Aleșii locali nu iau după ei electoratul de la un partid la altul, ci se mută după alegătorii deja plecați

De când Sorin Frunzăverde a părăsit principalul partid de guvernământ, am auzit mai mulți lideri ai PD-L spunând siguri pe ei că alegătorii nu migrează după cum își schimbă culoarea politică un ales local, oricât de iubit ar fi el. Dacă așa înțeleg să gestioneze criza în care i-a băgat gestul severineanului, fac o mare greșeală. Părerea mea e că acești aleși locali care migrează – și cei care vor mai migra – nu fac decât să se deplaseze după alegători. Adică primii care au părăsit partidul au fost votanții, iar liderii nu fac decât să-i urmeze docili.

De ce ar face-o, vor exclama cei care susțin că discutăm despre tipi care câștigă detașat chiar dacă ar candida pe listele Ku Klux Klan! Păi o fac din 3 motive simple, dar imposibil de ocolit.

Prima problemă a migrației electoratului este că se ajunge la votul ”schizofrenic”, adică votează la consiliile locale cu partidul dorit, iar pentru primar merg pe mâna celui iubit, ”iertându-i” că a rămas în partidul pe care-l detestă. Orice sfătuitor politic știe că personalitatea primarului, oricât de pregnantă sau apreciată este, nu poate compensa ura. Poate rezolva nehotărâții, dar nu și problema celor care urăsc. Așa că primul risc este că s-ar putea să nu conducă niciodată comunitatea. Și de ce să riște, dacă e mai simplu să migreze ei, negociindu-și popularitatea?

Să zicem că își asumă acest risc, rămân în partidul părăsit de alegători, dar apare a doua problemă: votul din noiembrie. Aici devine misiune aproape imposibilă, bani, autobuze, carismă irosită, primarul fidel partidului trebuie să tragă pe viață și pe moarte pentru că tot viitorul său financiar depinde de participarea partidului său la guvernare. La această oră, calculele arată că șansele sunt mici. Adică riscă.

Își asumă, să spunem, și acest risc. Trimit chiar destui oameni în Parlament ca să aibe reprezentanți în Guvern. Ce urmează? Bani, proiecte, mașini de lux luate pe banii statului? Nu. Urmează scheme, negocieri cu oamenii cu care până mai ieri se băteau, scenarii făcute de un grup la care nu au acces, nici măcar cei pe care i-au propulsat nu au vreun cuvânt de spus. Asta au mai trăit-o și s-ar putea să nu mai vrea să riște să o trăiască încă o dată.

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Editoriale. Bookmark permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.