Jurnal de tătic. Doamne, fă-mă creion!

Doamne, fă-mă un creion și ascunde-mă într-un penar! Nu-mi pasă dacă e cu Elsa, cu Mickey, flori sau cu monștrii al căror nume nu-l cunosc. Penar să fie și să mă așezi între creionul roșu care subliniază greșelile și guma care le șterge pentru totdeauna. De fapt poți să mă așezi oriunde, lângă cel albastru care va colora cerul, cel galben care va da viață părului zânelor, cel violet care se va toci îmbrăcând fete abia schițate, învelite în rochii cu poale lungi, întinse pe iarba crescută la umbra unor castele cum numai arhitecții cărților de colorat pot construi.

Doamne, fă-mă creion și rupe-mă apoi în două și ascunde-mă în penarele lor, să fiu lângă ele când vor scrie ”tata” sau când vor greși orice cuvânt și, înainte ca prima lacrimă să cadă pe foaia înroșită, să apuc să iau greșeala asupra mea și să nu las nimic să le alunge vreodată zâmbetul știrb de școlăriță.

Aș vrea să mă ascund printre lucrurile din ghiozdan și să mă poarte cu ele până în clasă, să sorb cu mina mea toate durerile, spaimele, bucuriile, încercările, reușitele și căderile fiecărei zile de școală și apoi să le aștern pe hârtie. Foile o să le ascund într-un sertar cu lucruri vechi, acolo unde nu pătrund nici memoria calculatorului, nici serverul telefonului și să le poată lua în mână, să simtă cu vârfurile degetelor rănile săpate în hârtie de vârful creionului. Să lase atunci lacrima oprită în copilărie să cadă peste rândurile scrise de un tată care se bucură când le vede cum cresc și simte cum nu mai face parte din fiecare secundă a vieții lor.

Doamne, fă-mă creion și ascunde-mă într-un penar! De restul se ocupă timpul.

Autor foto: Alecsia

PS Sofia merge în clasa O, pregătitoare. Da, mărturisesc, eu aveam nevoie de o clasă pregătitoare, ea probabil că nu. A învățat să citească, pe litere, evident, că doar nu poți grăbi ritmul vieții pe cât ți-ai dori. Merge cu mine și citește etichete, firme, panouri.

-Uite, tati, aici scrie D…Ă…B…U…L…E…N…I”

-Bravo, Sof, așa e.

-Tati, luăm și noi portocale de Dăbuleni?

Atunci m-am uitat în jur mai atent. Taraba din Obor – unde altundeva găsești ciudățenii! – chiar avea la vedere niște portocale superbe și un mic anunț de producător, pierdut undeva jos.

PPS Alecsia merge în clasa a patra. Ne uităm amândoi la un film ales de mine, dintre cele propuse de ea. O adolescentă ciudățică învârte băieți pe degete. Încep să mă plictisesc și îi spun:

-Alecsia, mutăm pe altceva, fata asta nu face decât să se pupe.

-Tati, mai uită-te, o să îți placă. Sau o să te obișnuiești!

PPPS Silvana este Regina Mamă în acest regat cu două prințese-moștenitoare, un pisic negru, o broască țestoasă și un singur supus, poreclit ”capul familiei”. Mă vede că stau la calculator, impasibil la pregătirile pentru prima zi de școală și mă preia:

-Ce faci acolo?

-Caut poze cu pisici. Mai trece timpul…

-Când noi nu vedem capul cu pregătirile pentru mâine! Tu ți-ai pregătit totul pentru mâine?

-Da. Adică nu. Mă duc să ascut niște creioane. Poate mai au loc în penar.

-Of, bărbații ăștia!

Ultima voce nu știu dacă era a Silvanei, Alecsiei sau Sofiei. Nici nu conta.

Doamne, fă-mă creion!

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Jurnal de tătic. Bookmark permalink.

One Response to Jurnal de tătic. Doamne, fă-mă creion!

  1. sandu sandita says:

    Minunat!Sensibilitate maxima,iubire peste tot!Clipe minunate care vor fi pentru mai tarziu ,pentru ,,aduceri aminte,,…eternitate!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.