Multe flori au murit de pomană zilele astea. Străzile sunt pline de trupurile lor. E imposibil să știi dacă mai multe zac acum ofilite, cu petalele atinse de putreziciune sau cele mai numeroase au ajuns prin case, împlinindu-și menirea, de a spune…
Nu numai pentru miile de flori rămase în gălețile de pe stradă a fost o zi proastă.
Nu sunt prea superstițios și nici nu am vreo aplecare aparte pentru teoriile conspiraționiste, dar nu pot să nu remarc că nu au știut ce să mai facă să pice ziua de 1 Martie într-o zi de marți! Au ajuns chiar să bage o zi în plus la februarie! Parcă nu era de ajuns că mai toți masculii am umblat 24 de ore cu fețe tâmpe, cărând după noi buchețele mai mari sau mai mici, de la smocuri de ghiocei, timide ca primul ”te iubesc”, la adevărate jerbe cărora le lipsea doar banderola cu ”Sincere regrete”. Sau că ne-a văzut toată lumea, ascunzând prin buzunare dihănii din plastic cu mutrițe care mai de care mai ridicole! Era nevoie să facem toate astea și sub spectrul a 3 ceasuri negre!
Eu mi-am consumat cele 3 ore de ghinion cu o zi înainte, pe 29! Seara, când, fără să-mi dau seama, mirosea deja a marți!
Am vrut să le dau fetelor din casă mărțișoarele cu o zi înainte. Nu știu dacă încercam inconștient să evit ziua buclucașă sau speram ca ele să plece de acasă, în prima dimineață de primăvară, purtând deja în piept fleacurile alese de mine.
Am ajuns acasă, ascunzând sub haină 3 frezii cum nu am mai văzut.
Petalele cândva albe sunt verzi-albăstrui. Verde e și măduva din tulpină, semn că bietele flori au fost lăsate să tragă sevă dintr-o glastră cu cerneală, cum colorau pe vremuri florarii garoafele albe. Frezii cu petale înverzite-albăstrite de la cerneală, suptă în loc de apă! Le-am luat, gândind că oricum nu le vor mânca, deci pot fi non-bio. Le-am luat și pentru că rămân la părerea că nimic nu spune ”te iubesc” mai frumos decât cerneala. Dar cine să înțeleagă mesaje din astea subtile!
În buzunar ascunsesem două mărțișoare cu Elsa și Ana ( v-am mai spus că surorile din Frozen ne populează casa și ne bântuie mințile și sufletele). Erau ultimele de acest fel pe care le-am găsit. Mai să mă bat pentru ele cu o doamnă în fața tarabei, dar, se știe, cel mai deștept cedează, iar bărbații nu-s foarte inteligenți la început de martie!
La mai puțin de un minut după ce le-am scos din buzunar erau rupte. Fâșii din poze zăceau pe acul de siguranță, iar șnururile rămăseseră pe plicuri!
De unde mă așteptam ca zâmbetul să le stăpânească pe fete până la culcare, venirea mea s-a transformat într-un cor de bocete! De unde să știu eu că obiceiul ăsta al nostru cu mărțișoarele a ajuns și pe vasele chinezești!
-Lasă că le repară tati!
Câteva minute mai târziu, tati era înțepat în deget, avea prinsă de podul palmei o față șifonată de Elsa și înjura de toți ghioceii care apar după ce Frozen e topit de soare sau de focul Iadului.
Dar fetele râdeau de nu mai puteau. Sof se făcea că mă ajută și își lipea cealaltă poză de nas, iar Alecsia îi punea lui Ponică acul gol de la mărțișorul ei.
Cât am râs! Mărțișoarele alea de doi lei ne-au umplut casa de clinchete de clopoțel. Dacă menirea unui mărțișor e să coboare soarele de primăvară în ochii unei fete, atunci chinezăriile astea două și-au atins scopul mai abitir decât două talismane.
Dimineața, aveam un gust amar, că nu aveau cum să poarte nimic de la mine, dar am văzut pe bluza Alecsiei un mărțișor.
-Tati, uite că Mami l-a păstrat pe ăla de anul trecut!
Chestia asta cu 3 ceasuri negre e o prostie. Eu am avut numai ceasuri bune pe 1 Martie.
One Response to Jurnal de tătic. Cum mi-am făcut fetele să plângă de 1 Martie