Exclusiv: Despăgubiri pentru ultimul supravieţuitor dintre partizanii de la Nucşoara: 3 euro pentru o zi de detenţie comunistă

Tribunalul Argeş a pronunţat, la 22 iunie, o sentinţă prin care îi acordă despăgubiri lui Eugeniu Chirca pentru suferinţele din perioada comunistă. Chirca, acum în vârstă de 85 de ani, este ultimul supravieţuitor din grupul partizanilor conduşi de Arsenescu şi fraţii Arnăuţoiu, grup din care a făcut parte şi celebra Elisabeta Rizea. E vorba de partizanii anti-comunişti de la Nucşoara, din munţii Făgăraş.

Decizia argeşeană e prima după o lungă perioadă care acordă despăgubiri victimelor comunismului, după ce acestea au fost stopate, în octombrie 2010, printr-o hotărâre controversată a Curţii Constituţionale. Judecătorii argeşeni au preferat să ţină cont de hotărâri ale CEDO, considerând că acestea au prioritate în faţa deciziilor instanţelor româneşti.

Problema este că judecătorii argeşeni care au judecat cauza au acordat despăgubiri de numai 10.000 de euro, adică de 3 euro pentru fiecare zi de detenţie petrecută de Chirca în închisorile comuniste. El a fost încarcerat timp de 8 ani. Mai trebuie spus că bătrânul partizan ceruse despăgubiri în valoare de 2 milioane de euro.

Reproduc mai jos fragmente din acţiunea de revendicare făcută de Eugen Chirca, prin avocatul său, Marius Vasile:

Ulterior instaurării regimului comunist în România  (odată cu înfiinţarea Republicii Populare Române, la 30 decembrie 1947), am participat,  în aprilie 1949, împreună cu soţii Elisabeta şi  Gheorghe Rizea, colonelul Gheorghe Arsenescu, fraţii Toma şi Petre Arnăuţoiu, şi alte persoane din zona Muscelului, la constituirea şi organizarea principalului grup de rezistenţă armată anticomunistă din România, autointitulat „Gruparea de Rezistenţă Naţională din Munţii Făgăraş” sau “Partizanii Libertăţii”, dar cunoscut şi sub numele de „Haiducii Muscelului” sau „Gruparea de la Nucşoara”.

Am depus în primăvara anului 1949, cu mâna pe cruce şi pistol, jurământul de credinţă faţă de această grupare de rezistenţă armată anticomunistă, în faţa preotului Ion Drăgoi.

Ca urmare a trădării unui localnic, la 30.12.1949, am fost arestat de organele de Securitate, fiind încarcerat în Penitenciarul de maximă siguranţă de la Piteşti, unde a fost torturat, în încercarea  de a mă determina să divulg numele şi ascunzătorile partizanilor.

Pentru aceasta activitate de rezistenta impotriva regimului totalitar comunist, am fost condamnat pentru savarsirea unei infractiuni cu caracter politic, respectiv prin sentinţa penală nr.1183/11.12.1950 a Tribunalului Militar Bucuresti- Secţia a II-a, pronunțată în dosarul nr.1743/1950, am fost condamnat la 8 ani muncă silnică şi 4 ani de degradare civică, pentru savârşirea infracţiunii de uneltire contra ordinii sociale , prev. de art. 209 din Codul penal din 1936, fiind arestat la data de 30.12.1949 și eliberat la 19.08.1956, executând efectiv 6 ani, 7 luni și 20 de zile de detenţie politică.

Pe durata detenţiei, am fost supus sistematic torturii şi tratamentelor inumane, pentru a încerca astfel determinarea mea la o eventuală trădare a partizanilor anticomunişti argeşeni.

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Editoriale. Bookmark permalink.

4 Responses to Exclusiv: Despăgubiri pentru ultimul supravieţuitor dintre partizanii de la Nucşoara: 3 euro pentru o zi de detenţie comunistă

  1. Pingback: Spune-mi ca vrei… « lunapatrata

  2. Pingback: Zelist, blogroll, link, ping « Teo Negură

  3. Pingback: Cerul de sub genele mele… « lunapatrata

  4. Pingback: Ziua si blogul… « lunapatrata

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.