Hayssam. Omar Hayssam… câteva mici exclusivități. Un bănuit de complicitate cu teroristul condamnat a fost autorizat de ANCESIAC pentru 2 transporturi de arme!

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Oradea, de achitare a fraților lui Omar Hayssam, Mukhles și Mahmoud, și a armatorului Mustafa Tartoussi întărește ceața – și așa destul de groasă – care domnea deja asupra celei mai mediatizate fugi din țară, cea a singurului condamnat pentru acte de terorism în legătură cu zonele de conflict armat internațional.

Câteva lămuriri sunt absolut necesare pentru a înțelege ce s-a întâmplat la instanță. Omar Hayssam a fost condamnat la 2 ani de închisoare, adică maximum prevăzut de lege pentru infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, respectiv ieșirea din România, în ciuda interdicției impuse de instanță. Asta ca să lămurim dilema multor vorbitori care spuneau că fuga lui Hayssam a decapitat 3 servicii secrete (SRI, SIE și UM0962) și Parchetul General iar el a primit doar o pedeapsă ușoară. De altfel, situația juridică a sirianului este departe de a fi simplă: pe lângă condamnarea la 20 de ani pentru terorism, el abia a fost trimis în judecată, în octombrie 2012, alături de frații săi, pentru niște importuri făcute pentru fabrica de la Nehoiu; este judecat pentru privatizarea Nehoiu ( după ce a fost achitat, dar sentința a fost casată); este judecat pentru achiziționarea unor capete tractor ( proces aflat în recurs la ÎCCJ)… La asta adăugați că abia a fost eliberat în Siria după patru ani de detenție pentru colaborare cu Israelul ( amănunte AICI) .

Legat de fuga din țară… procurorii susțineau că Omar Hayssam a plecat din România ascuns la bordul navei Iman T, aparținându-i lui Tartoussi, în noaptea de 29 spre 30 iunie 2006. Nava a plecat, prin Bosfor, spre Alexandria, Egipt și apoi spre portul sirian Tartous. De aici, Hayssam a plecat acasă, la Homs. Unde se spune că s-ar fi întors după eliberarea din penitenciarul din Damasc.

Una dintre probele grele ale procurorilor era mărturia dată de căpitanul navei, Youssef Tartoussi, vărul armatorului, care a recunoscut, audiat fiind în Tripoli, Liban că Hayssam a fost la bord.

Nu în cală… așa cum susținuse inițial Parchetul, ci în cabina inginerului șef, Ibrahim Seikh. De altfel, în cală nici nu se putea pentru că, așa cum avea să declare în instanță un agent vamal, acolo fuseseră depozitate sodă caustică, lemn, cherestea și o macara de peste 2 tone.

Lovitura de grație, însă, se pare că a dat-o Mustafa Tartoussi, reprezentat în proces de avocatul constănțean Ionel Hașotti. La puțin timp după ce a dat declarația incriminatoare la adresa vărului său, Youssef a retractat-o în fața unui notar. Nu a fost de ajuns pentru vărul său, așa că Mustafa îl reclamă pentru mărturie mincinoasă și procesul se judecă tot la Tripoli. Pe 19 februarie 2009, Tribunalul Penal al Primei Instanțe îl condamnă pe Youssef Tartoussi la plata a 100.000 lire libaneze amendă penală și 5 milioane de lire daune morale. Fostul căpitan de pe Iman T  urma să facă o zi de închisoare pentru fiecare 10.000 de lire neplătite. Decizia a fost prezentată în fața Curții de Apel Oradea care a decis – și în baza acestei probe – achitarea pentru inexistența faptei.

Mai mult: se pare că, în perioada 2007 – 2012, cât Mustafa Tartoussi era judecat pentu complicitate cu teroristul Omar Hayssam, ANCESIAC, organismul care avizează comerțul de arme, i-a permis să efectueze două exporturi de armament către Orientul Mijlociu. Mai mult, una dintre operațiuni a fost făcută chiar cu nava Iman T, transportul respectiv fiind inspectat în Marea Egee de forțele NATO! Pentru unele dintre autoritățile române achitarea lui Tartoussi nu pare să fi fost o surpriză.

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Editoriale. Bookmark permalink.

One Response to Hayssam. Omar Hayssam… câteva mici exclusivități. Un bănuit de complicitate cu teroristul condamnat a fost autorizat de ANCESIAC pentru 2 transporturi de arme!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.