Se ştie că în România măsura greutăţilor prin care trec oamenii e dată de numărul de bancuri ce apar despre conducători şi diversele probleme ce au legătură cu ei. Sigur, în materie de bancuri făcute pe seama sa, pe Nicolae Ceauşescu nu o să-l egaleze prea curând vreun lider, dar nu pot să nu remarc faptul că simpla căutare pe net cu formularea „bancuri băsescu” sau „bancuri boc” dă mult mai multe rezultate decât pentru multe alte nume din politică. Câteva mi-au plăcut mult de tot.
Cică Băsescu mergea printr-un sat şi vede o bătrânică bătând mătănii în faţa unei troiţe cu Iisus răstignit.
„Femeie, în loc să te închini la iluzii, mai bine te-ai ruga la conducătorul vostru iubit!” „M-aş ruga, maică, dar să-l văd şi pe el răstignit!” Sau: O tânără dă din coate prin mulţime la o manifestare populară unde participa Băsescu. Ajunge în faţă şi îi cere 5 autografe. Mândru, în timp ce le semnează, preşedintele spune: „Uite, ea e un admirator adevărat. Dar spune-mi de ce vrei 5 semnături de-ale mele?” Fata: „O prietenă mi-a spus că-mi dă un CD semnat de Vali Vijelie pe cinci autografe ale dumneavoastră”. Sau: Maria şi Traian la Luvru. Ea: „Ia uite, Traiane, Da Vinci, Rubens, Michelangelo, aş vrea să avem şi noi aşa ceva acasa”. El: „Auzi, tu crezi că eu de pictat am chef acuma!?”
Bancurile cu Boc sunt toate pe aceeaşi temă, înălţimea sa. Unul e genial, Boc o descrie pe Elena Udrea: Doamne, ce genunchi are! Sau: Cică Emil Boc a avut o ambiţie, ori premier, ori nimic. I-au ieşit amândouă. Sau: Boc la negocierile cu FMI: „Noi propunem ca măsură anticriză Postul Portocaliu. Ăla Negru se ţine de Paşte şi de Crăciun, iar cel Portocaliu cât suntem noi la putere”.
În final, unul fără politiceni. Pisica şi căţelul, ea zice: Eu vreau să plec din România, aici toată lumea trage mâţa de coadă şi m-am săturat. Căţelul: Cât mai ţine cu hau-hau eu mai stau pe aici!
