Jurnal de tătic. Păsărici și berze

Alecsia (pe când avea vreo 4 ani) : Tati, cum bagă barza bebelușii în burta mămicilor?

jurnal 41

De multe ori m-am gândit de unde o fi venit chestia asta cu berzele și copiii aduși la poarta oamenilor, ca o scrisoare de la Fisc?
Adică de ce nu aduce copilul un cuc, o gâscă, o pupăză sau o lebădă? Cine a ales să bage în povestea asta ditai pasărea alb-neagră, cu un cioc roșu sângeriu, ca o linie trasă la sfârșitul vieții așa cum o știai până să auzi propoziția: ”Dragă, sunt gravidă”?
De ce o pasăre altfel minunată, simbol al statorniciei casnice și al monogamiei, să ajungă să fie înjurată, nu numai în gând, de mai toți bărbații?
Primăvara, când sângele fierbe și bobocii de magnolie împodobesc crengile încă nude, bărbatul se uită pe cer, vede berzele revenind din țările calde și se gândește… la ce o fi făcut vara trecută! E cinstit pentru berze? Clar nu!
Cred că tare de mult, pe când ciobănașii ungureni, munteni și moldoveni își dădeau cu ghioaga-n cap pentru supremația asupra unei miorițe guralive, un țăran stătea pe marginea unui câmp ce se pregătea să dea în verdele crud al primăverii. Era prin aprilie, mai, adică la vreo 9 luni de când, vară și cald fiind, tărăncuțele umblau, vorba cântecului, ”suflecate până la brâu” și se aplecau provocator la plivit. Țăranul nostru se scărpina-n cap, medita la masa de prânz și filosofa la cină ce va să vie.

Atunci a simțit o atingere pe suman. Se întoarce și o vede pe nevastă-sa, ”cu bujori în obrăjori”. Femeia l-a strâns de mână și i-a spus: Am rămas grea!
Acuma, omul din poveste știa că nu se cade să sudui față de o muiere, dar nervi avea și nu putea să se înjure singur pentru că vara trecută se uita pe sub fota ridicată sau se benoclase-n ia ce se lăbărța la decolteu.
Și atunci ce să facă? S-a uitat în sus, dar nu-i venea, în acele vremuri tulburi pentru creștinătate, să se ia de Dumnezeu. A privit câmpul, dar n-a înjurat firele care anunțau viitoarea recoltă. A scrutat înspre turma de pe islaz, dar a zărit berbecul care părea deja destul de necăjit și aștepta vacanța de Paște, înconjurat de o mulțime de miei care zburdau în jurul lui.
Atunci a văzut o barză – sau un bărzoi, legenda nu specifică – și a băgat-o și a scos-o din oul din care a ieșit până i-a trecut necazul că are de hrănit o gură în plus…
Alecsia: Tati, cum bagă barza bebelușii în burta mămicilor?
Tati: Întreab-o pe maică-ta, tati e ocupat! Se scarpină-n cap și meditează la masa de prânz…
Foto Alex Mazilu

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Jurnal de tătic. Bookmark permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.