Jurnal de tătic. Olel și Ponică vă urează un an…

La ora când citiți aceste rânduri…

jurnal 31

Dar mai bine să vă povestesc măcar o parte din evenimentele care m-au adus aici.
Sâmbătă seară, cu o pipă burdușită cu un amestec marinăresc, mă pregăteam să mă scufund într-un film mai bătrân decât toate problemele noastre actuale. Pe scurt, eram gata ca, măcar pentru o oră și jumătate, să devin util pentru familia mea precum un cuțitaș de deschis scrisori lăsat pe biroul unui programator de calculatoare.
Silvana s-a așezat preocupată între mine și ecran. Noroc că e destul de subțire ca să nu acopere chiar toți indienii care atacau furibund o caravană de coloniști.
-Te deranjez?
-Nu, chiar începuse să-mi bata prea tare în ochi lumina televizorului! Normal, dă-te de acolo!
A apăsat pe pauză și un indian a înlemnit cu ochii pe scalpul unui tip. Clar nu al meu!
-Te țin doar un minut. Vreau să-ți spun programul de luni dimineață.
Sofia merge prima zi la grădi, iar Alecsia la clasa 0! Știam exact ce am de făcut, mă aranjez, mă bărbieresc și nu ratez – orice ar fi – mersul la școală!

-Nu e cine știe ce. Vreau să te scoli mai devreme. Eu voi fi cam stresată și ar fi bine să faci tu dimineață cafeaua. Să nu fie prea tare, că și așa sunt nervoasă. Vezi că Alecsia trebuie să mănânce, nu mai are mic dejun, ca la grădi. Să-i faci 3 sandviciuri. Două i le pui în caserolă. Le lași să se răcească puțin după ce le scoți toaster, să nu facă aburi în caserolă. Fă-i și cicoare cu lapte. Poate-i e sete. De principiu, Sofia va mânca la grădi, dar o să-i facă poftă Alecsia, fă-i și ei o tartină. Ah, pregătește-i și un castronel cu lapte și cereale. Poate reușești de data asta să nu ne trezești până nu sunt gata toate. Știi că astea mici fac scandal dacă nu le găsesc repede…
-Nu numai ele fac scandal…
-Poate nu ar fi rău să te duci acum la supermarket să iei o pâine feliată, niște cașcaval și șuncă tăiate fin… Ia mai multe, că o să-ți trebuiască în fiecare zi.
La ora când citiți aceste rânduri… Fie pregătesc toate astea, fie am terminat și nu mai am chef să vă spun povești noi!
PS Ah, să nu uit, că e important: Olel și Ponică m-au mandatat să urez un an școlar cât mai ușor tuturor… taților!

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Jurnal de tătic. Bookmark permalink.

One Response to Jurnal de tătic. Olel și Ponică vă urează un an…

  1. Pingback: Jurnal de tătic. Blues-ul din preajma lui 15 septembrie | Alecu Racoviceanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.