Nu vreau să intru în polemica dacă Traian Băsescu are sau nu dreptul să ne spună dacă vreunul dintre serviciile secrete aflate sub comanda CSAT-ului condus de el are oameni infiltraţi în politică. E searbădă şi ea ar fi trebuit începută de când preşedintele ne-a spus prima oară, parcă prin 2005, sau 2006, că doi miniştri din Guvernul Tăriceanu sunt suspecţi de corupţie. Nu am reacţionat atunci, de ce am face-o acum? Astea nu sunt genul de teme la care să spunem: „Mai bine mai târziu…”
Problema mea este cum reuşeşte omul ăsta să spună fiecăruia ce vrea să audă? Aşa cum orice alt politician promite drumuri asfaltate, creşteri de pensii sau salarii, Băsescu spune ce vrea fiecare să audă. Când trece ceva timp de la anunţul iniţial, deja omul e mulţumit. Observaţi din luările de poziţie, la televiziuni, pe Facebook sau pe diversele bloguri, cine crede că persoana vizată de anunţul cu ofiţerul acoperit este chiar cel mai aprig duşman al favoritului său. Sigur, excluderea de către preşedinte a Elenei Udrea din competiţia „al tău e mai acoperit”, strică puţin calculele, dar ai putea face un sondaj de opinie privind cine şi ce crede despre subiect.
Aşadar, vreo 42% cred că ofiţerul acoperit e fie Klaus Iohannis fie Monica Macovei, 29% ezită şi ei între Macovei şi Victor Ponta, restul sunt aproape convinşi că pârdalnicul ofiţer e Ponta sau că e un codaş din clasamente şi că preşedintele nu vrea decât să tragă un semnal de alarmă despre ce puncte (departamente) mai trebuie restructurate în servicii.
Tăticii se adună pe taticool.eu
Cele mai citite articole
- La mulți ani, Ponică!
- Nicolae Ceaușescu nu putea muri de Crăciun! Poate cel mult așteptându-l pe Moș Gerilă
- Am plâns de fericire când a murit Ceaușescu. Și nu regret nici o secundă asta
- Ora 4 a devenit ora 3. Și 6 a devenit 7. Jurnal de tătic
- Jurnal de tătic. Doamne, fă-mă creion!
- Dincă și-a semnat astăzi condamnarea la închisoare pe viață
- Proba pierdută de anchetatorii crimelor din Caracal
- Răspunsul (aproape definitiv) la întrebarea: Este sau nu Dincă nebun?
- Răpitor și violator în serie sau ucigaș în serie?
- Jurnal de tătic. Lăsați-mi și mie, măi fetelor, un colțișor din lumea asta! Lamentația unui tată de școlărițe
Alte editoriale
- Nicolae Ceaușescu nu putea muri de Crăciun! Poate cel mult așteptându-l pe Moș Gerilă
- Am plâns de fericire când a murit Ceaușescu. Și nu regret nici o secundă asta
- Dincă și-a semnat astăzi condamnarea la închisoare pe viață
- Proba pierdută de anchetatorii crimelor din Caracal
- Răspunsul (aproape definitiv) la întrebarea: Este sau nu Dincă nebun?
- Răpitor și violator în serie sau ucigaș în serie?
- O părere și o gaură-n fund
- Instituția ”Regele Mihai I” – aruncarea Casei Regale în derizoriu sau salvarea ei?
- ”Fie ca”... BFF și zeii în pielea goală
- Rolul afacerii ”Microsoft” în alegerile prezidențiale din 2014
- O filă cartonată din almanahul pupincurismului românesc
- Cazul bătăii mame-copil de la Constanța. Când autoritățile ridică din umeri, părinții ridică pumnul
- Soluție de părinte: paranoia? Gânduri inspirate de Pedofilul din Drumul Taberei
- Goana CIA după manuscrisul cărții despre Președintele SUA. Rolul jucat de un cronicar de gastronomie și un agent cu nume de sfânt
- De ce s-a oprit Rex Tillerson la București
-
Confidențialitate și cookie-uri: acest site folosește cookie-uri. Dacă continui să folosești acest site web, ești de acord cu utilizarea lor.
Pentru a afla mai multe, inclusiv cum să controlezi cookie-urile, uită-te aici: Politică cookie-uri


