Jurnal de tătic. Gusturi românești cu cireșe grecești

jurnal 11

Foto Alex Mazilu

Nu există pe lume dreptate. De o parte a mesei suntem 3, înghesuiți în jurul unui bol cu cireșe. La celălalt capăt e Silvana, singură cu bolul ei. Dar nimeni nu o plânge, pentru că, nu-i așa, dreptatea și-o mai face omul și cu mâna lui.
Eu și nevastă-mea ne evităm, nervoși, privirile, iar fetele sunt roșii de la gură la urechi și scuipă cu precizie matematică sâmburii. Fiecare în castronelul ei. La un moment dat, rup tăcerea apăsătoare:
-E clar că astea sunt mai bune! Ia uite cum înfulecă prințesele lui tata!
-Hai să nu deschidem din nou subiectul.
Am lăsat subiectul îngropat. Câteva minute bune în bucătărie se auzea numai clinchetul sâmburilor care loveau marginea castroanelor. Alecsia a fost prima care a vorbit:
-Tati, mergem acum să luăm păpușă bebe-brioșă?
Sofia a împins și ea castronelul de sub nas și a decretat:
-Bebe-blosă!
Silvana m-a privit cu delicatețea lupului care suflă-n poarta purceilor:
-Ai promis, acum rădică-te și cumpără! Cred că e deschis la mall…
Totul începuse mai devreme, în fața unei tarabe cu cireșe.
Silvana: Uite, cireșe românești! Vrem două kilograme.
Eu: Stai, uită-te la astea negre. Pot gusta? Doamne, ce aromă. Mai bine pune două kilograme din astea.
La noi în casă – și bănuiesc că în mai toate casele – apare discuția asta. Eu, de exemplu, ador fructele cu gusturi care-mi amintesc de copilărie, de vacanțele în Branul care nu devenise încă un mall de case de vacanță, de serile petrecute printre tarabele din Oborul Bucureștiului de altă dată. Dar cu limite…
Adică nu sunt nebun să iau un produs doar că e românesc. Băi frate, dacă pe țăranul român îl frământă că piața se umple de cireșe grecești și ale lui nu sunt coapte, nu văd de ce să le mănânc pe jumătate acre!

Nevastă-mea crede că e de datoria noastră să le cumpărăm, dar nu a reușit niciodată să-mi explice – am avut o dată discuția asta legată de iaurturile dintr-un galantar – de ce producătorul nu poartă ițari și gumari, în loc de blugi și adidași. Dacă el are în fața porții un Ford și nu o Dacie, de ce datoria mea față de munca lui e mai mare?
Femeia de la taraba cu cireșe nu ne-a lăsat pe niciunul cu ochii-n soare, a pus în două pungi câte două kile de cireșe și ne-a cerut banii, înainte de a ne încăiera pentru gusturile românești sau grecești.
Acasă, a început ”bătălia” pe atragerea fetelor.
Silvana: Haideți la cireșe! Astea sunt buneeee! O bătrânică le-a cules una câte una din copacul rămas de la mama ei.
Nu mai aveam timp pentru lăudat cireșele mele, negre ca o inimă de vampir și dulci ca nectarul zeilor. Am spus la repezeală:
-Dacă mâncăm cireșele lui tati, vă cumpăr câte o bebe-brioșă!
Acum îmi e mai clar: mita omoară gusturile românești!

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Jurnal de tătic. Bookmark permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.