Tudy

Dorel Marcu este noua emblemă românească prin care ne-am făcut cunoscuţi în Spania. Criminalul care şi-a ucis nevasta şi a arătat-o apoi rudelor de acasă prin webcamul calculatorului a îngrozit ţara iberică, dar semnalul cu adevărat grav pare să fie dat de postările făcute de spanioli pe site-urile ziarelor ce au relatat grozăvia. Nu e nevoie să fii mare specialist ca să simţi că în sufletele spaniolilor mocneşte o furie faţă de emigranţii români. E nevoie doar de un politician cum a fost pe vremuri italianul Walter Veltroni ca furia omului obişnuit să devină politică de stat şi în Spania. Este posibil? Da, din cauza unui factor psihologic foarte simplu de identificat. Principalul argument al celor ce spun că românii nu merită să fie trataţi astfel este că alte neamuri ajunse de pripas în Italia sau Spania fac acte mafiote grave, violenţe, trafic de droguri de mare risc, cu adevărat periculoase.

Ce nu înţeleg cei ce aduc astfel de argumente este că manipulări de genul celor ce ar putea viza emigranţii români din Spania este că infracţiunile făcute de români în străinătate, în special de grupurile de romi, produc disconfort omului simplu, trecătorului pe stradă. În momentele cele mai proaste, din punctul de vedere al stării de spirit, când oamenii merg spre serviciu sau spre casă după muncă, cerşetorii, hoţii de buzunare, sluţii, diformii agasează, provoacă repulsie… acest sentiment este cel speculat pentru scânteia ce aprinde ura. Europeanul civilizat, învăţat să gândească politically corect, nu poate să îşi exprime ura faţă de cerşetorul cu o malformaţie, dar şi-o poate manifesta liber dacă apare un caz de genul Dorel Marcu. Aşa cum, acum 3 ani, italienii au exploatat crima făcută de Nicolae Mailat…

P.S.: E senzaţional cum avem pretenţia de a fi priviţi de alţii altfel decât o facem noi înşine. Cel mai bun exemplu este faptul că disecăm trăirile criminalului din Spania, în timp ce pe crawl-ul televiziunilor curg informaţii despre Nicolae Breban, unul dintre cele mai minunate condeie ale României moderne. Clar că după noi rămân doar informaţiile despre Marcu sau Mailat. La asta lucrăm şi noi, fiecare în felul nostru…

P.P.S.: Mă iertaţi că am folosit un titlu fără legătură cu conţinutul, dar m-am gândit că aşa pot atrage cititorii…

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Editoriale. Bookmark permalink.

One Response to Tudy

  1. Pingback: De pe un nor « Teo Negură

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.