Introducere lungă: Aproape zilnic găsim, scormonind în mozaicul realităţii, cazuri de oameni, aparent normali, care ucid şi apoi se sinucid. Poliţişti, ziarişti, oameni mărunţi de afaceri… Recunoaştem pe această listă tocmai categoriile lovite de situaţia economică. Sigur, apar două categorii de argumente că gesturile lor nu au legătură cu ce se întţmplă acum în România. Prima este că, din zecile de mii de oameni atinşi de criză sau de măsurile de austeritate, doar câţiva clachează. Probabil cei mai slabi, mai sensibili, mai orgolioşi sau poate chiar bolnavi… A doua categorie de argumente este că aceşti oameni aveau alte probleme decât cele de impact social, certuri în familie, gelozii… Opinia mea – şi nu numai a mea – este că problema materială, cea a pierderii de statut social sau umilinţa de a căuta inutil un loc de muncă pun o presiune uriaşă pe respectivul. Toate celelalte probleme, chiar şi cele de ordin familial, sunt doar picături ce umplu paharul. Sunt oameni cu studii, cu ceva bani, dar ajung în casă să se comporte ca “scursurile societăţii” care vin acasă băuţi şi-şi caftesc consoartele, mamele. Sărăcia, frica de ziua de mâine, umilinţele, speranţele năruite sunt definitorii pentru schimbarea de comportament sau violenţa respectivă era latentă şi e o simplă coincidenţă că a ieşit la suprafaţă? Un singur exemplu, tânărul din Constanţa găsit mort după ce ar fi încercat să îşi înjunghie iubita începuse să scrie un bilet despre cum “şi-au bătut joc de munca” lui. Fata era doar acolo când efectul situaţiei materiale îşi făcea efectul asupra psihicului său. Psihiatrii numesc această izbucnire de furie “debut medico-legal schizofrenic”. Are el semne ce-l prevestesc? Probabil că da, dar suntem şi noi ceilalţi prea ocupaţi să le observăm la ceilalţi.
Despre un caz la zi: Ca şi în cazul nefericitei din bulevardul Primăverii, Cristina Verona. Nimic din biografia ei nu o prezintă ca o ucigaşă, cu destul sânge rece pentru a se urca peste mama ei şi a o asfixia cu mâinile goale până ce nu mai are suflare. Totuşi, în ultimele 6 luni, această femeie trecea printr-o gravă criză profesională şi, evident, materială. Perioada de neîmpliniri a coincis, se pare, şi cu una de deziluzii sentimentale. Sau poate furia lăuntrică provocată de situaţia profesională îşi punea amprenta asupra relaţiilor sale? Poate că amândouă neîmplinirele au lucrat asupra psihicului său, ducând, inevitabil, spre acel “debut medico-legal..” Nu mai era Ea, ci o străină care, uşor, aproape insesizabil, îi lua locul…
Ştire: Am spus “inevitabil”? Nu e corect. Poate că vecinii, prietenii care ştiau că mai ameninţase cu sinuciderea sau auzeau certurile dese cu mama sa puteau să o trimită spre un psiholog care ar fi identificat semnele unei deviaţii psihice tot mai puternice. Vecinii, prietenii puteau, dar autorităţile erau obligate să o ajute.
Pe 27 iunie, nefericita s-a dus la Secţia 1 Poliţie şi a spus că vrea să depună o plângere pentru că i s-a furat identitatea, autorul acestui “atac” dând mesaje în locul ei. A vrut să depună şi o sesizare la Biroul de Informaţii, dar s-a răzgândit după ce a scris-o. A plecat trântind uşile. Acum, poliţiştii care erau atunci de gardă au povestit colegilor de la Omoruri că femeia ar fi spus chiar că un turc ( se pare un fost iubit) i-ar fi montat un cip…
Poliţiştii au întocmit un proces verbal şi au lăsat cazul în plata Domnului. Cred că legal nu au cum să intervină în astfel de cazuri dar nu e normal. Autorităţile trebuie să poată face ceva când găsesc astfel de cazuri. Aceşti oameni nu sunt pierduţi. Ce se întâmplă cu aceşti nefericiţi despre care autorităţile află că au probleme din memorii ciudate?
Incidentul de la secţia de poliţie s-a petrecut pe 27 iunie. Duminică, 3 iulie, vecinii spun că le-au auzit pe cele două femei certându-se, zgomote de luptă. Peste alte câteva zile mirosul răspândit de cele 2 cadavre a alertat vecinii…
Pingback: Balanţa cu un singur talger… « lunapatrata
Pingback: Acasă « Teo Negură