite, Tati, a văzut-o o dată. E o femeie înaltă, mlădioasă…
-Ce e aia mlădioasă?
Sofia va face 6 ani în toamnă și i se clatină primul dinte de lapte! Ca să o scot de sub vălul aducător de frig al fricii am apelat la mult iubita poveste a Zânei Măseluță. Ba chiar, încă de la primul semn că dințișorul va cădea, am umblat prin sacul cu vechituri, am ales un bănuț de argint cu efigia Regelui Carol I, l-am curățat până și-a căpătat strălucirea de odinioară și mi-am pregătit o poveste despre primul Rege al României. La fel am făcut cu Alecsia și acum una dintre comorile ei de preț este o monedă cu Regele Mihai.
Vaaaai, ce prostie am scris! Eu n-am făcut nimic, Zâna Măseluță a adus bănuțul cu Mihai, acum câțiva ani! Eu doar am spus câteva povești unei copile care adormea la pieptul meu, strângând în palmă chipul de care i se legau visele.
-Tati, ce e aia mlădioasă? (mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | Leave a comment

Jurnal de tătic. Bluesul unui forty niner!


Foto Alex Mazilu

Cât ai spune ”Tati, dă-mi pieptenul, dacă ai terminat cu el!” , liniștea familiei a zburat precum apa de pe aripile unei gâște. De unde cu câteva secunde în urmă puteai auzi cum musca-și scutură aripile de supărare că nu a găsit pe jos nici măcar o firimitură de pâine, acum ne puteai auzi de la un kilometru cum strigăm!
De fapt, se certau doar Silvana cu Sofia, restul fiind spectatori. Alecsia a renunțat rapid la statutul de necombatant și s-a aruncat în vâltoare. Pisica Mitzu a simțit că e rost de scărmăneală și s-a proțăpit în ușă, de unde vedea totul cât mai bine. Vasile, țestosul, a ridicat și el capul până spre marginea acvariului, sperând că din agitația fetelor din casă va sări la el în bazin vreun peștișor afumat.
Numai eu m-am afundat în canapea și, în loc să mă implic, măcar pentru a aplana conflictul, m-am trezit că filosofez pe marginea evenimentului. Uite – mă gândeam eu, privind detașat agitația – ce i-o fi trebuit Silvanei să se coboare la mintea unui prunc de 5 anișori? Așa, a spus Sofia o prostioară. Și ce? Ăsta e motiv să sară maică-sa ca arsă. Iar Alecsia, ce să mai zic, mă așteptam ca la 9 ani să fie mai matură și nu să se apuce și ea să crească zarva deja stârnită de mama și sora ei!
Și am mai avut o revelație, în timp ce mă minunam de propriul meu calm: am devenit mai înțelept!
Cum de am devenit înțelept? Telefonul de lângă mine vibra permanent, semn că micul lui computer contabiliza urările primite de la oameni dragi. Venea ziua mea și primele felicitări își făceau simțită căldura.
49!
Când am făcut eu ochi, un ”forty niner” era un căutător de aur, un strop din valul care a strâns visători din toată lumea și i-a dus în California anului 1849. Acum, un ”forty niner” e un om care-și atârnă planurile în cui, se așează comod la o pipă și privește agitația fără sens din jurul său. Care aur, frate, ne-am distrat și noi la câteva mii de kilometri de casă și apoi, rupți în fund, ne-am întors la casele noastre și ne-am petrecut bătrânețile vorbind la un pahar de whiskey despre tonele de bogăție care ni s-au strecurat printre degete!
Înțelept ajungi când de ziua ta lumea îți urează ”sănătate”, în loc de tradiționalul ”La mulți ani!” Când golanii copilăriei tale te sună și, în locul bancului scorojit cu ”cele 100 de fecioare care așteaptă să te îmbeți ca să te răpească”, își spun: ”Să fii sănătos, prietene, că, uite, Vasile, colegul nostru s-a dus…” (mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | 1 Comment

Jurnal de tătic. Dor de ducă


Foto Alex Mazilu

A pocnit primul boboc de magnolie. A făcut un zgomot atât de puternic încât un pâlc de ghiocei aflați prin preajmă și-au scuturat coroanele și prin tulpinile lor a trecut ca un curent electric teama că scurta lor viață se apropie de sfârșit. Și au avut dreptate! Nici n-a trecut o zi și tulpinile lor goale și maronii s-au culcat pe-o parte, lăsând loc viorelelor să se înalțe peste umărul lor și să privească în voie parcul.
Apoi viorelele s-au lăsat într-o rână, sacrificându-și corolele pe altarul verii ce va să vie, și au apărut toporașii, brândușele, iar tot timpul, de pe cel mai înalt răsad, narcise delicate și trupeșe zambile au gonit aerul de iarnă și au tămâiat în urma lui cu parfum.
Când ultima zambilă și-a dat duhul roz, deasupra locului domina liliacul, cu trupul împodobit de mii de muguri colorați. Unii, mai îndrăzneți, ar fi explodat de bucuria venirii Paștilor, dar alții par a mai aștepta, ca să treacă și zăpada mieilor.
Dar și când ultimul buchet de liliac se va închide, (mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | 2 Comments

Jurnal de tătic. Percepția bărbaților asupra fustelor scurte

Foto Alex Mazilu

-Tati, îți place fusta asta?
Sincer, mi s-a părut că Alecsia îmi arată o batistuță sau o băsmăluță smulsă de pe capul unei păpuși. ”Fustă” părea cam mult spus.
Dimineața, după ce toată lumea își primește micul dejun, rolul meu se încheie și scena casei este ocupată de agitația fetelor care-și aleg hainele pentru a pleca. Importanța lui Tati se reduce treptat, mergând spre zero barat.
Adevărul e că nu mă supără minutele de liniște de după agitația primelor pregătiri. Îmi trag lângă mine cafeaua și rămân în bucătăria pustie, pradă viciilor, gândurilor și maldărului de vase ce așteaptă să fie spălate.
În primele minute ale fiecărei zile sunt ”stăpânul mic-dejunului”. Trebuie să fiu sigur că Sofia găsește pe masă un bol de cereale cu lapte, dar și o jumătate de sandviș, dacă îi face poftă Alecsia. Pe aceasta din urmă o așteaptă cealaltă jumătate de chiflă. Silvana se mulțumește cu o cafea, îndulcită cu miere și diluată cu un strop de lapte. Pisica Mitzu nu concepe să se trezească și să nu fie paharul plin cu apă proaspătă (Ei bine, da, pisica noastră bea apă din pahar!) și un plic de mâncare răsturnat în castronel. În timp ce fetele mănâncă, am timp să prepar sandvișurile pentru pachetele Alecsiei și Silvanei. Evident, printre picături, arunc și doi pești uscați în bazinul lui Vasile, pentru că nicio broască țestoasă care se respectă nu poate vedea atâta agitație în jurul său fără să vâneze nimic!
Poate pentru cursivitatea poveștii din fila asta de Jurnal nu era nevoie de toată enumerarea asta, dar cred că, măcar uneori, trebuie menționate meritele unui bărbat la bunul mers al familiei! Mai ales că abia am scăpat cu viață după maratonul anual care se încheie pe 8 Martie. Sărutări de mâni, doamnelor!
-Tati, te uiți la fustă? E frumoasă?
Ați observat cum bărbații își schimbă părerea despre fuste în funcție de cine le poartă? Practic, oricâte generații corecte s-ar așeza peste noi, o fustă scurtă nu poate fi privită de toți la fel de corect politic. (mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | Leave a comment