Mă uit la știri și strâng pumnul. Am mai scris aici faptul că un părinte nu poate privi unele subiecte cu obiectivitate. Eu, cel puțin, nu pot.
Acum parcurg știrile despre un incident din Constanța: trei femei au bătut un copil într-o școală. La ora când scriu aceste rânduri, femeile au fost reținute de Poliție și se dezbate dacă să fie arestate. Au primit arest la domiciliu. Între timp aflu de un tată din Timiș care a bătut un copil într-o școală.
Ce mă interesează acum este ce ar fi făcut alții în locul lor? Dacă la școala copilului este unul mai mare, repetent, violent, care îi bate pe toți, îi terorizează, cum reacționezi? Reclami, iar reclami și te ciocnești de umerii ridicați de profesori, de director. Te duci la Poliție, Protecția Copilului, Procuratură, probabil că regulile civilizației adaugă zilnic noi și noi instituții pe listă, dar rezultatul palpabil e că un profesor îți spune că părinții celui care-ți amenință copilul nu vor nici măcar să meargă la un psiholog, ce să mai vorbim de vreun efort, cât de mic, din partea lor de a remedia situația, de a înțelege măcar faptul că fiul lor este un pericol.
Gestul mamelor din Constanța este de condamnat, dar are circumstanțe atenuante. E o prostie să nu recunoaștem asta. Putem să ne amăgim cu gândiri pozitive, puternic empatice, dar adevărul este că nu ne putem îngenunchea instinctul de a ne proteja proprii pui.
Evident, inculpatele din Constanța nu epuizaseră toate căile legale, mai aveau la îndemână Poliția, Inspectoratul, dar părerea mea e că și acolo ar fi obținut tot doar ridicări din umeri. Băiatul în cauză nu are răspundere penală, neavând 14 ani împliniți, iar răspunderea părinților pentru faptele copiilor este un desiderat îndepărtat în țara noastră.
Am citit declarațiile directorului, profesorilor sau cele de la Inspectorat și de departe cea mai insultătoare mi s-a părut cea că așteaptă ca băiatul să împlinească nu știu ce vârstă ca să fie exmatriculat. Pe bune? Un profesor îmi spune exact câți ani mai am de îndurat ca fiul meu să fie amenințat și bătut?
Ok, le condamnăm pe cele trei nefericite care au bătut un caftangiu minor în școală, dar eu cred că trebuie să cântărim și ce a făcut statul pentru a nu le aduce la disperare.
În cele șase luni în care se spune că băiatul devenit acum parte vătămată și-a terorizat colegii nu s-a făcut absolut nimic. Asta e clar și, în timp ce alții se leagănă în gândul pozitiv al iubirii aproapelui, eu aș vrea să știu ce fac autoritățile pentru a îmi feri copilul de pericole fizice, pentru că au OBLIGAȚIA să se asigure de securitatea lui, nu să îmi spună că siguranța lui stă în acceptul unora de a primi sau nu consiliere psihologică.
Astfel de lucruri nu încetează prin hipsterisme inepte și viu colorate, ci în momentul în care o școală, un profesor, un director vor fi fi dați în judecată de părinți victime ale violențelor între colegi. Iar apoi școala, profesorul sau directorul nu au decât să se întoarcă împotriva părinților celui care a cauzat necazul!
Pentru că, la fel de clar cum e că nu îți poți face singur dreptate, e că noi ne ÎNCREDINȚĂM copiii școlii pentru câteva ore pe zi și, dacă în aceste ore cineva îl închide în baie și îl dă cu fruntea de calorifer, mă aștept să fie găsit un vinovat. Și el să fie pedepsit exemplar.
”Avem mâinile legate!”, spune un profesor, legat de cazul de la Constanța. Să-i vezi cum și le dezleagă după ce se vor trezi cu primul proces pe cap!
