Doamnelor, dacă citiţi despre tătici, înseamnă că deja aţi supus un bărbat la supliciul care urmează! Domnilor, câţi sunteţi pe aici, dacă sunteţi tătici aţi trecut prin secvenţa următoare.
Intri în farmacie cu un aer de dur. Te uiţi în jur ca şi cum te pregăteşti să întrebi: „Aveţi prezervative? Măsuri mari? Rezistente?”
Pe drumul până la tejghea te dezumfli. Ai cu totul şi cu totul altă treabă. Te-a rugat ea să iei tampoane. „Din drum” a spus ea la telefon, ca şi cum treci pe lângă un câmp cu tampoane şi, când nu te vede nimeni, culegi vreo două, mai coapte.
Iar la tejghea e o farmacistă.
Doamne, întotdeauna când ai de făcut asta, de serviciu e o frumuşică sadică. Te fixează şi te lasă să eziţi, să te balansezi pe un picior, neştiind cum te faci mai rău de rahat, dacă întrebi sau dacă te duci direct la raft.
Cu colţul ochiului vezi galantarul cu tampoane. Evident, nu ştiai că există atâtea tipuri. Iar tu credeai că doar sânii sunt de mii de forme şi mărimi!
Încerci să îţi aminteşti ce tip ai văzut prin casă, dar te pierzi şi toate îţi par fie gloanţe de sinucigaş, fie păsări puse la ierbar de un nebun care a căutat flori în deşert. Nu mă întrebaţi cum de a găsit, totuşi, păsărele!
Cam atunci intervine farmacista: „Vă ajut cu ceva?”
Are tonul de parcă tu ai ales deja modelul preferat şi vrea să te înveţe să ţi-l montezi.
-Da, caut…
Te lasă să rosteşti cuvântul. Nu mişcă un muşchi al feţei. Ochii ei spun: „Hai, curaj, zi tampoane! Mori?”
-Tampoane.
Eşti învins. La cheremul ei. Ieşi din farmacie, cu fruntea plecată, după ce te-a interogat, „Ştiţi de care? De zi? De noapte?”, zâmbind satisfăcută de câte ori, tot mai roşu, la fiecare întrebare spui: „Nu ştiu. Albe…”
Cu timpul, problemele se multiplică!
N-am să uit niciodată ziua când am luat prima oară scutece.
Am intrat hotărât. M-am dus direct la raft şi am înlemnit. Erau câteva tipuri. Mai multe subtipuri şi şi mai multe sub-subtipuri.
Pe toate erau desenaţi băieţei. Mici, semigoi, îmbrăcaţi. Toţi fericiţi, dar băieţei. Diferă? Pot lua pentru o fetiţă? Or diferi ca şi chiloţii?
M-am îndreptat spre sadica frumuşică de la tejghea.
-Vă ajut cu ceva?
-Da, vreau scutece. Dar nu ştiu dacă…
-Pentru cine?
-Păi, nevastă-mea…
Nu am apucat să spun că nevastă-mea îmi spusese că, dacă nu mă descurc, să o sun şi să i-o dau pe farmacistă, că a reapărut cu un scutec vizibil mare.
-Nu, nu pentru nevastă-mea, ci nevastă-mea a zis să o sun să vă spună… Ştiţi avem o fetiţă, primul copil. Am o nelămurire, diferă scutecele pentru băieţei de cele de fetiţă?
Cred că la fel m-ar fi privit dacă intram îmbrăcat într-un capot roz, cu bigudiuri lipite de cap cu scotch. Nu mi-a răspuns, preferând să lămurească situaţia telefonic cu Silvana.
Să nu faceţi vreodată greşeala cu „Dă-o pe farmacistă că-i spun eu!”
În timp ce vorbesc, vânzătoarea se uită la tine ca la un porc neajutorat, care, după ce a ajutat la concepţie, nu mai ştie ce trebuie făcut.
După ce închide, te priveşte dojenitor şi spune:
-Noroc cu doamna. Luaţi astea şi să vă trăiască! Data viitoare încercaţi să ţineţi minte ce foloseşte doamna pentru fetiţă. Alecsia, frumos nume.
Foto Alex Mazilu
8 Responses to Jurnal de tătic. Tampoane şi scutece