A ajuns iar primul în birou, ca în fiecare dimineaţă. Numai că astăzi nu mai era nimic la fel. Azi nu mai avea de gând să facă nicio cafea, nici nu mai potrivea televizorul pe ştiri. De ieri dimineaţă era furios. se frământase toată noaptea şi a reuşit să adoarmă abia după ce a scris patru rânduri – nu e nevoie de mai mult – pe o coală de hârtie. Subsemnatul… îmi dau demisia. Şi la sfârşit, în locul formulelor obişnuite de politeţe a scris “ Ia slujba asta şi bagăţi-o-n cur!”
A adus şi o casetă veche, ca să priceapă boul de unde vine formularea din final, dacă l-o duce capul, mama lui de şef tâmpit şi incult!
Johnny Paycheck – Take This Job And Shove It
A pus, din automatism, televizorul pe un program de ştiri. I-a luat sonorul şi savură aşteptarea momentului ce va să vină. Îşi imagina faţa tâmpitului când se va aşeza la birou şi nu va vedea cafeaua aburindă. De fapt va fi nervos încă de când va auzi pedal steel chitara în locul vocii prezentatorilor. Dar şi-a făcut-o cu mâna lui! Să-şi caute alt prost să-l slugărească!
Cu coada ochiului văzu pe crawl că se închide fabrica Nokia de la Jucu. Dă-i dracului, ce-i păsa lui! El oricum nu mai se suporta. Ieri dimineaţă, ca de obicei, cafeaua era pe birou, dar boul bălţii s-a aşezat de a dărâmat totul.
Euro a atins maximul din ultimele luni. Văzu iar ştirile de pe ecran. Nu îl enervase că i-a mai cerut o cafea… dar, când nemernicul a plecat cu cafeaua în mână să lingă fundurile celor mai mari ca el, s-a surprins ştergând masa pătată. Fără ca măcar să i-o ceară cineva! Imbecilul ăsta a băgat spaima în el!
Luă foaia cu demisia şi o puse pe biroul unde obişnuia să aşeze cafeaua. 5.500 de salariaţi din interne vor fi concediaţi. Îl enerva televizorul, îl distrăgea. De ce mama dracului nu revin ei la ştiri despre divorţuri? Parcă-i auzea paşii pe hol. Hai, acum e momentul!
Pe ecran era un miting, unii strigau la o clădire cu uşile şi ferestrele închise. Din instinct opri muzica şi porni sonorul televizorului. Îl auzea şi pe el, salutând lumea pe culoar. Cei de la miting erau împinşi de nişte jandarmi ce păreau uriaşi, din unghiul din care erau filmaţi.
Uşa de la birou se deschise. Asemeni unui copil surprins la borcanul cu dulceaţă, împături hârtia. Nu mai avu timp să o ascundă aşa că o lăsă acolo…
-Bună dimineaţa, şefu, pun acum de o cafea. Ah, am pus pe masă o hârtie murdară, dacă se mai varsă cafeaua…
Pe ecran, şomerii se împingeau cu jandarmii. El se întoarse cu spatele la şef ca să pună zahăr. Să scuipe repede? Doamne fereşte, poate-l vede!
PS Johnny Paycheck este unul dintre simbolurile stilurilor redneck country sau outlaw country. Deşi a avut un singur number one hit, Take This Job And Shove It, scris în 1978 de David Allan Coe, Paycheck a rămas în memoria iubitorilor genului pentru că a trăit ca un outlaw, sigur în limitele impuse de dispariţia cavalcadelor, şerifilor proveniţi din bandiţi, a duelurilor în stradă şi a mai tot ce însemna aroma Vestului Sălbatic. În 1985, Paycheck a împuşcat mortal un bărbat, într-un schimb de focuri ( duel?) dintr-un bar din Ohio. A petrecut 2 ani în închisoare înainte de a fi graţiat. Vedeta country a murit în 2003, lăsând în urma sa atât înregistrări solo cât şi duete memorabile cu Willie Nelson, George Jones sau Roger Miller.
PPS Perioadele de criză scot la iveală tot ce e mai urât în fiecare dintre noi.
Pingback: Vantule, vant nebun… « lunapatrata