Momentul e prost, Tălmăcean – nu

Stau să mă gândesc care o fi diferenţa dintre Edmond Tălmăcean şi al său moonwalk şi dănţuirea Elenei Udrea, a Dacianei Sârbu, a lui Victor Ponta sau a lui Petre Roman la „Dansez pentru tine”? Faptul că dai din picioare pentru rating sau pentru un sponsor – care, fie vorba între noi, dăduse deja banii – nu cred că schimbă enorm percepţia. Sau care e diferenţa dintre acelaşi zăbăuc ţopăitor şi Norica Nicolai sau Codrin Ştefănescu, imaginea ridicolă a celor doi bălăcindu-se în cada defunctei emisiuni a lui Lucian Mândruţă fiind nemeritat de repede uitată. Sau, ca să fiu mai dur, ce diferenţă este între fostul ministru Paul Păcuraru şi mai tânărul său coleg de partid Tudy Ionescu? Cine face diferenţa între toţi ăştia şi Emil Boc dirijând fanfara cu pălăriuţă de tirolez? Mai e o diferenţă pe care la o primă vedere nu o sesizez, cea dintre poveştile urinare ale lui Theodor Paleologu şi Mircea Miclea, consilierul prezidenţial a cărui reformă a Educaţiei a divizat ţara.

Cred că, pur şi simplu, aşa a vrut Dumnezeu să arate clasa noastră politică, într-un plan divin fiind cuprinşi noi, românii, la capitolul „Divertisment”. Dar mai e ceva.

Toate numele enumerate mai sus au „dovedit că sunt umani” (tâmpenie fără margini, pentru că politica înseamnă, spre deosebire de orice altă activitate, şi renunţarea la multe elemente de umanitate din existenţa celui ce-şi doreşte să facă acest pas) în momente în care lucrurile mai mergeau cât de cât, tensiunile sociale şi nemulţumirile nu erau atât de mari, nu se închideau spitale, nu erau concediaţi oameni. Astăzi un gest ca al lui Edmond Tălmăcean nu poate fi privit cu indiferenţă – şi nu că ar avea importanţă ce zice sau ce face el –, ci doar pentru că pică într-un moment în care simpla apartenenţă politică este considerată de oameni fie rea, fie bună, fără linie de mijloc.

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Editoriale. Bookmark permalink.

4 Responses to Momentul e prost, Tălmăcean – nu

  1. Pingback: Ioi, Istenem! « Teo Negură

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.