Dincă și-a semnat astăzi condamnarea la închisoare pe viață

Resturi umane carbonizate! Cât timp mai ține isteria ucigașului din Caracal, cuvintele astea vor fi o sintagmă, un simbol al durerii descoperirii zi de zi adevărul despre natura umană.

Știrea zilei de luni, 5 august, este că Gheorghe Dincă a condus anchetatorii într-o pădure de lângă Caracal unde a indicat exact locul unde se aflau oase ”trecute prin foc”. El susține că e ”fata din aprilie”, Dincă neștiind numele fetelor răpite, abuzate și omorâte, cel puțin așa susține avocatul familiei Luizei.

Practic, recunoscând prima crimă și indicând locul unde este trupul fetei, Dincă și-a semnat condamnarea la închisoare pe viață.

Veți auzi multe speculații, dar puteți paria pe sentința asta.

Chiar dacă în sacul aruncat în pădure se va dovedi (deși nu cred) că oasele nu sunt ale Luizei, ci ale altei victime, Dincă s-a ”legat” de a doua crimă.

Moartea Alexandrei este și ea certă. Pe surse se spune că fragmentele osoase ”culese” de sub prea celebrul butoi transformat în incinerator în care s-ar fi identificat ADN-ul Alexandrei sunt din osul coxal, de lângă bazin, și un cartilagiu de creștere. Amândouă nu pot fi extrase din corp dacă omul este în viață!

Din acest moment, Gheorghe Dincă are probate ”beton” două omoruri calificate. Practic, din acest moment poate recunoaște orice faptă. Mai rău nu îi poate fi.

Posted in Editoriale | 1 Comment

Proba pierdută de anchetatorii crimelor din Caracal

Una dintre certitudinile cazului Gheorghe Dincă este că arestatul sub acuzația de dublu omor calificat minte. Toți, de la anchetatorii care se plimbă de zile bune prin câmpuri de floarea soarelui sau prin nămolul de pe malurile Dunării sau Oltului la telespectatorii coloratului show multi-tv care se derulează de zece zile, toată lumea vede că mărturiile date de Dincă la București sau în Oltenia sa natală conțin multe neadevăruri sau adevăruri parțiale.

Foto> evz.ro

Un lucru merită menționat. Din informațiile mele declarațiile date de Dincă la Craiova și la București nu diferă. Ce a declarat el găsiți AICI, pe site-ul evz.ro.

Prima întrebare care se pune este ce ar mai avea de câștigat Dincă ascunzând amănunte dacă a recunoscut deja două crime, ”asigurându-și” o condamnare pe viață?

Experiența spune că deținuții, în special cei cu pedepse foarte mari, păstrează elemente de interes pentru polițiști. Cu timpul, ei le ”oferă” cerând în schimb diverse avantaje, de la cele care țin de condițiile de detenție la cele care ar putea să îi ”ajusteze” pedeapsa”.

În alte cazuri,  ascunderea de informații este făcută dintr-un calcul legat de pedeapsă. Pur și simplu, inculpatul crede că îl ajută sau vede în unele minciuni posibilitatea unor circumstanțe atenuate.

În acest caz s-a speculat că uciderea celor două fete așa cum este ea în mărturiile criminalului – respectiv lovitură dată la nervi și căderea victimelor cu capul de ciment – îl ”scapă” pe Gheorghe Dincă de acuzația de ”omor prin cruzimi”, pedepsele fiind mai mari. Dar, așa cum rezultă din comunicate, Dincă este deja acuzat de ”omor calificat” care, potrivit noului Cod Penal, este și ”prin cruzimi”.

În absența celor două cadavre ”întregi”, Dincă pare să fi știut din prima, sau poate așa a fost sfătuit, că aceste cruzimi din CP nu pot fi dovedite și, în consecință, nu îi pot fi imputate. Mai mult, dacă nu se va dovedi că a tranșat victimele scapă și de acuzația, destul de gravă ca spor de pedeapsă, de ”profanare de cadavru”.

Poate și oscilațiile legate de locul unde a aruncat corpul (sau bucăți din corpul Luizei) vin tot din spaima de pedeapsă. Speră Dincă să nu fie găsit niciodată acest trup și apoi, în absența altor probe, să renunțe la declarația că a omorât-o? Posibil. În acest caz fericit pentru el, și la moartea Alexandrei ar putea spera să îi fie schimbată încadrarea juridică.

Totuși nu pot să nu remarc faptul că toate aceste ”jonglerii” cu declarații și cu frânturi de adevăr sunt apanajul recidiviștilor versați, trecuți prin zeci de anchete, care au învățat pe propria piele cum gândesc anchetatorii și ce concesii sunt dispuși să facă. Gheorghe Dincă, potrivit datelor oficiale (dar cine mai știe ce e oficial în acest caz?) nu are cazier.

PS Cel mai interesant caz de ucigaș român cu multiple victime,  din punctul de vedere al oferirii de informații cu țârâita, a fost Marius Csampar. Pentru avantaje privind condițiile de detenție și pentru a ajunge în arestul Parchetului pe parcursul unei noi anchete, mai ”confortabil” decât pușcăria, el recunoștea o crimă la fiecare doi ani de zile!

PPS Care este proba ”uitată” de anchetatori de la reținerea lui Dincă până duminică, 3 august? Cum care? Mărturia lui că a aruncat telefonul Alexandrei în parc!

Posted in Editoriale | Leave a comment

Răspunsul (aproape definitiv) la întrebarea: Este sau nu Dincă nebun?

”E nebun, domnule!” – mi-a spus o doamnă lângă care stăteam. Discuta, ca orice român al momentului, despre Gheorghe Dincă și crimele lui din Caracal.

”E nebun” este explicația prin care îndepărtăm anormalul, inumanul de lângă noi, preferând să folosim cuvinte simple care să ne îndepărteze de realitatea scârboasă de lângă noi. Și Gheorghe Dincă face parte din această realitate.

Din prima clipă când apare un criminal care face notă discordantă față de ”crimele normale” (pasionale, în scop de jaf etc) apare și întrebarea dacă individul este normal.

Evident el este ”anormal”, din punct de vedere social și de aceea va fi extras din societate și închis departe de ea. Dar este el ”anormal” și medical? Dincă, de exemplu, este un sociopat, un psihopat, simpla relatare a violurilor aducând aceste diagnostice în discuție.

Numai că din punct de vedere penal Dincă trebuie declarat cu ”discernământul abolit” sau măcar cu ”discernământ diminuat” pentru a scăpa de pedeapsă sau pentru a și-o diminua. Altfel, simplul fapt că eu și vecina mea îl considerăm nebun nu îl ajută cu nimic.

Marți, 30 iulie, am scris un articol pe Evenimentul Istoric despre cum a apărut și cum se aplica pedeapsa cu moartea pe vremea comuniștilor. Articolul îl găsiți AICI.

Mulți riscau pedeapsa cu moartea, de la oponenții regimului la cei care ”băgau mâna în averea poporului”, dar criminalii sunt cei ne interesau în acea zi din plin ”foc” al informațiilor din Caracal.

Puteau scăpa doar cei declarați iresponsabili. S-ar fi încadrat Dincă.

Iată ce am scris atunci:

” Putea fi Dincă declarat iresponsabil? Decizia nu ar fi diferit mult de ce se va întâmpla zilele acestea, pentru că sistemul de expertizare și de avizare a concluziilor de către o Comisie Superioară de Medicină-Legală nu e foarte mult schimbat de atunci.

Ca o simplă părere, acte medicale vechi de mai bine de 9 ani și neurmate de alte controale nu ar fi dus la concluzia că ucigașul nu are discernământ, mai ales că activitatea lui ulterioară arată că își lua măsuri de precauție, acționa după un plan și își alegea victimele de așa natură ca să le poată captura ușor și în momente în care nimeni nu îl putea împiedica.”

Ca să pun capăt, în ceea ce mă privește acestei dispute, că Dincă ar putea scăpa pe ușa cabinetului de psihiatrie, doar că a vrut o pensie acum niște ani, repet esența:

Discernământul nu e dat doar de modul de acțiune la momentul comiterii unei infracțiuni, ci de un complex de acțiuni care descriu personajul expertizat.

La Dincă avem semne de acțiune clară cu discernământ și o să enumăr câteva dintre ele: în cazul Alexandrei, nu a răpit o fată din mulțime, ci a luat-o din stradă și a lovit-o și sechestrat-o abia când, ajuns la adresa cerută de ea, a văzut că e singur pe stradă și că nu îl vedea nimeni. Nu știa de camera de supraveghere, dar… nimeni nu e perfect. A ținut-o pe Alexandra într-o cameră ”special amenajată”, legată la ochi. A cumpărat un telefon nou și o cartelă nefolosită din alt oraș, mai mare, unde nu risca să fie recunoscut. A sunat la familie ca să câștige timp și să apuce să își șteargă mai bine urmele.

Doar aceste elemente și ar fi de ajuns ca Dincă să înfunde pușcăria pe viață.

Urmează: Proba pierdută de pe 26 iulie până pe 3 august!

Foto: evz.ro

Posted in Editoriale | Leave a comment

Răpitor și violator în serie sau ucigaș în serie?

Gheorghe Dincă, ”Popicu” pare-se că este porecla lui, a rămas, la mai bine de o săptămână de la prinderea sa, cel mai mediatizat personaj al momentului.

Este și normal, monștrii sunt, de mai bine de 50 de ani, personaje de isteric interes pentru omul modern. Aveți AICI un articol pe această temă, ”Ucigașul în serie, de unde a început nebunia”, un text prin care anticipam frenezia informațiilor care a urmat. În primele ore după ce s-a descins acasă la el, vineri, 6 iulie, am scris pe evz.ro, site-ul Evenimentului Zilei, următoarele rânduri:

” O victimă a ce? Asta ar fi următoarea întrebare. De ce răpea Dincă fete tinere pe care le acosta luându-le cu mașina ”la ocazie”. O posibilă explicație este cea anunțată de procurorul general Bogdan Licu, el anunțând că există un dosar de trafic de persoane pe numele lui Dincă. Presa locală, Gazeta Nouă, susține că Dincă fusese denunțat (lucrarea fiind acum la DIICOT Craiova) că oferea fete militarilor din Deveselu. Dosarul e pornit de la un denunț, făcut în legătură cu o fostă victimă a traficantului.

De asta a fost răpită Alexandra Măceșanu? Răpită pentru a o sili la acte de prostituție și omorâtă când monstrul a intrat în panică după ce a prins-o vorbind la telefon? Declanșarea dosarului de la Craiova l-a învățat pe nenorocit că victimele scăpate din mână se pot răzbuna? La ora asta, cam asta e versiunea care circulă, dar, văzând cum graba în a furniza informații duce la greșeli, putem aștepta rezultatele primei audieri. Ea se va desfășura în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce dosarul, deschis inițial pentru sechestrare de persoane la Parchetul Caracal, va ajunge la forul superior.

Dosar la DIICOT, fată răpită fără a îi face altceva decât să o țină sechestrată, toate converg spre ideea că Gheorghe Dincă răpea fete cu un singur scop, de a face bani de pe urma lor.”

Aici e articolul, completat a doua zi, când DIICOT l-a reținut pe Dincă.

Aceste fraze parcă au fost un picior dat într-un mușuroi de furnici. Principala grijă a contestatarilor acestei ipoteze se arătau contrariați de faptul că printre clienții unui cuib de proxeneți s-ar putea număra și militari de la Baza din Deveselu, ca și cum parteneriatul nostru strategic cu americanii s-ar baza pe un legământ de castitate și nu pe decizii și tratate militare.

Acum, când apar tot mai multe informații din care se conturează ipoteza că acest individ era un posibil furnizor de fete unor proxeneți, când mai toate datele culese de ziariștii care au fost la Craiova, Slatina și Caracal spun că și acolo acționează, ca mai peste tot în țară, și rețele de proxeneți care sunt alimentate de fete care vor să practice prostituția, altele șantajate, mințite ca să o practice și, în fine, fete răpite, silite să devină prostituate.

De ce era inevitabilă ancheta și pe legăturile cu rețele care folosesc fete răpite? În primul rând din cauza modului de lucru al criminalului, mă încăpățânez să-i spun așa deși e acum un curent nedrept care alimentează ideea că ambele fete sunt vii.

Fata răpită la autostop e o pradă care ”oferă” un interval mai mare de timp până i se constată dispariția. Un interval mult mai are decât la fetele care iau taxiul de la o adresă la alta în același oraș. Lovită, legată și dusă într-un loc necunoscut, respectiv casa lui Dincă, în acest caz, fata se pierde, nu mai reacționează rațional, ci se blochează, sperând să scape printr-o minune. Dincă părea să știe toate astea, lucruri pe care nu le înveți din filme, discutând la o bere cu un prieten care cunoaște sau citind cărți de psihologie. Animalele astea învață să rupă destine pe viu, exersând!

Urmează pașii următori. Bătută, legată, poate chiar și violată, fata nu mai găsește scăpare, crede că lumea este doar ce-i permite răpitorul să vadă.

Timpul până la declanșarea cercetărilor este important. Răpitorii câștigă timp sunând familia fetei răpite și încercând să îi liniștească. Asta se întâmplase în ambele cazuri. E plecată în Anglia. Se simte bine, facem niște bani.

În cazul familiilor Luizei și Alexandrei aceste gogorițe nu au ținut. Ele, spre ghinionul răpitorului, nu proveneau din familii destrămate, neinteresate de soarta copilului lor. Dimpotrivă. Ei s-au înverșunat în demersurile lor de căutare a fetelor răpite.

În astfel de cazuri devine clar pentru răpitori și pentru cei care urmează să folosească ”carnea vie”, fata nu mai este un ”plus” pentru rețea ci, dimpotrivă, un risc major. Fetele sunt fie abandonate, fie, dacă au apucat să vadă fețele sau locurile…

Am văzut, acum o zi sau două, declarațiile italianului Paolo Santori care spunea că răpitorii nu bat și nu își violează victimele. Cu tot respectul pentru experiența sa, dosarele de proxenetism sunt pline de declarații și probe că fetele sunt ”dresate” de răpitori tocmai prin violențe extreme și violuri repetate atât de des încât provoacă un efect psihologic groaznic: prin abuzuri sexuale repetate fetelor li se induce ideea că un act sexual în plus nu mai contează. Decât financiar.

Astea sunt lucruri pe care, teoretic, le știm destul de mulți, dar nu sunt mulți care să știe cum se aplică ele direct, cum transformi în câteva zile o fată care are idealuri, vise, planuri într-o sclavă care-i mulțumește lui Dumnezeu la culcare că a avut zece clienți într-o zi.

Așa că, din prima clipă, versiunea care trebuia obligatoriu verificată era dacă Gheorghe Dincă nu este un răpitor și violator în serie, care alimentează, ca un pion oarecare, o rețea care scoate din Oltenia ”carne vie” pentru o rețea de proxenetism. Pe unele fete le lua pentru el, le viola și le omora, poate că vroiau să evadeze, aveau familii care nu credeau versiunea cu ”E bine, facem niște bani în Anglia” sau poate îi făcea plăcere să le execute. Abia după ce își satisface fantasmele principale devine ucigaș. În serie.

Urmează: Nebunia lui Popicu. Reală?

Foto evz.ro

Posted in Editoriale | 1 Comment

O părere și o gaură-n fund


Foto: Alex Mazilu

Una dintre constatările de care sunt mândru că mi-au intrat în limbaj este că ”fiecare om are o părere și o gaură-n fund”. Uneori o completez cu ”depinde d el pe care decide să o arate lumii”. Atât de mândru-s de ea, încât o dată m-am trezit că am și spus-o pe televiziunea națională.
Problema noastră este, după mine, că tot mai multe păreri încep să semene cu găurile din fund.

Posted in Editoriale | Leave a comment

Instituția ”Regele Mihai I” – aruncarea Casei Regale în derizoriu sau salvarea ei?

Am citit pe Evenimentul Zilei, în exclusivitate, proaspătul proiect de lege, depus de mai mulți parlamentari PSD și ALDE, legat de Casa Regală a României. Proiectul integral îl găsiți AICI.
O frază din el, chiar prima, mi-a lăsat un gust amar. O reproduc: ”Instituția pentru promovarea valorilor naționale – ”Regele Mihai I”, denumită în continuare Instituția, este organizată și funcționează ca autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, sub control parlamentar”!

La o primă lectură mi se pare o tâmpenie. Primul lucru care merită să fie strigat în gura mare este ”Dar ceilalți regi? Monarhia?” Cum de acceptă Casa Regală ca instituția prin care-și va încasa banii de la stat să facă abstracție de istoria reprezentată de trei regi români și să se limiteze la unul singur, chiar dacă a fost simbolul rezistenței pentru jumătate de secol de comunism?
Istoria acestui proiect este foarte încâlcită și se pierde în povestea presărată de scandaluri politice a ultimilor ani.
O să o iau ușor, pentru că nu vreau să uit elemente importante. Pentru prima oară s-a vorbit despre o ”lege a Casei Regale” în perioada Guvernului Dacian Cioloș, dar proiectul a căzut în uitare până spre sfârșitul anului trecut când și-au amintit de el Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu.
Era perioada așteptării apăsătoare din ultimele luni de viață ale Regelui Mihai și multe se făceau pompieristic.
Scandalul dintre premierul Mihai Tudose și partidele care l-au propulsat la Palatul Victoria a avut efecte și asupra acestei legi. Pe ultima sută de metri, chiar la ultima ședință a Cabinetului, este emis un punct de vedere asupra proiectului de lege în care se spune că este neconstituțional.
Chiar și după înlocuirea lui Tudose cu Viorica Dăncilă punctul de vedere devastator nu a putut fi înlocuit. Dragnea și Tăriceanu au fost siliți să-și retragă proiectul, promițând că îl vor reface și depune din nou la Parlament.
În ciuda promisiunilor (mai mult…)

Posted in Editoriale | Leave a comment

”Fie ca”… BFF și zeii în pielea goală

Am așteptat să treacă toată furia sărbătorilor ca să îmi notez câteva gânduri încolțite în această perioadă.
Ele sunt legate de noul ”război mondial” dintre hatteri și cei care transmit de sărbători mesaje de felicitare tuturor celor din agenda telefonului sau din lista de prieteni de pe Facebook.
Au, ce chin, ce dor, ce jale! I-am văzut pe unii cum se dădeau de ceasul morții, amenințând cu afurisenia supremă a rețelelor de socializare, block-ul. Alții se plângeau că nu mai suportă avalanșa de mesaje care-i acoperă, îi sufocă, le blochează toată tehnica din casă, de la telefonul mobil la senzorul de gaze din bucătărie. Sincer, am dubii că respectivii au fost chiar atât de băgați în seamă, dar e posibil să mă înșel sau poate sunt hiper-sensibili și de la două mesaje în sus le sare muștarul.
Pe de altă parte, parcă și maniacii ”mass-mesajelor” au fost mai timizi anul ăsta și, gândindu-mă acum la asta pentru prima oară, parcă scade numărul lor de la an la an.
Prima oară nebunia asta a apărut odată cu telefoanele mobile, prin 1996 sau 1997. Atunci, gheața a fost spartă de diverse companii, care-și felicitau clienții sau potențialii clienți prin mesaje care mai pioase, care mai haioase. Uite așa se făcea că te trezeai că-ți urează ”Crăciun fericit!” nu știu ce fabrică de ciorapi sau, cum mi se întâmplă acum mie, o marcă de spirtoase îmi urează toate cele bune și îmi spune că mă așteaptă în diverse locații, deși nu beau alcool de ani buni!
Dar nu mă deranjează, nu mă supără. (mai mult…)

Posted in Editoriale | 1 Comment

Rolul afacerii ”Microsoft” în alegerile prezidențiale din 2014


Foto B1

Foarte mult se vorbește zilele astea de dosarul ”Microsoft”. Și mi se pare normal, ”de morți numai de bine” și dacă nici moartea unui dosar nu e un bun prilej să vorbești despre el nici că găsesc altul mai bun.
Ca la orice dosar, s-a vorbit destul și la nașterea sa. Chinurile facerii suprapunându-se cu duelul ”tăcere-gălăgie” al campaniei prezidențiale din 2014, protagoniști fiind Victor Ponta și Klaus Iohannis.
Puțină lume își amintește că tocmai imunitatea unor foști miniștri PSD a fost subiect de atacuri în acea campanie.
La confruntarea Iohannis-Ponta din studioul B1 TV, din noiembrie 2014, candidatul liberal l-a atacat direct pe social-democrat pe tema votului împotriva ridicării imunității unor pesediști sau uneperiști.
La un moment dat, Iohannis a spus: ” Așteaptă România lui Victor Ponta cu legea aministiei. Adrian Năstase, Liviu Dragnea, Viorel Hrebenciuc, Ecaterina Andronescu, Șerban Mihăilescu, Miron Mitrea, Dan Nica, Dan Șova, Ioan Adam, Victor Mocanu, Adrian Duicu, Bunea Stancu, Nicușor Constantinescu – 38, vă las lista, dacă doriți. Domnule Ponta, sunteți președinte PSD, eu ACL, hai să facem o treabă între bărbați. Mâine se convoacă Parlamentul, scoatem legea amnistiei și dăm liber la toate arestările. Acceptați să convocăm Parlamentul? Sunteți de acord să convocăm Parlamentul? ACL vor veni toți. Sunteți de acord să votăm împreună?” (mai mult…)

Posted in Editoriale | Leave a comment

O filă cartonată din almanahul pupincurismului românesc


Foto Artmark

Artmark a organizat o licitație cu obiecte din perioada ceaușistă. Poate ați văzut știrea de la sfârșitul săptămânii. Multe au fost daruri primite de Nicolae Ceaușescu de ziua lui, devenită un soi de Zi Națională, sau de sărbătorile de iarnă, reduse în acei ani la Ziua Republicii și Anul Nou. Poate merită să parcurgeți odată lista să vedeți la ce gimnastică își supuneau imaginația pupincuriștii din toată țara cu aceste speciale ocazii: tablouri croșetate, covoare cu ”președintele vorbind Marii Adunări Naționale” și lista continuă, plimbând încrederea că orice om are și ceva bun prin cele mai scârbavnice unghere.
Un exponat mi-a atras atenția. Habar nu am cine l-a vândut, cine l-a păstrat, dar bine a făcut! Au cerut 30 de euro pe el și au obținut 350. Probabil l-a cumpărat vreun colecționar de autografe sau poate vreun iubitor de literatură română, ca să-l ardă sau să-l facă bucăți și să îl arunce în zeci de coșuri de gunoi de pe străzile din mai multe orașe.
E o felicitare trimisă cu ocazia noului an 1974 de conducerea Uniunii Scriitorilor. Textul e în tonul Epocii de Aur:
” Cu prilejul noului an, 1974, vă rugăm să binevoiți a primi urarea noastră fierbinte de sănătate și fericire, pentru D-voastră personal, pentru toți ai D-voastră.
Vă dorim din toată inima să vă bucurați de cât mai mari succese în munca D-voastră de creație și cetățenească, pusă în slujba Patriei și a idealurilor noastre socialiste.
Să trăiți întru mulți ani!”
Felicitarea e semnată de ”Colectivul de Conducere al Uniunii Scriitorilor din R.S. România”, adică de Marin Preda, Laurențiu Fulga, Zaharia Stancu, George Macovescu, Imre Szasz, V. Teodorescu, Arnold Hauser, Ion Hobana, Fănuș Neagu și Traian Iancu.
Pe fila din dreapta sunt și semnăturilor celor enumerați.
Nu le fac și nici nu le caut vreo vină. (mai mult…)

Posted in Editoriale | 1 Comment

Cazul bătăii mame-copil de la Constanța. Când autoritățile ridică din umeri, părinții ridică pumnul

Mă uit la știri și strâng pumnul. Am mai scris aici faptul că un părinte nu poate privi unele subiecte cu obiectivitate. Eu, cel puțin, nu pot.
Acum parcurg știrile despre un incident din Constanța: trei femei au bătut un copil într-o școală. La ora când scriu aceste rânduri, femeile au fost reținute de Poliție și se dezbate dacă să fie arestate. Au primit arest la domiciliu. Între timp aflu de un tată din Timiș care a bătut un copil într-o școală.
Ce mă interesează acum este ce ar fi făcut alții în locul lor? Dacă la școala copilului este unul mai mare, repetent, violent, care îi bate pe toți, îi terorizează, cum reacționezi? Reclami, iar reclami și te ciocnești de umerii ridicați de profesori, de director. Te duci la Poliție, Protecția Copilului, Procuratură, probabil că regulile civilizației adaugă zilnic noi și noi instituții pe listă, dar rezultatul palpabil e că un profesor îți spune că părinții celui care-ți amenință copilul nu vor nici măcar să meargă la un psiholog, ce să mai vorbim de vreun efort, cât de mic, din partea lor de a remedia situația, de a înțelege măcar faptul că fiul lor este un pericol.
Gestul mamelor din Constanța este de condamnat, dar are circumstanțe atenuante. E o prostie să nu recunoaștem asta. Putem să ne amăgim cu gândiri pozitive, puternic empatice, dar adevărul este că nu ne putem îngenunchea instinctul de a ne proteja proprii pui.
Evident, inculpatele din Constanța nu epuizaseră toate căile legale, mai aveau la îndemână Poliția, Inspectoratul, dar părerea mea e că și acolo ar fi obținut tot doar ridicări din umeri. Băiatul în cauză nu are răspundere penală, neavând 14 ani împliniți, iar răspunderea părinților pentru faptele copiilor este un desiderat îndepărtat în țara noastră.
Am citit declarațiile directorului, profesorilor sau cele de la Inspectorat și de departe cea mai insultătoare mi s-a părut cea că așteaptă ca băiatul să împlinească nu știu ce vârstă ca să fie exmatriculat. Pe bune? Un profesor îmi spune exact câți ani mai am de îndurat ca fiul meu să fie amenințat și bătut?
Ok, le condamnăm pe cele trei nefericite care au bătut un caftangiu minor în școală, dar eu cred că trebuie să cântărim și ce a făcut statul pentru a nu le aduce la disperare. (mai mult…)

Posted in Editoriale | Leave a comment