Puține evenimente ar mai fi putut stârni aplecarea spre teoriile conspiraționiste precum asasinarea lui Osama bin Laden. De la momentul exact al împușcării la poza trucată infantil, fiecare element ajută la elaborarea de noi și noi teorii, unele dezechilibrat de fanteziste, altele mai aproape de credibilitate. Practic, însă, nu contează, pentru că, așa cum s-a petrecut și cu atentatele din 11 septembrie, americanul știe să facă diferența între ce crede, vezi filmele lui Michael Moore, și ceea ce trebuie să creadă. În definitiv discutăm de poporul care a acceptat primul renunțarea la drepturile individuale, așteptând cuminte momentul votului din 2008 pentru a-și manifesta nemulțumirea. Oricum nemulțumirea de atunci avea și o puternică latură economică, nerezolvată, așa cum nu au fost rezolvate nici așteptările pacifiștilor democrați… Moartea lui Osama are un efect bizar, poate îndepărta votanți duri democrați, alergici la orice are legătură cu termenul de ”război” încă de pe vremea Vietnamului, dar adună sigur simpatiile nehotărâților care înclinau spre tabăra republicană, dar nu au un candidat destul de carismatic pentru a atrage voturi. De fapt… nici nu au încă un candidat.
Făcătură – ca moment al anunțării – sau nu, eliminarea lui Bin Laden vine perfect pentru alegerile prezidențiale de anul viitor din SUA, iar Obama ar trebui să fie nebun să nu profite de cea mai pașnică metodă de a profita de evenimentul sângeros care l-a menținut 8 ani la Casa Albă pe George W. Bush.
Pingback: Trafic cu Hituri (runda 66) « Teo Negură