STS – una dintre tarele USL după alegerile prezidențiale din 2009 și semnificația a trei abțineri la ședința CSAT

De câteva zile se vorbește de Serviciul de Telecomunicații Speciale, implicat în subiectele campaniei electorale pentru referendum printr-un amărât de telefon operativ filmat de ziariști pe biroul președintelui suspendat. Din prima clipă a scandalului am spus că aceasta nu poate fi altceva decât o miză falsă, adevăratul scop al scandalului fiind ”eliberarea” psihică a unor lideri ai USL, încă marcați de pierderea alegerilor prezidențiale din 2009. Atunci, imediat după celebra noapte a numărării voturilor la turul al doilea, USL a atacat STS, acuzându-l de implicare într-o eventuală fraudă. Au urmat audieri parlamentare, o comisie de verificare a acuzelor și – așa cum ne-am obișnuit în ultimii ani – o tăcere. Se pare că tăcerea nu ascundea o vindecare a rănilor, ci doar o masca.

Culmea, în acest scandal a intervenit și președintele Traian Băsescu, parcă dorind să confirme suspiciunile ”uslașilor”, atunci când a spus că miza reală a scandalului telefonului operativ este aducerea a 1,5 – 2 milioane de voturi în plus la referendum. E acest lucru posibil?

Cert este că – fie că e vorba de o asigurare că serviciul secret nu va lucra în beneficiul unei tabere fie că e vorba de o folosire a sa pentru creșterea participării – STS iese zdruncinat din această dispută.

Dar cum va juca în această perioadă Marcel Opriș, deja celebrul general de la conducerea STS? Lipsa de fermitate a lui Crin Antonescu în a-l demite ascunde o înțelegere sau e doar rodul unei neputințe atunci când vine vorba de servicii secrete?

Și încă un lucru: la ședința CSAT unde președintele interimar a cerut consens pentru demiterea generalului Opriș se știe deja că ea nu s-a produs pentru că s-a opus consilierul prezidențial Iulian Fota. Dar nu a fost singurul… deja se vorbește, evident, ”pe surse”, că s-au abținut de la vot șefii SRI, SIE și DGIPI. Faptul că aceștia nu s-au opus demiterii lui Opriș se pare că este motivul supărării lui Traian Băsescu pe ei, fiind explicația declarației prin care le atrage atenția că generalul Opriș este doar primul propus spre demitere.

De fapt, abținerea celor 3 este un mesaj ce ar trebui să fie bun pentru ambele tabere: se abțin și o vor face și pe parcursul scandalului de la orice implicare de partea unuia sau altuia. Chiar o vor face?

Date importante despre scandal găsiți pe Pagina Intâi.

Informații interesante despre STS și AICI.

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Editoriale. Bookmark permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.