Cică Udrea se plimba, cu un alai de subalterni după ea, prin Versailles. La fiecare exponat, ea exclama:
-Ăsta e furat din Germania. Ştiu sigur. Ăla e din Italia. Uite, o statuie din Grecia!
La un moment dat exclamă:
-Uite, ăsta e din România. Ştiu sigur, e portret de ţărăncuţă, de Nicolae Grigorescu…
La care ghidul spune:
-Scuze, doamnă, dar aici e Sala Oglinzilor…
Pingback: Compania de turism “Bețivul de cuvinte” 7 | Betivul de cuvinte
Pingback: Pe ape…intr-o barca de hartie (4) « lunapatrata
Pingback: Nu zeii sunt de vina… « lunapatrata
Pingback: Naiv. În rest, simplu « Teo Negură