Mai rar un eveniment precum criza refugiaților care să scoată mai mult la iveală putreziciunea care a pus stăpânire pe tot ce ne înconjoară.
Toți participanții dau măsura unor ipocrizii fără margini, din fiecare tabără răzbate duhoarea minciunilor, a gesturilor mărunte, considerate istorice sau isterice, depinde din ce direcție le privești.
Refugiații – miezul crizei – contrazic prin fiecare nou gest ideea unor oameni disperați de frică, fugind de o moarte sigură. Sunt câteva elemente evidente și imposibil de contrazis. Frica de moarte – instinctul de conservare – nu te face să alegi refugiul unde să te adăpostești. Nu le plac Turcia, Serbia și Croația, aceste țări îi fac să strâmbe din nas, ca și pe oficialii UE. Ungaria și România sunt ” țări de tranzit”. Ei vor să ne facă să credem că viața le-ar fi la adăpost doar în Germania, Austria sau Suedia. Banii par a fi motorul traversării mai multor granițe.
Cei care-i primesc cu brațele deschise sunt și ei ipocriți. Câți fac gesturi cu adevărat importante pentru ”copilașii din lagăre” sau ”femeile hăituite” în căutarea unui adăpost? Îi plâng pe Facebook cu mii de share-uri, ca pe leul împușcat de un american bezmetic. Și îi vor uita, așa cum fac cu orice subiect care trezește manipulata conștiință civică doar cât dai un click. Îi primesc cu donațiile jignitoare pe care le facem toți din când în când, atunci când facem curat în dulapurile cu haine vechi sau între jucăriile ce nu-i mai tentează pe copiii noștri. Dincolo de asta credeți că vor face ceva? Că va lua vreunul dintre bocitorii de pe net măcar un migrant acasă? Sau va plăti vreunul dintre aceștia chiria pentru o familie gonită de gloanțele siriene? Hai să fim serioși!
Dar lor li se opun oameni ce par supărați că a pornit medievala cruciadă și pe ei i-a uitat în urmă. Mesaje și gesturi din lumi de mult apuse se opun ”islamizării” Europei, identificând dușmanul în gloatele flămânde, ca și cum credința noastră e atât de diluată încât o picătură de Islam compromite pe vecie paharul de creștinism în care s-a iscat furtuna.
Unii bat mătănii, alții oferă ursulețul de pluș cu care nu se mai joacă nimeni și pe lângă ei se scurge șuvoiul de fugari de sărăcie. Asta e imaginea reală!
Și – pentru că orice colivă are nevoie de o bomboană deasupra – peste ei răsună declarațiile sforăitoare ale politicienilor deșteptați de mirosul de tămâie și de cel al mâncării la gamelă. Se cocoșesc unii la alții sau țipă la entități impersonale, ISIS, Comisia Europeană, plângându-se că nu-i cheamă americanii la războaie adevărate, ci îi lasă doar să schimbe scutecele celor scăpați din lupte care de mult nu mai sunt ale noastre.
PS Între timp, însă, pericolul infiltrării teroriștilor e real precum gălăgia la adăpostul căreia ne ascundem frustrările de orice fel. Și tot real este și pericolul unui nou război în lumi departe de noi, dar în care ne pregătim să ne moară concetățeni… că doar tot noi am chemat autoritățile din toată lumea să termine răul de la rădăcină. Teroriștii și militarii par a fi singurii oameni care știu ce vor.
