Când am cerut o fustiță de crăciuniță, fata de dincolo de tejghea s-a oprit din ce făcea și s-a uitat la mine cam ne-european.
M-a măsurat din ochi și m-a întrebat, cu îngrijorarea profesionistă a cuiva care se află în fața pericolului de a nu putea servi un client:
-Ce… ce măsură? Știți – a lăsat privirea în jos, parcă recunoscându-și neputința – nu avem chiar toate măsurile.
Nu luasem în calcul că nu găsesc măsura potrivită.
Am arătat pe mine că aș vrea ca fusta să se termine la o palmă sub fund.
-Cam atât de lungă. Adică să nu fie prea scurtă, dar nici cât o rasă de călugăriță.
Am zâmbit cu ceea ce mie mi se părea a fi un subînțeles amabil. Fata a trecut peste lungime rapid:
-Cu volane sau tu-tu? Știți – iar m-a privit profesionist – la volane intră mai mult material.
Eh, aici m-a încurcat. Aveam varianta ”sună o autoritate”. De fapt, când un bărbat e trimis să cumpere o fustiță de crăciuniță, e obligatoriu să aibă o autoritate pe care să o poată accesa oricând.
N-am sunat, ci am întrebat pe wapp: ”Volane sau tu-tu?” Răspunsul întârzia iar vânzătoarea mă presa:
-Roșie cu auriu sau cu argintiu? Cu blăniță albă cred că e exagerat pentru dumneavoastră.
Acest ”pentru dumneavoastră” a sunat ciudat. Oare fata credea că nu știu dacă de Sărbători să mă îmbrac în fustă de crăciuniță tu-tu sau cu volane? Dacă mă simt mai cool cu auriu, argintiu sau înfășurat pe pulpe cu blăniță?
-Auzi, domnișoară, am nevoie de o fustiță pentru fiică-mea. Are 8 ani, face 9 și îi trebuie pentru…
Femeia a răsuflat ușurată. Probabil se temuse că trebuie să mă examineze după ce aș fi probat în cabina minusculă fustița de crăciuniță.
Peste o oră eram acasă. ”Autoritatea” de pe wapp își dăduse acordul pe fusta fotografiată pe umeraș, plecasem din magazin însoțit de mulțumirile vânzătoarei, pentru că luasem și un costum de balet pentru Sofia.
Ah, poate credeți că am venit acasă cu prima fustă fotografiată sau cu primul costumaș care să ne placă mie și vânzătoarei! Nici gând! La costumașe am avut noroc, ”autoritatea” și-a dat acordul la al treilea. La fustițe, am fotografiat vreo 8 modele până am primit un ”ok, ia-o pe asta că am treabă”.
Bun, acum e clar cum am ales fustița și costumașul, dar – unii poate se vor întreba – cum se face că în poza cu Moș Crăciun Alecsia nu poartă fusta cumpărată de Tati?
Simplu. Misterioasa ”autoritate” de pe wapp mi-a spus sec, atunci când a luat hainele în mână: ”Tu n=ai văzut că sunt din plastic?” Nu, că nu sunt laborator ambulant, sunt un biet tată de fete care abia-abia ține pasul cu schimbările care vin peste el!
Alecsia a privit fusta și a spus: ”Tati, e frumoasă, dar ți-o fac ție cadou! O păstrezi ca amintire de la mine!”
Sofia care la 5 ani e deja o maestră a răsucirii bărbaților pe degete mi-a spus: ”Vai, Tati, ce frumos e costumașul! Îl ții tu ca să nu mi-l fure cineva?”
Așa că, practic, sunt posesorul exclusiv al unei fuste de crăciuniță și al unui costum de balet!
PS ”Echipa” de la Jurnal de tătic vă urează un An Nou exact cum ni-l dorim și nouă! Plin de râsete!
