1(1) aprilie cu Boc şi Blaga… dar la modul serios

Vă spun şi eu cel mai discutat scenariu în subsolurile politicii româneşti. Cât cred în el? E de-ajuns că am vrut să îl scriu în preajma zilei de 1 Aprilie, pe care, dacă ar conta ce cred eu, aş pune-o ziua noastră naţională…

Parlamentarilor PDL li s-a spus să nu îşi ia vacanţă în perioada 11-15 aprilie. Deja se fac speculaţii: e ceva important de votat în Parlament (poate un nou Guvern…) sau trebuie strânşi pentru festivitatea la care îşi vor anunţa simultan candidatura pentru şefia partidului ”veşnicii prieteni” Boc şi Blaga. Tot la această festivitate, Boc şi-ar anunţa demisia din fruntea Cabinetului, pentru a se dedica formaţiunii politice – el nu prea vrea, dar se pare că e condiţia pusă de Zeus pentru a-i mai susţine candidatura… După această demisie va începe un mic ”război al independenţilor”. Prin birouri se rostesc două nume: Sorin Mândruţescu, favoritul lui Emil Boc, şi Călin Georgescu, ce ar fi propus de gruparea Vasile Blaga. Plăcându-i amândoi independenţii, lui Traian Băsescu îi rămâne să evalueze care tabără are şanse reale de câştig în partid şi să-l nominalizeze pe favoritul acesteia.  Între timp, calculele din partid nu îl mai dau chiar atât de sigur câştigător pe Boc, lucru pe care-l ştie şi el şi de aceea ideea demisiei de la Palatul Victoria nu îi mai pare chiar atât de bună.

Acum, fiind 1 aprilie, vă propun o mică enumerare de posibile ştiri, urmând ca dumneavoastră să decideţi care are mai mari şanse să se îndeplinească:

a) Irinel Columbeanu se va căsători cu Oana Zăvoranu, Pepe cu Monica Gabor, iar Tudy… Ei bine, nu ştiu cine e Tudy.

b) A fost găsită Elodia. Trăieşte şi se ascundea pentru că e combinată cu un fiu nelegitim al lui Dan Diaconescu.

c) Ieşim din recesiune, criză…

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Editoriale. Bookmark permalink.

2 Responses to 1(1) aprilie cu Boc şi Blaga… dar la modul serios

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.