Indiferent ce se întâmplă în jurul meu, de cât de tare strigă realitatea la mine, dacă mă gândesc la fetele mele, gândurile mă absorb cu totul. Și zâmbesc. Acum nici nu m-aș gândi la altceva decât la Sofia. Îmi e dor de ea, cum îi e copilului de primele fructe ale primăverii.
Să fim iar toți 4, să…
Să alegem împreună, părinți și copii, ce mâncăm la cină. În jocul ăsta, care-mi dă presimțiri negre de câte ori se declanșează, Silvana dă tonul:
-Să spună tati primul ce mâncăm!
-Lasă, spuneți voi, mie-mi place orice vă face vouă plăcere.
-Nu, nu, să spună tati!
Fetele sar întotdeauna în susținerea mamei lor.
-Ok, aș vrea pastramă cu cartofi prăjiți!
De fiecare dată știu că trebuie să tac, dar mă las furat de joc și vorbesc. Silvana se uită la mine de parcă aș fi cerut voie de la fete să merg la sexy club.
-Eu vreau paste carbonara!
Alecsia are 7 ani și cere, invariabil, tot ce îi amintește de giumbușlucurile din timpul meselor de la after. Sofia are 3 și de aia se ia după soră-sa:
-Calbonala!
În gând, eu mulțumesc că n-a zis niciuna ”piept de pui”. Nu-mi place carnea de găină moartă… după mine, singura pasăre mâncabilă trebuie să fi behăit înainte de a ajunge pe foc!
-Buuuun, am reținut – zice Silvana, după ce s-a încheiat turul mesei, de remarcat că pisica și broasca țestoasă nu au niciun cuvânt de spus pe această temă – azi nu am paste, dar vom mâna șnițele de puiuț cu piure!
Și totuși îmi e dor să fim iarăși toți 4, ca de primele fructe ale primăverii. Nu-i nimic, mai e puțin!
