Elena Udrea e din nou în corzi. E subiect de dezvăluiri pe ambele posturi de ştiri şi iar îi e greu să se explice la fiecare acuzaţie care i se aduce. Multe vechi, unele mai noi, va trebui din nou, ca şi vara trecută, să facă unele concesii. E în situaţia asta, pentru că a deschis simultan două fronturi şi reacţia a fost, probabil, peste aşteptări. Aşa cum continui să afirm, în ciuda unor negări pe care le-am primit, ea se lupta cu Vasile Blaga, miza fiind oala de rahat ce a devenit acum, în plină criză, Compania Naţională de Investiţii, organul de stat care construieşte la sate stadioane şi bazine olimpice. Sigur că în spatele acestei lupte este divizarea tot mai mare din PDL, poate şi ceva mai personal, cum ar fi vreo cerere „colegială” neonorată. Nu mai are importanţă acum. Enervată de intensitatea atacurilor, Udrea l-a atacat într-o emisiune şi pe Sorin Ovidiu Vântu. Nimic inedit, dar nişte funcţionari de la ANAF au simţit nevoia să o confirme pe Udrea şi au dat aproape instant o culoare politică controlului de la Realitatea. Astfel, o bătălie ce sigur urma să se rezolve la masa verde din Modrogan s-a transformat în altceva. Nu ştiu de ce ministrul dezvoltării a făcut această greşeală, a crezut că inhibă un aliat media al adversarului sau a vrut să atragă atenţia cuiva că foştii adversari din trecuta campanie au acum legături cu membri democrat-liberali? Ea ştie.
Legat de lupta dintre cei doi îmi amintesc o pildă a indienilor cherokee. Se spune că un bunic stătea cu nepotul său, iar cel mic spune „Simt în mine o luptă. Parcă doi războinici se înfruntă permanent.” Bătrânul spune: „ Nu-s oameni, sunt doi lupi, unul reprezintă iubirea, iar celălalt ura. Până la sfârşitul vieţii tale se vor înfrunta în fiecare zi.” „ Şi care câştigă?” „Cel pe care-l hrăneşti mai bine!”
Alegeţi dumneavoastră în PDL care dintre cei doi reprezintă iubirea şi care ura. Şi încă o zicală cherokee: Când te lupţi mânat de ură e ca şi cum ai lua otravă şi ai aştepta să îţi moară adversarul.
