Cum s-a opus SRI golirii barajului Vidraru în dosarul „Elodia”

Vreau să dau o ştire care „bântuie” redacţiile de mai mult timp şi nimeni nu o dă, motivaţia la fiecare trust fiind diferită, dar finalitatea aceeaşi. O să revin asupra mecanismelor interne ale presei după ştirea în sine. Marius Iacob, procurorul care conduce una dintre cele mai importante direcţii din Parchetul General, cea de Urmărire Penală şi Criminalistică, a vrut să golească barajul Vidraru, în speranţa că va da peste trupul Elodiei Ghinescu. Sigur că era o nebunie, un gest ce ar fi blocat activitatea într-o bună parte din România. Tehnic, fiecare dintre noi are gânduri nebuneşti, dar încercăm să ni le înfrânăm, să le mascăm. Procurorul din ştirea noastră, însă, a făcut şi demersurile oficiale necesare golirii lacului de acumulare. Poate că ar fi reuşit (nici nu vreau să mă gândesc la „nota de plată” a unei asemenea aventuri) dacă nu s-ar fi opus SRI la această „verificare de rutină”.
Evenimentul, pentru că simpla dorinţă a cuiva de a goli barajul Vidraru este un eveniment, s-a produs în 2008, la câteva luni după ce acelaşi lac fusese verificat de şapte scafandri tocmiţi de acelaşi procuror, tot pentru a o căuta pe Elodia. În acea perioadă era o obişnuinţă pentru buletinele de ştiri să mai dea câte o ştire despre căutările după avocata dispărută. Cum dădea OTV un interviu cu vreun clarvăzător sau vreo frustrată care se plictisea acasă, Parchetul investea bani în teste ADN sau verificări de laborator amănunţite. Aşa
s-a ajuns ca la Institutul de specialitate din IGPR să se testeze oase de vacă sau haine aruncate de boschetari surprinşi de căldură, toate descoperite de românii lansaţi în căutarea Elodiei.
În 2009, când emisiunile despre avocata din Braşov s-au rărit, ziariştilor le-a dispărut entuziasmul iniţial şi au început să-şi pună întrebări. Prima, şi cea mai insistentă, a fost cât ne-a costat încăpăţânarea unui om de a rezolva un caz pe care, fără să-l oblige nimeni, l-a transformat în piatra de hotar a carierei sale? Niciodată Parchetul nu a răspuns la această întrebare, iar cheltuielile au fost împărţite, contrar cutumei şi chiar legii, pe diverse instituţii, Jandarmerie, Poliţie, pentru ca, la Centru, să fie cât mai mici.
Întrerup şirul pentru un banc. Cică Sherlock Holmes şi doctorul Watson dormeau în câmp. Zice detectivul: „Watson, vezi ce frumos e Carul Mare? Ce deduci din asta?” “E o noapte senină şi probabil mâine vom putea strânge noi indicii pentru cazul nostru.” “Eşti un prost, înseamnă că ne-au furat cortul după ce am adormit…”
Am spus că voi povesti de ce ştirea cu barajul nu a apărut până acum? Azi nu mai am timp… şi nici spaţiu.


Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Editoriale. Bookmark permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.