Estimarea prezenței la vot după decizia de boicotare a referendumului

Luni, citind cu atenție rezultatele sondajelor de opinie publicate duminică, ”mi-am permis” – pentru că, în zilele noastre, e o neobrăzare să ai o părere, de orice fel – să spun că datele prezenței la votul pentru referendumul din 29 iulie nu sunt chiar așa de categorice. Textul îl regăsiți AICI . Pe scurt, prezența includea nu numai persoanele sigure și foarte sigure că vor veni la vot, dar și pe cei care încă se gândesc. Calcul corect, sociologic, dar care poate produce și confuzii. Prezența certă era, duminică, de 46% – 48%.

Dar acele date cuprindeau și persoanele care votează împotriva demiterii. Mulți dintre ei sunt susținători ocazionali, membri sau votanți tradiționali ai PDL. Câți dintre ei vor respecta acum decizia de boicotare? Probabil cei mai mulți dintre ei sau chiar toți, pentru că a nu vota duminica e evident mai comod decât a vota.

Procentul acestora era de o treime ( 67% pro-demitere, 33% contra) și acum acest procent ar trebui scăzut din prezența estimată.

Cifrele noi ale prezenței certe devin astfel 30.5% – 32% ! Asta spun aritmetica și matematica de clasa a doua!

Pe de altă parte, de acum începe sondarea celor care spuneau până acum că nu participă. Între ei este un procentaj mare de oameni pro-Băsescu, dar și persoane care și-ar dori o schimbare, dar erau siguri că ea se poate produce și fără participarea lor. Pe de altă parte, la un calcul corect trebuie spus că în nucleele dure de participanți la vot ( 36% – 37%) proporția de 2 la 1 pro și contra nu se respectă, mai mulți fiind cei care-și doresc demiterea, așa că procentul de certitudine ar putea fi mai mare cu câteva procente, dar… nu destule.

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Editoriale. Bookmark permalink.

13 Responses to Estimarea prezenței la vot după decizia de boicotare a referendumului

  1. Pingback: Alţi guvernanţi,aceleaşi soluţii « Popateapa's Blog

  2. Pingback: Scrisoarea Domnului Victor Ponta către E.S. Domnul Jose Manuel BAROSSO | Ziarul lui Ipu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.