S-a trezit. Urechile îi vâjâiau încă de la visul ce se lovea de pereţi, disperat să iasă din dormitor. Auzea apa de la duş. Urma o zi bună, pleca în delegaţie. Trei zile departe de orice, de casă, de şefi, chiar şi de zgomotul ăsta al apei dimineaţa, curmat de un brusc “Ţi-am pregătit hainele. Eu plec azi mai repede…” în loc de “bună dimineaţă”.
S-a grăbit să ajungă-n bucătărie, poate apucă să bea o gură de cafea şi să tragă câteva fumuri înainte de a se opri apa… televizorul era pe ştiri, cu sonorul oprit, profită şi dădu drumul la muzică.
Florin Chilian – Iubi
Porni telefonul mobil. Local area connection, obtaining address. “Adică ăştia nu ştiu unde sunt eu? Băgami-aş…” Cafeaua era amară, tare. O savură, cât telefonul se mai zbătea pe uscatul reţelelor. Pe masă era deschis laptopul ei, mic, alb, cu o floare roz pe capac. Se gândi să-şi verifice mailul. Se conectează la ip… Aşteaptă răspuns de la ip… În sfârşit se afişă inbox-ul.
Un forward de la titi49. Ah, Mitică ăsta stă toată ziua la calculator şi primeşte şi retrimite gaguri pe mail. I-a făcut un folder separat ce părea deja neîncăpător. Receiving from titi49 ip address … Ce tâmpenie! Un set de poze cu una goală pe plajă. Fu tentat să tasteze pe link-ul promiţător ca o plimbare pe malul mării, dar se înfrână imaginându-şi mutra reprobatoare a femeii de la ghişeul firmei de cablu când va achita şi pentru acest click imoral ( semi? semi-imoral, că nu e chiar ca şi cum ar fi tras cu ochiul la o vecină în dormitor). Apa se opri. Uşa scârţâi şi auzi:
-Ţi-am pregătit hainele! Eu plec mai devreme azi..
-Bună dimineaţa, iubi! Mă uit acum la ele. O dată măcar spune şi tu “ bună dimineaţa”!
Nu-l mai auzea, feonul punea o barieră între ei. El se uită pe scaunul din dressing. Cămaşa părea ok, blugii…
-Hei, nu vreau ciorapii ăştia!
-Da’ ce au? ca prin minune feonul lăsase să ajungă la ea micul reproş…
-Sunt tociţi!
-Şi tu te duci acolo la vreo moschee, ai pantofi. Ce dracu’ te alinţi aşa?
Înjura în gând, dar vocea îi deveni mai mieroasă când mai făcu o încercare:
-Măcar dă-mi alţi chiloţi, ăştia au elasticul slăbit!
De data asta, ea lăsă feonul şi veni spre el, cu părul jumătate vâlvoi, jumătate lipit cu apă de pielea capului.
-Tu te duci la curve acolo? Ia ce ţi-am pregătit sau fă-ţi singur bagajul!
În faţa blocului se şterse pe faţă de pupicul ei de la revedere… de fapt care “ la revedere”, îi spusese doar “ai grijă de tine!” ca şi cum, dacă nu-i spunea ea, ar fi traversat numai pe roşu. Duse mâna la spate să-şi tragă chiloţii, dar renunţă. Miliţianul care urmăreşte înregistrările din intersecţie o avea şi alte lucruri de care să râdă decât imaginea lui scobindu-se-n fund!
Peste mai puţin de o jumătate de oră murmura ca pentru sine că femeile se gândesc la curve mai mult ca bărbaţii. Îşi ţinea pantofii în mână şi se uita după cutia de plastic în care erau cureaua şi portofelul. Încercă să păşească natural, ca şi cum ciorapii s-ar fi ros singuri chiar acolo, pe podeaua rece a aeroportului. Simţi ceva rece la spate şi a înţeles că bătrânii chiloţi pierdeau treptat şi definitiv bătălia cu gravitaţia. Zâmbi încurcat către femeia în uniformă care privea un ecran pe care trecea el, radiografiat până la os…
-Nevastă-mea, ştiţi, crede că mă duc la curve…
Deja îi era frig la spate.
PS Telefoane cu localizare, mailuri stocate, siteurile accesate păstrate pe servere uriaşe, controale la aeroporturi, camera de luat vederi în intersecţii… toate par astăzi, din păcate, banalităţi. Pornite prin Patriot Act de americani, drept pavăză împotriva unor duşmani invizibili, scanările totale ale fiecărui minut din viaţa noastră au ajuns obişnuinţe. Copiate de fiecare ţară-n parte, metodele de protecţie sunt cel mai periculos mijloc de control asupra oamenilor şi totodată înspăimântător. Nu mai e nevoie să filosofezi ca să te simţi minuscul, o furnică sub o lupă, o gâză a cărei ultimă dorinţă este ca uriaşul obiect de sticlă să nu stea prea mult în bătaia razelor de soare.
E un rabat făcut de noi toţi după atacurile din 11 septembrie 2001… de atunci, două războaie au fost câştigate, Bin Laden a rămas doar în jocurile de calculator, dar noi comemorăm zilnic descălţându-ne în aeoporturi, verificându-ne ţinuta în intersescţii, fiind atenţi la ce vorbim pe telefon sau la ce glume trimitem prietenilor pe mail…
PPS Florin Chilian este un folkist autentic, protestatar, atent la ştiri ca un comentator, de multe ori piesele lui sunt analize politice, sociale, economice. Şi cred că de aceea … îşi îndreaptă şi el ţinuta în intersecţii, e atent la ce vorbeşte la telefon… În fine, un om normal! Numai că el pare uneori să se roage ca, dacă lupa sub care e ajunge în bătaia soarelui, măcar să fie undeva unde e ceva public, ca fumul să nu se irosească…
Pingback: Toamna cu tine… « lunapatrata
Pingback: Căţărătorii « Teo Negură