Care e rolul lui Fenechiu în acţiunile lui Oajdea? Nu ştiu

Scriu un text care sunt sigur o să-mi atragă multe critici. Dar am o întrebare care mă chinuie de ceva timp: cine e Daniel Oajdea? Sigur, e eroul pozitiv al susţinerii moţiunii de azi, e un rebel într-un partid ce avea cândva imaginea unui monolit milităreşte organizat. E şi multe alte lucruri bune, dar, totuşi, cine este?.

După alegerile din 2008, cele cu uninominalul, Parlamentul s-a umplut de figuri noi ce, după aproape doi ani, au rămas tot noi. După mine, chiar dacă de câteva zile îl vedeţi permanent, rămâne o figură nouă. Rememorând evenimentele de după anunţul cu tăierea salariilor şi pensiilor, observ că acest om, de a cărui activitate în Parlament nu ştiam mai nimic (deşi pare prolific, având 21 de luări de poziţie) a devenit vedetă. De unde nu ştia să-şi managerieze propria imagine, dovadă proiectele susţinute şi totuşi rămânerea sa într-un semianonimat, brusc a devenit asul mişcărilor inteligente, care l-au propulsat pe firmamentul vieţii politice. Şi, culmea, PDL a muşcat şi, prin decizia de a-l exclude din partid, contribuie la imaginea de erou.

Eu sufăr de scenarită şi această ascensiune bruscă a lui Oajdea îmi miroase a ceva lucrat.  Ştiu, din proprie experienţă, că o ştire de succes trebuie „să o ştii dinainte”, adică îi intuieşti efectele. Primul miting din Iaşi, la care Oajdea a susţinut revendicările celor din stradă, a fost o astfel de ştire. Un banc spune că doi moldoveni (suntem în Iaşi, nu?) se uitau la ştirile de la ora 20.00. O femeie ameninţa că se aruncă de la etaj. Primul: Pariem că se aruncă? Al doilea: Eu zic că nu. Zis şi făcut. Se uită la televizor, femeia sare în gol şi moare. Cel care a pierdut dă să scoată banii, dar câştigătorul spune: nu e cinstit, eu văzusem ştirea şi ştiam că sare. Dar celălalt zice: Ia banii şi eu văzusem la 18.00, dar nu am crezut că mai sare o dată.

Eu cred că Oajdea este, indiscutabil un erou al părerilor personale într-un partid în care asta e o infracţiune, dar mai cred şi că în spatele său stă un personaj destul de influent încă, Relu Fenechiu. Ştiu, dar nu am crezut că mai sare o dată după ce a păţit cu Adomniţei sau David.

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Editoriale. Bookmark permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.