Ocupați cu tot felul de evenimente mai mult sau mai puțin colaterale, pierdem uneori din vedere unele semne ale unor posibile evenimente ulterioare. Un astfel de caz este cel al inițiativei PDL de a strânge semnături pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru a lua cunoștință de hotărârea Curții Constituționale de a invalida referendumul din 29 iulie.
Mircea Toader, desemnat de partid să facă această operațiune, a strâns 147 de semnături, dar nu a mai fost nevoie de această hârtie pentru că, așa cum știți, sesiunea a fost programată pentru luni.
Lista ascunde însă ceva – de fapt 6 ”ceva-uri”. Pe lângă 141 de parlamentari ai PDL, evident interesați de revenirea cât mai grabnică a președintelui la Cotroceni, au semnat și 6 parlamentari din alte grupuri: 2 de la UDMR, 3 de la minorități și un independent… Niciunul dintre ei nu cred că risca să semneze un act atât de important ca mesaj politic fără acordul liderilor de grup.
Atitudinea UDMR pe timpul crizei suspendării este cunoscută, așa că nu ar fi de mirare dacă își caută noi aliați, mai exact dacă încearcă să-și repare vechile alianțe. Minoritățile naționale, 17 parlamentari, sunt renumiți pentru felul cum au jucat atât la validarea guvernului Ungureanu cât și la demiterea aceluiași cabinet.
Personal nu cred că o nouă alianță parlamentară își propune înlocuirea unui Guvern USL cu unul format în jurul PDL, electoral ar fi o prostie, dar înlocuirea lui Victor Ponta cu un alt premier social-liberal ar putea fi o lovitură de imagine, cuantificată de democrat-liberali.
Tăticii se adună pe taticool.eu
Cele mai citite articole
- La mulți ani, Ponică!
- Nicolae Ceaușescu nu putea muri de Crăciun! Poate cel mult așteptându-l pe Moș Gerilă
- Am plâns de fericire când a murit Ceaușescu. Și nu regret nici o secundă asta
- Ora 4 a devenit ora 3. Și 6 a devenit 7. Jurnal de tătic
- Jurnal de tătic. Doamne, fă-mă creion!
- Dincă și-a semnat astăzi condamnarea la închisoare pe viață
- Proba pierdută de anchetatorii crimelor din Caracal
- Răspunsul (aproape definitiv) la întrebarea: Este sau nu Dincă nebun?
- Răpitor și violator în serie sau ucigaș în serie?
- Jurnal de tătic. Lăsați-mi și mie, măi fetelor, un colțișor din lumea asta! Lamentația unui tată de școlărițe
Alte editoriale
- Nicolae Ceaușescu nu putea muri de Crăciun! Poate cel mult așteptându-l pe Moș Gerilă
- Am plâns de fericire când a murit Ceaușescu. Și nu regret nici o secundă asta
- Dincă și-a semnat astăzi condamnarea la închisoare pe viață
- Proba pierdută de anchetatorii crimelor din Caracal
- Răspunsul (aproape definitiv) la întrebarea: Este sau nu Dincă nebun?
- Răpitor și violator în serie sau ucigaș în serie?
- O părere și o gaură-n fund
- Instituția ”Regele Mihai I” – aruncarea Casei Regale în derizoriu sau salvarea ei?
- ”Fie ca”... BFF și zeii în pielea goală
- Rolul afacerii ”Microsoft” în alegerile prezidențiale din 2014
- O filă cartonată din almanahul pupincurismului românesc
- Cazul bătăii mame-copil de la Constanța. Când autoritățile ridică din umeri, părinții ridică pumnul
- Soluție de părinte: paranoia? Gânduri inspirate de Pedofilul din Drumul Taberei
- Goana CIA după manuscrisul cărții despre Președintele SUA. Rolul jucat de un cronicar de gastronomie și un agent cu nume de sfânt
- De ce s-a oprit Rex Tillerson la București
-
Confidențialitate și cookie-uri: acest site folosește cookie-uri. Dacă continui să folosești acest site web, ești de acord cu utilizarea lor.
Pentru a afla mai multe, inclusiv cum să controlezi cookie-urile, uită-te aici: Politică cookie-uri



Pingback: Români, “ciocu mic”! « Popateapa's Blog
Pingback: Români, “ciocu mic”! | Ziarul lui Ipu
Pingback: Români, "ciocu mic"! - Ziarul lui Ipu