Nu mai cred de mult în poveşti cu zâne bune, domniţe firave şi prinţi care, vorba glumei cu Frumoasa Adormită, „o pupă de se scoală”, dar e cel puţin ciudat cum într-o ţară unde, acum nici o lună, au ieşit 500.000 de oameni în stradă să protesteze împotriva politicilor de austeritate se poate organza o nuntă de 150 de milioane de euro şi reprezentanţii aceluiaşi popor să iasă pe aceleaşi străzi şi să aclame… e clar, nici măcar la noi nu se putea aşa ceva. Oare? Mai e mai puţin de un an până să aflăm…
Poate că tocmai astfel de evenimente ascund un mesaj subliminal de mai bine, cei doi tineri, teleportaţi într-un decor desprins din filmele de epocă, reprezintă măcar iluzia unei speranţe că viitorul poate fi mai bun. Dacă ei zâmbesc încrezători, deşi pe umerii lor apasă povara unui regat, poate că şi ştiu ce vor avea de făcut. Aşa o gândi englezul simplu? Nu îmi dau seama, dar alăturarea celor două evenimente, nunta de vineri şi mitingul violent de luna trecută, mă intrigă… Şi mă sperie pentru că e atât de uşor de manipulat, chiar şi un popor cu o tradiţie ca a Marii Britanii. Şi, dacă stau să mă gândesc, nici nu e foarte scump…
Pingback: Un timp dezmoştenit « Teo Negură