Stau să mă gândesc dacă nu cumva bâlbele autorităţilor din ţara noastră legate de admiterea sau neadmiterea în spaţiul Schengen (după mine problema nu e încă tranşată) nu sunt şi o nouă lecţie privind felul în care anumiţi oameni sunt numiţi în funcţii. Mă gândesc, evident, la Teodor Baconschi. Zile precum cele pe care le trăim alimentează speculaţiile că numirea sa în Guvern, la 23 decembrie 2009, a fost doar o răsplată pentru serviciile aduse actualului preşedinte la al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Nici nu prea mai contează dacă e aşa sau nu. După ce va trece furia asta insipidă a cererilor în van de vacantare a fotoliului de la Cotroceni, pe de o parte, şi de comparaţii cu râmele ”sculate” la luptă cu devoratorii de melci sau wurşti, oamenii vor judeca la rece ce s-a întâmplat. Şi vor ajunge la următoarea concluzie.
Adevărata problemă a ministrului Baconschi, după mine, nu e atacul la adresa Europei făcut după ce mai toate rapoartele erau deja întocmite şi trimise mai-marilor comunităţii, ci faptul că el a fost ambasadorul nostru la Paris, timp de mai bine de 2 ani, şi acolo nu a fost în stare să-şi stabilească o serie de contacte destul de stabile măcar ca preşedintele Băsescu să nu fie silit să se plângă la televizor că nu a fost informat direct de Nicolas Sarkozy de eventuala decizie de amânare a acceptării noastre în spaţiul Schengen.
Este util ca unele informaţii publice să fie recapitulate acum. La 2 august 2007, Teodor Baconschi este numit ambasador în Franţa. La Paris era o perioadă a schimbărilor, adică benefică pentru crearea de noi contacte, Sarkozy fiind preşedinte abia de 3 luni. Acum se vede că nu a fost aşa. Baconschi beneficia atunci şi de atu, venea de pe poziţia de consilier prezidenţial, el ajungând la Cotroceni pe 26 octombrie 2006, după avansarea lui Claudiu Săftoiu la şefia SIE.
Cam atunci, în vara lui 2007, ar fi trebuit să înceapă pregătirea ”râmelor” pentru lupta cu melcii. Ce se întâmplă acum e doar o consecinţă.
One Response to Râmele (Ră)Sculate