Senzaţional, vorba OTV-ului, la teleshopping am văzut că o firmă vinde un fel de corset care ar trebui să remodeleze doamnele. Ştiţi genul, ăla care ia balena şi o face plătică, cel puţin la televizor! Testul la care e supus produsul însă e incredibil, prezentatoarea ( genul ăla “orgasmatic” că a descoperit bucata minune de elastic) pune o lenjerie de-a domniei sale ( un fel de trening cu dantele) pe aţa ce luptă cu trei baloane. Bietele bule de heliu nu pot ridica chiloţii cu glugă, dar, când locul lor e luat de Slim N Fit… baloanele se ridică de la sol ca şi cum ar duce un fulg! Din păcate, când produsul e filmat pe o doamnă dispusă să-l încerce, “baloanele” din noua imagine nu numai că nu se ridică, dar par chiar foarte căzute.
Sincer, noi suntem chiar aşa de tâmpiţi?