Vineri, când vestea nominalizării lui Sebastian Lăzăroiu la Ministerul Muncii a venit din seninul negocierilor Cotroceni-Victoria, de numele fostului consilier prezidenţial se legau multe scenarii, cele mai multe favorabile viitorului său. Era considerat un potenţial candidat la Primăria Capitalei, deşi, sincer, dacă va fi promulgată Legea alegerilor primarilor dintr-un singur tur de scrutin, nu văd de ce ar mai paria vreun partid pe altcineva decât pe Sorin Oprescu. Alţi scenarişti ai prezervării puterii portocalii îl considerau un potenţial prezidenţiabil, în eventualitatea în care Mugur Isărescu refuză prea categoric rolul de Dimitri Medvedev… un atu fiind că pensile, salariile au reale premise să crească în perioada premergătoare alegerilor de anul viitor. În fine, al treilea scenariu era că Lăzăroiu devine eminenţa cenuşie a tuturor campaniilor PD-L, un om cu o putere tot mai mare după fiecare succes.
Din păcate pentru toate aceste scenarii, numirea sa la Muncă le transformă în simple vise, pentru că, indiferent ce creşteri sau recuperări de tăieri sunt pregătiţi să facă democrat-liberalii în 2012, portofoliul primit de Lăzăroiu este prea coroziv ca imagine ca el să-şi mai revină până la organizarea scrutinelor.
Nu, ca în filmul amintit în titlu, l-au plimbat din cameră de gardă în cameră de gardă (căutându-i funcţia ce îl va trata optim) până l-au omorât. Asta e, îl priveşte!
Pingback: Ganduri rasfirate… « lunapatrata
Pingback: Inspiraţie pe reţelele de socializare « Teo Negură