Jurnal de tătic. Olel vă urează un… weekend de pluş!

De câte ori mi se pare că viaţa mea, de soţ şi tată, e de cacao, mă gândesc la Olel. Şi mă simt imediat mai bine.

jurnal 3

Măgăruşul ăsta are, fără îndoială, cea mai grea viaţă din toată casa. Cred că până şi broasca ţestoasă Vasile se gândeşte la Olel şi la încercările la care e supus pentru a suporta mai uşor traiul într-un acvariu!
De când a făcut ochi pe lumea asta, Sofia doarme cu Olel, mănâncă, se joacă doar cu Olel. Ştiam de la Alecsia şi de la al ei Ponică importanţa prietenului de pluş, rolul său protector. Prietenul de pluş este pentru copil siguranţa pe care o poartă după el prin lume. E simbolul credinţei că se va întoarce la casa caldă pe care încă o consideră centrul Pământului.
Sofia se trezeşte şi-l aruncă pe Olel. Măgăruşul, practic, se deşteaptă dând cu fruntea în uşile şifonierului. Mult mai rău decât mine, care mă trezesc în reclamaţiile pe trei voci că nu sunt gata cafeaua, cicoarea „ole” sau laptele cu cereale.
În cursul zilei, Olel zboară dintr-o parte în alta a casei, e băgat în cele mai ciudate locuri, de la frigider la litiera lui Mitzu, furat apoi de noi şi băgat în maşina de spălat. Iar stau mai bine ca el, eu contabilizând doar două zgârieturi pe nas, când am refuzat să predau ochelarii, şi un cucui, de la o păpuşă despre care nu aş fi bănuit niciodată că e făcută dintr-un material mai dur ca betonul.
Dar percepţia asupra groaznicului destin al măgăruşului din pluş mi-a fost schimbată într-o după-amiază.
Sofia a adormit în pătuţul ei. Îl uitase pe Olel la mine. Cu măgăruşul în braţe, m-am întins pe jos, lângă pătuţ, gata oricând să predau jucăria, dacă se trezea şi-l căuta. Poate am aţipit şi am visat. Poate în camera fetelor bântuie zâne care dau păpuşilor viaţă. Habar nu am, cert e că am auzit o voce:
-Hai să fugim!
M-am uitat în jur. Nu era nimeni.
-Eşti surd? Eu sunt. Olel.
-Vorbeşti?
-Nu, trimit porumbei călători… Auzi? Eu cred că tu cam meriţi tot ce ţi se întâmplă. Normal că vorbesc!
-Şi unde să fugim?
-Habar nu am. Undeva unde nu o mai încasăm zilnic. Aş face-o singur, dar am nevoie de tine ca să mă deplasez. Uite, poate-l găsim pe vrăjitorul din Oz, să-mi dea o inimă şi ţie curaj să le răspunzi ăstora 3. Ce zici?
Nu am apucat să răspund. Foiala mea sau poate lipsa lui Olel, din cine ştie ce motiv Sofia a făcut ochi.
-Tati… Bubu!
„Bubu” e un cod în familia noastră. Nu vi-l dezvălui, deşi poate intuiţi ce înseamnă.
Avea nişte ochi! Dacă o trezise vreo temere, ea dispăruse. Când m-a văzut şi m-a strigat, mi-a topit inima. I-am spus lui Olel:
-Nu fugim… încă.
Sofia mi-a spus: „Dă Olel!”
L-a luat, l-a strâns la piept şi l-a pupat zgomotos. Mi l-a arătat: „Uite, Olel. Vezi? Olel.”
Mă jur că am auzit o voce spunând:
-Ai dreptate, partenere, mai aşteptăm, dar dacă o ia de la capăt…
Bineînţeles că Sofia a luat-o de la capăt, dar complotul meu cu Olel a încetat.
Nu fugim! Încă…

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Jurnal de tătic. Bookmark permalink.

One Response to Jurnal de tătic. Olel vă urează un… weekend de pluş!

  1. Pingback: Jurnal de tătic. Singur | Alecu Racoviceanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.