De câteva zile mai toată presa din România – și din toată lumea – îşi începe ziua de lucru prin a verifica site-urile unor ziare mari să vadă dacă nu a fost făcut public vreun document secret american care să aibă legătură cu România. Și au fost știri reale, sigure și importante. Vă reamintesc numai cele 23 de telegrame trimise de ambasadorul Mark Gitenstein în timpul campaniei electorale de anul trecut. Au fost și reacții, cea mai interesantă – și concludentă – fiind faptul că el a făcut parte din suita lui Traian Băsescu la vizita din Afganistan.
Cui datorăm pleașca asta? Ce am făcut noi, jurnaliștii din toată lumea, să merităm cadoul ăsta? Meritul nostru e că am stat impasibili acum mai puțin de o lună, când un tribunal din Stockholm a emis un mandat de arestare în lipsă pe numele fondatorului WikiLeaks, Julian Assange. Dosarul său e foarte discutabil, două acuzații, una de viol și una de hărțuire sexuală, cercetate în august, închise, redeschise în octombrie și transformate în mandat de arestare. Assange era un personaj și înainte de cele 250.000 de documente puse pe site pe 29 noiembrie.
Fost hacker, militant pentru drepturile la informare, Assange nu are casă, trăind ba în Australia, Kenya, Tanzania, ba în Islanda. Mereu în mișcare, din 2006 încoace, de când WikiLeaks publică dezvăluiri despre SUA, este un om vânat, la propriu. Păzit de adepți, criticat de oamenii diverselor guverne ce i-au intrat în mână, Assange este o legendă urbană. În 2010, parcă presimțind o evoluție rapidă a atacurilor împotriva sa, Assange a avut mai multe ieșiri publice decât în întreaga carieră.
De fapt, toți asistăm la momentul în care acest individ s-a răzbunat pentru emiterea mandatului pe numele său. El a și spus că în spatele deciziei de la Stockholm se află autoritățile americane care îi vor capul. Și, de câteva zile, stau să mă gândesc dacă nu are dreptate! Omul ăsta avea, undeva pe net, 250.000 de documente din inima secretelor mondiale. Și ce secrete! Ceva trebuia să i se întâmple! El e în luptă cu orice autoritate de aproape 30 de ani. Acum a declanșat, pe bune, un război mondial! Ce țară privește cu ochi buni felul în care ambasadorii celei mai mari puteri vorbesc despre ea? SUA au primit, pe 29 noiembrie, prima și cea mai grea lovitură de la Pearl Harbour încoace! Nu exagerez deloc.
Toate astea sunt cunoscute, mai rar s-a vorbit că în 1982, când avea 11 ani, Assange a fost martorul primei descinderi a poliției în casa sa, a părinților săi, evident. Tatăl său vitreg era membru al unei grupări New Age, condusă de militanta yoghină Anne Hamilton-Byrne, protagonista unui imens scandal în Australia. De atunci Assange a trăit cu o ură împotriva oricărei îngrădiri a drepturilor și a autorităților.
De ce spun război mondial? Pentru că pe față aproape toate statele lumii fac așa cum a făcut și peședintele nostru, gesturi care să arate că nu lasă dezvăluirile să afecteze relațiile pe care le au cu ambasadorii din țările lor, dar în culise… Cine poate ierta însă că e făcut ”lipsit de curaj”, ca în cazul lui Merkel, sau ”Robin”, cum i s-a spus lui Medvedev?
3 Responses to Julian Assange… și micul lui Război Mondial