Acum 14 ani eram mai liber

Ocupați cu număratul paturilor de campanie pe care le-am putea oferi refugiaților din Orientul Mijlociu, mi se pare că anul ăsta am lăsat pe planul al doilea – poate chiar al treilea sau al patrulea – comemorarea atentatelor din 11 septembrie 2001.
Păcat, pentru că nu comemorăm numai nevinovații uciși mișelește, ci și o libertate pe care nu cred că mai apucăm să o savurăm curând. Și e păcat de ea, pentru că noi abia de apucasem să-i simțim gustul, după 1989.
Ni se pare astăzi natural să vorbim de stocarea convorbirilor, mailurilor, de umblat prin calculatoare sau să țopăim prin aeroporturi desculți și cu pantalonii ținuți cu mâna.
Încet – dar sigur – ne-au luat hălci serioase din libertățile civile despre care citeam – în anii de întuneric ai comunismului – că fac parte din bucuria de a trăi în lumile libere.

Ce n-am cedat noi de bunăvoie ne-au luat diverșii conducători, mereu cu argumentul că ”ne-o cere Lumea Civilizată”.
Mai de frică, mai din plecarea frunții în fața expresiei ”siguranță națională”, am ajuns să trăim o libertate bizară, asemănătoare cu cea a hamsterului care are voie să se dea pe roata lui tembelă câte ore vrea pe zi.
Există după 2001 definiții noi pentru cuvinte ce păreau clare, cum ar fi ”libertate”, ”intimitate”, ”demnitate”?
Și mai ales câte dintre aceste cedări de intimitate sunt în favoarea celor care chiar luptă să ne asigure liniștea și câte sunt în favoarea celor care profită de acest ”apetit pentru cedare” ( pe fondul fricii) al omului modern, pentru a pune mâna pe bucăți cât mai mari din voința noastră?
Sunt întrebări pe care trebuie să ni le punem măcar o dată pe an. În preajma lui 11 septembrie.

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Editoriale. Bookmark permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.