Mai erau doar câteva minute până la pauza de prânz. Colegul lui era nerăbdător, se juca la telecomanda televizorului și a dat din întâmplare și peste asta:
Ioana Radu – Leliță Ioană
A lăsat doar două secunde pe postul ăla și a schimbat din nou, dar lui melodia îi suna în continuare-n minte, ca și cum ultimii stropi de chef de muncă petreceau cu lăutarii în capul lui. Și cum pe geam vedea ploaia groasă cum se infiltrează sub covoorul de frunze moarte, gândul îi zbură la must și la pastramă.
Dar ce fel de pastramă? Ah, primul fel era din aceea neafumată, crudă precum carnea de pe coapsele unei fecioare. Spălată-n vin ca-n vorbe de dragoste, sprijinită pe cartofi ca pe perne de puf și lăsată-n cuptor până prinde bronz de vară… îi lăsa gura apă.
Dar la fel de bine putea fi din cea ciobănească, uscată-n vânt și afumată apoi în fum de creangă de cireș. Nu avea nevoie de mult pentru a oferi tot ce e mai bun, asemenea unei femei în floarea vârstei, doar o mângâiere cu palmele unse cu usturoi și apoi lăsată pe grătar cât se fierbe o mămăligă grea ca o plapumă de lână sub care să-ți ascunzi împlinirea dorințelor. Îi era deja rău de foame!
Mmm, și pastramă arăbească ar fi mers, crudă, mândră de mirosul ei natural, de oaie, abia ascuns sub mirodeniile exotice. Tăiată în felii subțiri și scurte, arsă-n tigaie și stinsă cu un strop din zeama primelor gogonele puse la murat la sfârșitul verii… Îi căuta gustul printr-o haină din lipie, exact cum ghicești formele feminine sub abaya groasă…
Tot visând a ajuns la restaurant. I-a venit rândul și a comandat:
-Un ”dubliciz”, o porție mare de cartofi și o cola light! Dar repede că mor de foame…
PS George Enescu spunea că și-ar dori pentru vioara sa o voce ca a ei, a avut lumea la picioare, și-a văzut viața în paginile istoriei muzicii est-europene, dar a murit în neagră singurătate. Ioana Radu a fost una dintre marile voci ale României, iar geamparaua Leliță Ioană are în interpretarea ei – și orchestrația lui Nicușor Predescu – ritmul pașilor femeilor dintr-o Dobroge arhaică, zdrobind sub tălpi boabele strugurilor asiatici aduși la noi de migratori sălbatici și savoarea vinurilor tulcene, dulci și totuși tari…
Farmecul toamnei este inegalabil!
One Response to Nu știu ”colei” ce i-oi face, Leliță Ioană!