Victor Ponta nu merită să fie salvat

Victor Ponta nu merită nimic din toate energiile declanşate nici pentru salvarea sa nici pentru a fi demis. La această oră nu i se întâmplă nimic din ceea ce au păţit alţii înaintea sa, persoane despre care a dat din gură că ar fi victime sau dimpotrivă, dar pentru care nu a pus umărul, nici la salvare, nici la îngropare.
Ponta a căzut în propria plasă, întinsă doar pentru a fi mângâiat pe frunte de vreo doi occidentali, sensibili la declaraţiile din spaţiul public.
Tot el este victima promisiunilor făcute doar aşa, că dă bine. Poate că după ce Traian Băsescu ne-a minţit că demisionează în 5 minute şi după ce Crin Antonescu ne-a promis zadarnic retragerea din politică încă din 2012, merităm şi un politician care, dacă a promis că demisonează dacă e cercetat, să fie silit să se ţină de cuvânt.
Poate că lupta grupării sale politice merită încă o şansă, mai ales dacă adversarii lor sunt o bandă de revopsiţi la fel de periculoşi ca duşmanii lor de acum, dar nu cu orice preţ. Unele cauze, chiar bune, pierd din strălucire în funcţie de personajul care le reprezintă public.
Scenariul cel mai plauzibil este că procurorii nu vor primi avizul pentru a începe urmărirea penală pentru toate acuzaţiile, dar o vor face pentru faptele din perioada în care Ponta era simplu avocat. Chiar dacă preşedintele Klaus Iohannis nu-l va suspenda, premierul poate fi şicanat prin impunerea controlului judiciar. Forţarea demiterii sau a demisiei este perfect credibilă, chiar după votul din Parlament. De asemenea, e credibilă şi varianta a doua, procurorii renunţă la inculparea lui Ponta. Deşi experienţa Vozganian sau Borbely demonstrează că în toamnă premierul se poate trezi cu o nouă cerere formulată pe numele său.
E clar că prăbuşirea Guvernului declanşează o criză. Pe de o parte, alianţa din jurul PSD, dacă e fermă pe poziţie, va încerca să-şi impună un premier. Pe de altă parte, fragila unitate a PNL va fi greu încercată. Nu se va găsi rapid un Cabinet care să adune majoritatea în Parlament. Va fi o vară de scandaluri, trădări, dar probabil necesară pentru a se restarta cele două poluri majore din politică.
Nu e cinstit nici ca, ajutaţi de o conjunctură politico-penală, pedeliştii să revină la guvernare.
Nu e mai nimic cinstit în această afacere, dar un lucru e cert: personajul Victor Ponta nu merită să fie salvat!

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Editoriale. Bookmark permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.