De ținut minte: caprele se cuceresc cu iarbă, femeile cu flori

Nu poți să iei un singur ghiocel. E meschin. Deși… dacă stau bine să mă gândesc, are farmec. Singur, plăpând, pierdut undeva între degetele lui groase arăta ca un suspin de amor. Când sunt mai mulți, toți cu capetele plecate, par niște bărbați, cu frunțile înclinate, albiți de spaima permanentă că zeița lor și-ar putea întoarce fața de la ei.
Zambila părea mai potivită, cupele ei colorate precum desuurile provocatoare răspândesc mirosul acela unic al morții iernii. Și dacă o floare nu are de ajunsă forță să facă primăvară, pe tulpină răsar tot mai multe, una după alta, doborând frigul sub asaltul lor repetat.
Și trandafirul merge. Umflat, cu petalele grase și parfumate, seamănă cu dragostea mic burgheză, declamată în cuvinte mari, dar trăită până la urmă în cele mai simple și naturale moduri, precum parfumul proaspăt și discret al florii.
Orhideea… da, o orhidee! Un ”te iubesc” rostit în toate limbile pământului. Are în ea erotism și fragilitate, picurate în doze perfect egale, ca în iluzia oricărui bărbat.
Poate un crin, simbol al supușeniei pământene în fața frumuseții…
O frezie? Mici sticluțe de parfum de cameră. Lalele? Amintirea picturilor mari ale lumii.
Sau mai bine cumpăram un buchet de flori de câmp, atât de stinghere în oceanul de beton.
Contemplam încă florile de câmp când telefonul a vibrat scurt în buzunar. Înainte de a citi mesajul am contemplat încă o dată mica florărie în care-mi omoram timpul. Dintr-un difuzor răsuna o melodie veche, ale cărei versuri îmi demonstrau încă o dată cât de patetic poate fi un bărbat când alege flori…

Mesajul mă anunța că vânzătoarea de la bijuterie terminase de ajustat și împachetat lanțul de aur pe care tocmai îl alesesem. Văd mâine dacă mai am timp să iau și flori. Oricum, lanțul face mai mult decât tot standul de flori… Așa să fie?

PS În 1955 avea doar 15 ani, dar a avut noroc. La o reuniune l-a cunoscut pe Elvis Presley. Și, deși tânărul, pe atunci, începuse deja să-și trăiască succesul mondial, a avut timp să o asculte cântând. Probabil că starul rock’n’roll nu și-a amintit niciodată, dar puștoaicei cu părul prins în celebra ponytail i-a schimbat viața. Și ce viață! Una dintre cele mai frumoase din lumea country și rock!
Numele ei era Sharon Sheeley și, după episodul fulgerătoarei întâlniri la sfârșitul căreia Elvis i-a spus că n-ar trebui să abandoneze muzica, și-a petrecut sfârșitul adolescenței cizelând zi de zi și seară de seară melodia care i-a plăcut Regelui. În 1958, a simțit că melodia e gata, dar devenise imposibil să mai ajungi la Elvis. A ales un alt star, idol al tinerilor, Ricky Nelson, dar și acesta s-a dovedit greu de abordat de o puștoaică. Într-o dimineață, Sharon, disperată, l-a pândit pe star și a intrat cu mașina în Cadillac-ul cântărețului. Când Nelson s-a dat jos să vadă ce s-a întâmplat, fata pur și simplu a început să-i cânte melodia.
În iunie 1958, Imperial Records cedează ”fiței” lui Ricky Nelson de a înregistra piesa unei adolescente anonime. Melodia – Poor Little Fool – ajunge pe locul 1 în toate topurile americane și acea versiune figurează și astăzi în topul celor mai bune piese de dragoste din toate timpurile.
Pentru Nelson piesa a însemnat nominalizarea pentru un rol principal în celebrul Rio Bravo – alături de John Wayne și Dean Martin – pentru Sharon a fost poarta spre marea industrie a muzicii. Dar și odată ajunsă aici surprizele nu au încetat.
S-a logodit tot cu un star de la granița dintre country&western și rock’n’roll, Edie Cochran. Au trăit împreună doi ani de vis – fiind deliciul tuturor revistelor de glamour din America, dar… în 1960, rebelul Cochran moare într-un accident de mașină. Gășiți aici o poveste despre influența avută de Edie Cochran în istoria muzicii și a… politicii – Bluesul verii sau ”Unde sunt țâțele de altădată”.
Sharon pare că se reface repede după pierderea suferită și se mărită, în 1961, cu Jimmy O’Neal, un promotor al genului beat în SUA. După cinci ani de mariaj, Sharon spune că l-a visat pe Cochran. Își părăsește familia și se consacră doar cinstirii memoriei rebelului dispărut…
Sharon Sheeley a murit în 2002, la câteva zile după ce a organizat un ultim spectacol în amintirea lui Edie Cochran. În ultimul discurs a spus că simte nu a reușit să ispășească ”păcatul” de a-l înșela și după moarte… și că încă-l iubește ”ca o sărmană și mică nebună”.
PPS Anul ăsta sper să mă descurc mai bine decât am făcut-o ultima oară… povestea despre cum, cu o singură floare, am dat-o în bară anul trecut o găsiți aici, Cadoul ideal pentru 8 Martie.

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Texte de vineri. Bookmark permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.