Ce urmează e un exercițiu de imaginație, un scenariu a cărui valabilitate e efemeră, dar care are, la această oră, ceva elemente de adevăr. E de notorietate deja cazul deputatului – plecat de la PD-L spre un UNPR care acum se dezice de el – Mihail Boldea, acuzat de mai multe infracțiuni de către Serviciul Teritoriaal Galați al DIICOT. Ce s-a făcut până acum, audiere, aducere la cunoștință a învinuirilor și probabil impunerea unor restricții de mișcare, nu necesită nici un aviz de la Parlament, ele se pot face de procurorul de caz. Dosarul fiind la DIICOT, cazul nici măcar nu trebuie luat de structura centrală, procurorii acestei direcții – ca și cei ai DNA – având aceleași competențe oriunde în țară. Așa că, dacă simte că se impune o percheziție sau chiar o reținere sau arestare, un procuror de caz din Galați poate produce un cutremur în viața politică. Se cuvin două precizări, personal nu cred că se va ajunge aici, decât dacă sunt probe că s-a încercat zădărnicirea anchetei, pentru că indivizii ăștia știau de aproape doi ani că sunt cercetați, dovadă fiind declarațiile politice ale lui Boldea, atacurile la PD-L și apoi plecarea intempestivă din partid, lucruri ce pot fi interpretate ca presiuni asupra partidului tocmai din cauza acestor probleme penale. A doua precizare este legată de deputat, nu el, ca persoană, este motivul cutremurului politic, ci pretextul său. Să mă explic.
Cererea procurorului de a obține avizul Camerei Deputaților ar pleca de procurorul de caz la șeful Structurii, de aici la șeful DIICOT, apoi la procurorul general și, prin intermediul Ministerului Justiției, ajunge la Biroul Permanent al Camerei. Se va dezbate la Comisia Juridică al cărei cvorum nu contează, așa cum spune decizia Curții Constituționale pe tema Guvernului MRU. La comisie va fi audiat doar Boldea pentru că referatul grupului său parlamentar nu există din moment ce nici măcar UNPR nu-l recunoaște drept membru. Raportul comisiei ajunge în plen. Aici, dacă e cvorum…
Aici e problema. Până acum – cel puțin în cazul Dan Păsat – parlamentarii Opoziției nu au participat la vot, spunând ”Să se aresteze între ei!” și mesajul a fost de succes pentru că le-a permis, după ce cererea a fost respinsă, să spună că PD-L nu-și arestează membrii. Dar acum, dacă ar apărea o astfel de cerere, ea ar cădea pe un teren minat.
Parlamentarii PSD, PNL și PC simt că protestul lor nu mai duce nicăieri și caută soluții fie să-l revigoreze fie să-l oprească. O cerere de avizare fie și a unei banale percheziții ar putea fi pretextul perfect pentru a ieși din clinciul în care au intrat singuri…
Ce ar ieși la vot… cred că într-o atare situație, Boldea ar fi sacrificat.
Tăticii se adună pe taticool.eu
Cele mai citite articole
- La mulți ani, Ponică!
- Nicolae Ceaușescu nu putea muri de Crăciun! Poate cel mult așteptându-l pe Moș Gerilă
- Am plâns de fericire când a murit Ceaușescu. Și nu regret nici o secundă asta
- Ora 4 a devenit ora 3. Și 6 a devenit 7. Jurnal de tătic
- Jurnal de tătic. Doamne, fă-mă creion!
- Dincă și-a semnat astăzi condamnarea la închisoare pe viață
- Proba pierdută de anchetatorii crimelor din Caracal
- Răspunsul (aproape definitiv) la întrebarea: Este sau nu Dincă nebun?
- Răpitor și violator în serie sau ucigaș în serie?
- Jurnal de tătic. Lăsați-mi și mie, măi fetelor, un colțișor din lumea asta! Lamentația unui tată de școlărițe
Alte editoriale
- Nicolae Ceaușescu nu putea muri de Crăciun! Poate cel mult așteptându-l pe Moș Gerilă
- Am plâns de fericire când a murit Ceaușescu. Și nu regret nici o secundă asta
- Dincă și-a semnat astăzi condamnarea la închisoare pe viață
- Proba pierdută de anchetatorii crimelor din Caracal
- Răspunsul (aproape definitiv) la întrebarea: Este sau nu Dincă nebun?
- Răpitor și violator în serie sau ucigaș în serie?
- O părere și o gaură-n fund
- Instituția ”Regele Mihai I” – aruncarea Casei Regale în derizoriu sau salvarea ei?
- ”Fie ca”... BFF și zeii în pielea goală
- Rolul afacerii ”Microsoft” în alegerile prezidențiale din 2014
- O filă cartonată din almanahul pupincurismului românesc
- Cazul bătăii mame-copil de la Constanța. Când autoritățile ridică din umeri, părinții ridică pumnul
- Soluție de părinte: paranoia? Gânduri inspirate de Pedofilul din Drumul Taberei
- Goana CIA după manuscrisul cărții despre Președintele SUA. Rolul jucat de un cronicar de gastronomie și un agent cu nume de sfânt
- De ce s-a oprit Rex Tillerson la București
-
Confidențialitate și cookie-uri: acest site folosește cookie-uri. Dacă continui să folosești acest site web, ești de acord cu utilizarea lor.
Pentru a afla mai multe, inclusiv cum să controlezi cookie-urile, uită-te aici: Politică cookie-uri


