Mesajul politic de la Românii au Talent

Mărturisec faptul că mi-am irosit o seară ca să urmăresc finala de la Românii au Talent. Asta nu mă face nici mai deştept decât alţii nici mai fraier, ci doar un strop mai informat, pentru că, după mine, această finală a avut un puternic mesaj, evident, politic, pentru că aşa îi stă bine oricărei comunicări româneşti.

Diferenţa dintre acest format de emisiune şi fratele său întru audienţă, Dansez pentru Tine, este că aici nimeni nu cerşeşte nimic, poate doar un pic de recunoaştere pe care nu are cum să o găsească altfel, cântând, făcând jonglerii sau dansând în sat sau doar în familie. Mai mult, emisiunii îi lipseşte componenta cinică, aia de genul vrei ceva, eu am ce îţi lipseşte, vreau să-ţi dau dar mai întâi trebuie să faci nişte tumbe…

Nu m-am consumat pentru concursul de talente, ştiam că managerial nu puteau câştiga o trupă de gimnaşti sau una de dansatori pentru că promovarea lor ulterioară ar fi adus cel mult vânzări de bilete la un show, adică mai nimic, faţă de investiţie. Nu ar fi fost productivă nici victoria unor tipi demni de Cartea Recordurilor, pentru că un record este ceva singular, greu de repetat sau depăşit, adică greu de vândut dincolo de momentul iniţial al realizării sale. Rămâneau soliştii vocali, uşor de promovat sub forma unor albume, uşor de impus şi, mai ales, apţi de a aduce pe piaţă mereu ceva nou, adică un produs vandabil şi cu o durată destul de lungă de viaţă publică. Mergând pe acest calcul, am exclus de pe lista mea de pariuri şi contra-tenorul care a emoţionat masele, pentru că am intuit că în muzica posibil de ţesut în jurul vocii, timbrului său nu există potenţial finanaciar, poate cel mult potenţial de promovat România în elite, lucru care nu cred că s-a căutat cu această emisiune, date fiind nominalizările şi o bună parte dintre finalişti…. Ştiam toate astea şi totuşi m-am enervat la aflarea câştigătorului… M-am enervat ca o precupeaţă la o telenovelă care nu se termină cum vrea ea… asta e, recunosc.

Câştigătorul nu are voce, nu excelează în compoziţie, nu străluceşte în dans, nu are nimic artistic şi nici nu cred că publicul, aşa, de-a valma, a intuit că pe băiatul ăsta se poate lucra până la şlefuirea unui star autentic. Poate a emoţionat, însă, altceva. Nu are părinţii lângă el, ţara asta nu i-a oferit niciodată nimic, ba chiar i-a tăiat mai toate oportunităţile la care un băiat de vârsta sa poate spera… Şi totuşi, cu şapca aşezată şmechereşte, strigă că românii pot… Într-o perioadă în care Puterea, Opoziţia, francezii, nemţii, spaniolii, italienii ne fac hoţi, beţivi, corupţi, idioţi, leneşi… ce mai, în toate felurile, un puşti din ăsta ne aminteşte de sentimentul unic mândriei naţionale. Adică, poate că românii nu au votat un talent, dar sigur au mândrie… şi e nevoie de oarece talent pentru a ne aminti asta din când în când.

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Editoriale. Bookmark permalink.

7 Responses to Mesajul politic de la Românii au Talent

  1. Pingback: Miercurea fără cuvinte 2 – Un alt fel de trafic « Teo Negură

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.