Victor Atanase Stănculescu, un simbol… al cui?

Întâmplarea a făcut să dau peste actele medicale ale lui Victor Atanase Stănculescu, internat – încă de la încarcerarea sa, în 2008 – la Spitalul Penitenciar Jilava. Leucemie plus multe boli specifice – și, bineînțeles, agravate – vârstei.

Poate el să fie tratat în regimul de detenție? Sau, mai bine zis, poate el să fie tratat undeva, având 83 de ani? E actul prezentat de paginaintai.net un diagnostic sau un document ce aduce mai degrabă cu o constatare medico-legală? Practic nu e singurul caz de om foarte în vârstă, aflat în detenție pentru o condamnare definitivă și nu se face caz de niciunul dintre ei.

Dar Stănculescu este un simbol. Dar al cui? Ar putea fi un simbol al pedepsei iminente care vine, chiar și cu întârziere, dar e cineva convins că simpla condamnare a generalului rezolvă, fie și numai moral, golurile lăsate de gloanțele trase acum 22 de ani asupra manifestanților? Îmi amintesc de anii când singurele știri despre Revoluție erau termenele de eliberare, pe motive medicale, evident, ale membrilor Comitetului Politic Executiv și amânările din procesul masacrului dela Otopeni. După 1996, doar până-n 2000, am citit – și am scris – zeci de știri despre cum procurorii se apropie de Ion Iliescu sau de generali, dintre care mulți fuseseră promovați chiar în regimul instaurat după celebra secvență când Emil Constantinescu și-a întrebat contracandidatul dacă poate dormi după masacrele din decembrie 1989.

Din toate astea au rămas doar interviuri cu iz de cancan cu foștii demnitari din preajma cuplului Elena și Nicolae Ceaușescu și câteva condamnări de soldați sau ofițeri de rang inferior…

Schimbă această realitate a adevărului despre Revoluție detenția lui Stănculescu? Pentru mine nu.

Până la urmă ce schimbă detenția lui Stănculescu?

Asta, bineînțeles, nu înseamnă că sentința nu trebuie executată, că generalul trebuie eliberat, ci e doar o problemă pe care o pun, așa, cât toată lumea se gândește la circul edililor încă nealeși.

Diagnosticele complete ale lui Victor Atanase Stănculescu le găsiți AICI.

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Editoriale. Bookmark permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.