Viitorul șef al SIE… un om din Opoziție? Credibil. Update: Sau un consilier prezidențial? Update 2: În ordinea ”punctajului”: D.M. și I.C. Update 3: Teodor Meleșcanu?

Șefia Serviciului de Informații Externe a devenit subiect de zvonuri. Deja circulă 4 nume pe care le enumăr și eu, în ordinea în care cred că se joacă șansele lor de a fi numiți pe locul eliberat de Mihai Răzvan Ungureanu: Mihai Stănișoară, Cezar Preda, Teodor Baconschi și generalul Silviu Predoiu, actualul director interimar. Fiecare dintre ei are destule persoane de partea sa pentru a putea accede la funcția râvnită. După mine, Stănișoară s-a ”conservat” cel mai bine pentru această funcție, ferindu-se de lupte politice de prim plan. Dar… pentru că există și un ”dar”, la această oră mai circulă pe piață o variantă. E vorba de desemnarea la conducerea SIE a unui reprezentant al Opoziției, cel mai probabil un pesedist. Ce susține zvonul? Desemnările anterioare pentru șefia serviciilor secrete făcute de Traian Băsescu ar fi un argument pro. De asemenea, efectul pe care o atare propunere l-ar avea asupra Opoziției și al unității USL ar fi și el un argument. Ce ar avea Puterea de pierdut? Probabil că nimic, cel desemnat urmând să devină fidel președintelui la câteva secunde după ce-și aude numele. Asta dacă nu e deja fidel… Iar pedeliștii nu ar crâcni pentru că sunt captivi în planul ”Ungureanu, locomotiva partidului”.
Până la auzirea numelui ”alesului” se mai cuvin câteva alegații. Se spune că directorul SIE e propus de președinte și numit de Consiliul Suprem de Apărare a Țării, așa cum prevede Legea 1/1998, la articolul 6. Tehnic asta ar fi de ajuns, dar probabil că Opoziția ar insista pe respectarea articolului 65 din Constituție care, la alineatul 2, litera h, spune că șefii serviciilor secrete sunt numiți după votul camerelor reunite ale Parlamentului. Asta e o problemă pentru că Senatul și Camera sunt aproape blocate prin greva USL. Ar urma secvențe hilare, comisia de control a SIE ar fi doar o reuniune de 3 parlamentari (dacă e desemnat Preda, rămân 2!) și aducerea parlamentarilor Coaliției la serviciu cu avionul, rata, mașina, autobuzul…
Dacă strângerea cvorumului ar fi o piedică în numirea unui nou șef la SIE, ocolirea votului ar putea fi justificată prin aceea că în regulamentul privind organizarea ședințelor comune, la articolul 1, litera 7, se vorbește doar de votarea directorului SRI! Toate aceste aberații vin pentru că modificarea Constituției în 2003 nu a fost urmată, în 2006, de modernizarea legilor Siguranței Naționale.
Totuși, ocolirea Parlamentului ar fi un precedent periculos, dat fiind că până acum Claudiu Săftoiu, în octombrie 2006, și Răzvan Ungureanu, în decembrie 2007, au trecut prin votul camerelor reunite. Puterii i-ar fi imposibil de explicat de ce această procedură este evitată în 2012.
Toate aceste hățișuri fac și mai credibil zvonul că postul i-ar fi oferit unui om provenit din rândurile Opoziției… vedem.
Update: În weekend a mai apărut o variantă, tot foarte credibilă, desemnarea unui consilier prezidențal la conducerea SIE. Altul decât deja vehiculatul Valeriu Turcan, care a părăsit Palatul pentru mediul privat. Pe această listă sunt 2 nume și unul chiar provine din rândurile Opoziției.

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Editoriale. Bookmark permalink.

2 Responses to Viitorul șef al SIE… un om din Opoziție? Credibil. Update: Sau un consilier prezidențial? Update 2: În ordinea ”punctajului”: D.M. și I.C. Update 3: Teodor Meleșcanu?

  1. Pingback: Televiziunea si punctul G « Teo Negură – Trafic cu hituri

  2. Mircea Hamza says:

    Cred ca am o explicatie: „Marele fluviu isi aduna apele” la http://mirceahamza.com/?p=1905

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.