Întârzierile de la tribunal la înregistrarea formațiunii politice Noua Republică produc un disconfort în cadrul Alianței România Dreaptă. Partidul lui Mihail Neamțu nu era legal înregistrat la momentul când Vasile Blaga, Mihai Răzvan Ungureanu și Aurelian Pavelescu au semnat actul de naștere al coaliției electorale, așa că Neamțu a trebuit să se mulțumească doar cu funcția de co-președinte al alianței politice.
Între timp, ARD a fost înscrisă legal și e tardiv să se mai facă schimbări, mai ales că până la sfârșitul acestui weekend comitetul director al alianței trebuie să valideze candidaturile propuse de organizațiile locale, în timp ce celebra comisie de etică își dă și ea avizul.
Așa că s-a decis ca persoanele pe care Noua Republică voia să le propună pe locurile negociate trebuie să aleagă în care partid se înscriu pentru a putea candida, PDL, Forța Civică sau PNȚ-CD. Alegere dificilă, membrii Noii Republici devenind cunoscuți după criticile acide la adresa guvernelor pedeliste, dar și prin criticarea apariției Forței lui MRU. Așa se face că ei – aproximativ 10 candidați – se vor înscrie la țărăniști.
ARD va suplimenta locurile negociate cu formațiunea lui Pavelescu, astfel că acesta va avea 27 – 30 de candidați, din care zece sunt ai lui Neamțu.
Ce se va întâmpla după ce judecătorii vor înregistra Noua Republică în registrul național al partidelor? Rămân cei zece membri ai PNȚ-CD sau vor lucra separat?
Legat de colegiile atribuite, se pare că Noua Republică va avea candidați în București, Gorj, Constanța sau Bacău, Mihail Neamțu fiind ofertat cu un loc în Sibiu. Președintele PNȚ, Pavelescu, va candida în Călărași, fieful fostului președinte, omul de afaceri Marian Miluț.



4 Responses to Noua Republică nu participă la alegeri. Membrii formațiunii lui Mihail Neamțu vor candida sub sigla PNȚCD, în cadrul ARD