Luni. Ora 8.30
La cafea a pus un vechi disc cu Adamo. L-a pus mai tare decât de obicei, sperând să o trezească.
Ea a apărut cu ochii cârpiți de somn. În loc să-l certe, a zâmbit. Pe masă era un pliant cu un hotel de pe Valea Prahovei. Într-una din poze se putea vedea pârtia, foarte aproape, lipită de terasa hotelului.
-Nu crezi că te grăbești?
-Păi ai promis că weekendul ăsta…
-Am spus că o să o rog pe mama să ia copiii, dar ieri era nervoasă și n-am îndrăznit. Dacă îi ia, mergem la munte.
Marți. Ora 12.45
Nu avea mască. Și așa nu-i era foame, în pauza de prânz a mers la un magazin și și-a cumpărat una nouă. Melodia îi suna în cap. Poate o căuta pe net și o va pune ringtone.
Miercuri. Ora 18.30
-M-a sunat mama…
-Ah, ce mai vrea?
-Dacă iar ești rău la adresa ei nu-ți spun.
Vreo 20 de minute nu au mai schimbat nicio vorbă. Prima a cedat ea.
-Deși ești un porc de câte ori vine vorba de ea…
-Ok, lasă-mă să ghicesc, sâmbătă e invitată de Regina Angliei și nu poate avea grijă de copiii…
Au mai tăcut vreun sfert de oră. Tot ea a cedat prima.
-Ia ea copiii, dar sâmbătă, vineri e invitată la teatru de o prietenă.
După ce ea a dormit, el era încă la calculator și aștepta confirmarea rezervării. Noaptea, a visat pârtii albe ca o foaie ce așteaptă măna unui pictor, brazi alergând pe lângă el și vântul lovindu-se de masca nouă…
Joi. Ora 7.15
Nu, nu era foarte ridicol să montezi din vreme portbagajul pentru schiuri. În definitiv, vinerea e aglomerat peste tot!
Vineri. Ora 23.10
Nu putea dormi, se lipea de geam și șoptea ”Se transformă în ninsoare… Sigur, e frig afară, cu siguranță la munte ninge!” Legănați de ploaia de afară, copiii dormeau duși.
Sâmbătă. Ora 12.45
Era încă la geam. A rămas acolo după ce a privit-o pe soacră-sa cum urcă în mașină copiii. Umbrela abia făcea față. Sigur i-a udat până la piele. Bagajele lor erau la ușă. Schiurile probabil se udau de la picăturile care se strecurau pe la încheieturile cutiei de pe mașină.
A auzit un foșnet în spate și s-a întors.
-Nu te îmbraci?
-M-am gândit că nu are rost să stăm în casă acolo în loc să stăm aici…
De la ploaia rece, ochii erau acum opriți pe formele ei, ușor de ghicit sub halatul de mătase.
-Pe vremea asta mai bine stăm în pat. Hai lângă mine și dacă ninge…
Atunci a sunat telefonul. L-a oprit cu un gest nervos. ”Morții mă-tii de Adamo, cu ninsoarea ta cu tot!” Pe drumul spre dormitor a călcat pe halatul abandonat de ea pe jos…
PS Tombe la neige este printre cele mai frumoase melodii de limbă franceză. Iubită pe întreg mapamondul de fix 50 de ani, ea este scrisă și interpretată de un italian ce nu a putut obține, până la vârsta de 58 de ani, cetățenia belgiană.