Andre Rieu– Zorba’s Dance (Mikis Theodorakis)
Morții mă-tii de imbecil! Dă-te dracului din drum! Viră brusc și evită în ultimul moment să lovească din spate un Logan. Se grăbea prea tare că altfel ar fi oprit să-i explice ăluia câteva legături evidente dintre actul sexual și diverse părți din anatomia balenei din care probabil că a ieșit. Se uită la ceas. 10.54… la dracu! Nu mai avea cum să ajungă!
10.59… și el stătea încă blocat pe scurtătura pe care părea că o știe tot orașul! Îl claxona unul din spate, parcă putea să o ia pe sus, să zboare! Pipăi buzunarul hainei. Cutia de bijuterii, micuță, bombată, parcă-l calmă. Înainta ca într-un cortegiu funerar. 11.03… e o nebunie! Puse mâna pe telefon și formă la ea. Suna. Îi răspunse imediat.
-Da, iubitule! Pe unde ești?
-În trafic, ajung acum…
-Sper. M-ai scos din birou, nici nu știu ce s-a întâmplat! Am treabă, dacă nu e ceva important…
-Ajung acum, e important. Așteaptă-mă!
Când a închis a văzut din nou ceasul: 11. 06! O vedea. Mult în față! Nu înaintau deloc. Ăla din față o fi murit? Nu mișcă de mult, ah, nu, uite, și-a amintit că e la volan. A scos capul pe geam să-i strige ceva dar… dă-l dracului de umflat! Nu avea cum timp de ceartă. Dar nici de stat nu mai avea timp… Deciziile rapide sunt cele mai bune… 11.10… deschise ușa mașinii și ieși. O luă pe jos înspre ea.
În urma lui claxoanele o luaseră razna. Fața ei mirată când l-a văzut mărșăluind în acompaniamentul trompetelor de toate neamurile și mărcile merita orice risc! Claxoanele încetară când primii șoferi l-au văzut cum se așează în genunchi în fața ei și îi întinde un inel. 11.11… Un găligan s-a dat jos din mașină. Voia să-i rupă capul, clar! A făcut câțiva pași, a înțeles, s-a întors spre ceilalți blocați pe mica străduță și a strigat:
-Hei, mai stați puțin că doar nu e sfârșitul lumii! Se însoară omul!
Se auzeau câteva aplauze din mulțimea ce se aduna lângă mașina oprită.
11.12… Se cam grăbise degeaba! Clar, nunta o pune pe 12. 12, 2012! Sau e post! Vede el.
PS Anul 1964 a revoluționat arta cinematografică. Asta s-ar fi întâmplat și dacă filmul „Zorba Grecul” – al lui Michael Cacoyannis, inspirat de romanul lui Nikos Kazatzakis – ar fi fost singurul realizat în lume în acel an. O secvență vorbește și astăzi, peste decenii, despre cum tratează grecul autentic un eșec, falimentul. E vorba de celebrul dans al lui Anthony Quinn și Alan Bates, de explozia de bucurie de a trăi, chiar dacă sunt învăluiți de fumul prăbușirii singurei lor investiții. În film, e un funicular, dar metafora poate fi ușor extinsă la o țară! În timp ce ritmul îi fură, Quinn spune: Ai văzut o prăbușire mai frumoasă? Muzica lui Mikis Theodoriakis (un personaj absolut fascinant, muzician, politician, anarhist, deținut politic) a supraviețuit și ea deceniilor, fiind și astăzi emblema sonoră a Greciei. Piesa „Dansul” o iubesc, pur și simplu!
PPS Acum vreo două seri stăteam la taclale cu un om de ale cărui cunoștințe și amiciție mă bucur de câte ori am ocazia, Anatol Basarab. Știam deja că nu trebuie să fii un mare inițiat pentru a știi că nu datele din calendar determină acțiunile divine, ci oamenii se leagă de ele pentru a-și spori energiile pozitive sau pe cele negative. „11” un simbol al puterii duale, cea constructivă și cea destructivă alăturate. Sau 1+1+1+1+2+0+1+1 = 8, cifra destinului… așa despre orice zi poți vorbi zile întregi, să-i cauți semnificații, înțelesuri, mesaje ale unui destin implacabil… Dar… pentru că există și un dar… crezând în posibilitatea acumulării energiei, plastic vorbind, ca într-un castron, și în capacitatea unora dintre noi de a accede la ea, de a lua „ce le trebuie” din acel „castron” nu chiar așa de abstract precum poate părea neinițiaților, nu putem nega faptul că zile cu date ce par nefaste produc spaime. Evident, e vorba de spaime mai extinse din cauza vieții de zi cu zi! Toate aceste temeri se strâng undeva, ele sunt o energie negativă ce se adună… E motivul pentru care astfel de zile sunt alese de magicieni pentru „micile” lor șiretlicuri. Pe bune! Tot din această cauză – temerea colectivă – un nebun – sau un grup de nebuni – ar putea profita pentru acte de terorism, știind că efectul „normal” al unui astfel de gest va fi amplificat.
Data de 11 noiembrie 2011 are și alte conotații datorită faptului că această dată „exactă” s-a suprapus cu Luna Plină, noapte în care oamenii ar trebui să fie atenți la ce-și doresc, Luna împlinind dorințele așa cum sunt ele exprimate! Tradițiile mai multor culturi spun că trebuie să fi atent la ce-ți dorești în nopțile cu Lună Plină!
Astfel, Sfârșitul Lumii – sau alte „bau-bau-uri” – mai moderne sau mai vechi sunt de fapt emanațiile minților noastre, a ceea ce credem sau ni se pare. Și au efecte negative! Adică sfârșitul e în mintea noastră și-l vom proiecta până… se va întâmpla. Mai e un element. Ideea de a pândi mereu hotare ale Apocalipsei e a noastră sau ne este insuflată? Aici eu și Anatol avem păreri diferite.
PPPS Până la urmă, dacă tot e să se întâmple vreodată Sfârșitul Lumii, cred că aș vrea să mă prindă-n brațele unei femei, măcar ultimul jurământ de dragoste veșnică să fie adevărat! Iar dacă ar fi să aleg o muzică pe care să se petreacă trecerea, aș vrea una care să reverse optimismul.
Urmăriți când veți avea timp dacă nu așa ar trebui să arate sfârșitul:
2 Responses to Mama mă-sii, iar am ratat Sfârșitul Lumii! Ascultam Zorba!