Scuză
Nu mă dezvăţ să caut, să aflu, să văd lucruri şi apoi să le scriu. Asta fac zilnic de prea mulţi ani, dar uneori mi se face silă de tot ce mă înconjoară şi atunci – simţindu-mă, vorba lui Kris Kristofferson, „nearly faded as my jeans” – scriu puţin altfel, o singură zi pe săptămănă, vinerea, uitând de realitatea pe care o scormonesc permanent, ci inspirat de muzica mea preferată.
Tăticii se adună pe taticool.eu
Cele mai citite articole
- La mulți ani, Ponică!
- Nicolae Ceaușescu nu putea muri de Crăciun! Poate cel mult așteptându-l pe Moș Gerilă
- Am plâns de fericire când a murit Ceaușescu. Și nu regret nici o secundă asta
- Ora 4 a devenit ora 3. Și 6 a devenit 7. Jurnal de tătic
- Jurnal de tătic. Doamne, fă-mă creion!
- Dincă și-a semnat astăzi condamnarea la închisoare pe viață
- Proba pierdută de anchetatorii crimelor din Caracal
- Răspunsul (aproape definitiv) la întrebarea: Este sau nu Dincă nebun?
- Răpitor și violator în serie sau ucigaș în serie?
- Jurnal de tătic. Lăsați-mi și mie, măi fetelor, un colțișor din lumea asta! Lamentația unui tată de școlărițe
Alte editoriale
- Nicolae Ceaușescu nu putea muri de Crăciun! Poate cel mult așteptându-l pe Moș Gerilă
- Am plâns de fericire când a murit Ceaușescu. Și nu regret nici o secundă asta
- Dincă și-a semnat astăzi condamnarea la închisoare pe viață
- Proba pierdută de anchetatorii crimelor din Caracal
- Răspunsul (aproape definitiv) la întrebarea: Este sau nu Dincă nebun?
- Răpitor și violator în serie sau ucigaș în serie?
- O părere și o gaură-n fund
- Instituția ”Regele Mihai I” – aruncarea Casei Regale în derizoriu sau salvarea ei?
- ”Fie ca”... BFF și zeii în pielea goală
- Rolul afacerii ”Microsoft” în alegerile prezidențiale din 2014
- O filă cartonată din almanahul pupincurismului românesc
- Cazul bătăii mame-copil de la Constanța. Când autoritățile ridică din umeri, părinții ridică pumnul
- Soluție de părinte: paranoia? Gânduri inspirate de Pedofilul din Drumul Taberei
- Goana CIA după manuscrisul cărții despre Președintele SUA. Rolul jucat de un cronicar de gastronomie și un agent cu nume de sfânt
- De ce s-a oprit Rex Tillerson la București
Blogroll
- Adelin Petrisor
- Adrian Nastase
- Alex Mazilu
- Anatol Basarab
- Blog straniu
- Bogdan Apostolescu
- Codul lui Oreste
- Cristi Sutu
- Cristian Andrei
- Dana Dorian
- Diva de Carton
- Eugen Secmerean
- Florin… văru'
- Folk Forever Folk
- Huiu, Alin Huiu
- Insolent
- Irina Mirela
- Lilick Auftakt
- Lucia ”Trendy” Verona
- Machiaveli – portal
- sClaudiu
- Simona Ionescu
- Teo "Music" Negura
- Tiberiu Lovin & Comp.
- Turambar
- Untaru Fotograful Dement
- Victor Ciutacu
- Vis si Realitate
-
Confidențialitate și cookie-uri: acest site folosește cookie-uri. Dacă continui să folosești acest site web, ești de acord cu utilizarea lor.
Pentru a afla mai multe, inclusiv cum să controlezi cookie-urile, uită-te aici: Politică cookie-uri
Elena Udrea nu se retrage din cursa pentru șefia PDL după ce Monica Macovei și-a anunțat candidatura
Imediat după ce europarlamentarul Monica Macovei și-a anunțat candidatura pentru funcția ”supremă” în PDL a părut că prinde contur un scenariu intens vehiculat după intervenția brutală a lui Traian Băsescu în viața partidului din care provine. Scenariul e simplu, candidatura unui reformist va fi aplaudată de Elena Udrea care se va retrage, susținând acest nou pretendent împotriva lui Vasile Blaga. Scenariu pe care, mărturisesc, îl consideram și eu credibil.
Așa că am încercat să-l verific și i-am scris proaspăt deputatei de Roman un sms: ”Cel mai vehiculat scenariu al zilei este că intrarea lui Macovei în cursă duce la retragerea dumneavoastră. Este adevărat?”
Răspunsul a venit imediat: ”Exclus!”
Așa că jocurile nu sunt încă făcute.
Posted in Editoriale
2 Comments
Luându-l pe Klaus Johannis în partid, Antonescu i-a rezolvat o problemă și lui Ponta. Prietenul la nevoie se cunoaște
O să încep prin câteva considerații pe care le-ați tot auzit în ultimele zile, fiind declamate de susținătorii lui Crin Antonescu dar și de contestatarii săi. Aducerea lui Klaus Johannis în PNL e un răspuns – dat peste nas?- pentru cei care considerau că primirea fugarilor din PDL sau înregimentarea lui Gigi Becali reprezintă de acum încolo ”politica de cadre” a partidului. Este, de asemenea, un mod de a revigora spiritul de unitate manifestat în 2009, înaintea alegerilor prezidențiale și – de ce nu?- cooptarea unui personaj de tip Raed Arafat, nedreptățit și el de Traian Băsescu.
Totuși eu cred că Antonescu a mai rezolvat ceva. Practic Victor Ponta avea două persoane care – prin diversele scenarii ce le pot trece prin minte celor care privesc Palatul Cotroceni precum Izvorul Minunilor – puteau aspira la titlul de premierul minune, Călin Popescu Tăriceanu și Klaus Johannis. Unul marginalizat în partid și lăsat să vorbească singur în fața unei uși închise iar celălalt înregimentat în USL și ademenit cu o – inutilă – funcție de ”numărul 2 în partid”. Ce-și mai poate dori Ponta de la colegul și prietenul său?
Probabil că o soluție asemănătoare se va găsi și pentru rezolvarea problemei lui Crin Antonescu, respectiv ascensiunea în sondaje a primarului Bucureștiului, Sorin Oprescu. Soluția o va găsi Victor Ponta, profitând de influența pe care o are în propriul partid.
Posted in Editoriale
Leave a comment
Gulliver în țara chilimanilor….
Sincer nu prea văd ce altceva poate fi spus despre apropiatul Congres al PNL în afara de faptul că parafraza din titlu descrie, după mine, perfect, numărul surprizelor care ne așteaptă cu ocazia acestui eveniment. Poate doar că… nu e vorba de Țara Uriașilor.
Posted in Editoriale
Leave a comment
Adevărata miză a intrării lui Băsescu în bătălia PDL: unificarea dreptei. Acceptată de Udrea, refuzată de greii partidului
Hărmălaia din ultimele zile din jurul alegerilor din PDL duce la nașterea mai multor scenarii. Unele sunt fanteziste, altele, însă, sunt bazate pe o bună cunoaștere a mecanismelor interne ale PDL, dar și pe afinitățile personale ale diverșilor combatanți și ale structurilor de dreapta din afara acestui partid.
Cîteva dintre acestea din urmă sunt perfect viabile, dacă adăugăm la ele rolul activ jucat de președintele Traian Băsescu și faptul că mai toate calculele arată că până în primăvara anului viitor, când se vor desfășura europarlamentarele, nu se întrevăd schimbări majore în structura electoratului și, implicit, în procentele obținute.
Aceste calcule arată că, la alegerile pentru Parlamentul European, celor din defunctul ARD le rămân de împărțit aproximativ 30-40% din portofolii. Asta dacă PPDD se ”mulțumește” să rupă doar din procentele USL. Dacă cele 4 forțe politice – componentele ARD – candidează separat se vor irosi multe procente, două dintre ele, PNȚCD și FC, neavând șanse de a se încadra în procentul minim de 5%, în timp ce al patrulea partid, Noua Republică, ar spera la un procent mai ridicat doar dacă, nemulțumiți de PDL, ar ateriza aici Monica Macovei, Cristian Preda și Sever Voinescu. Lucru, de altfel, perfect posibil, dat fiind rolul jucat de ei la nașterea acestui partid.
Rolul PDL într-o nouă construcție
De altfel, pe lângă oala cu lături aruncată în capul conducerii Vasile Blaga, în celebrul interviu de pe B1 TV, Traian Băsescu a spus un lucru, că îi va chema la el pe Mihai Răzvan Ungureanu și pe Mihail Neamțu. Motivul discuției? Unificarea dreptei, idee pe care se pare că președintele Noii Republici nu o mai agrează atât de deplin, având nevoie de un ”imbold”.
Indiferent de mișcările din PDL, unificarea dreptei se face, în discuții avansate fiind Forța Civică și PNȚCD. Planul prezidențial este construirea partidului cu marca ”Ioana Băsescu”, Mișcarea Populară. De cei din PDL depinde dacă se alătură de la început construcției sau se așteaptă alegerile europarlamentare. De ce tocmai acest termen? Simplu.
Dacă Blaga pierde…
Există o șansă, mică, e drept, ca Vasile Blaga să fie învins pentru a doua oară de propriul aparat de partid. Probabil că – așa cum a făcut și în 2011 – va refuza funcția de secretar general al partidului, preferând să rămână simplu membru. Are două variante, dat fiind că nu se va înscrie nici în PNL nici în PSD. Prima este să aștepte ca prietenul său Sorin Frunzăverde să termine de organizat Partidul Popular Liberal ( ”piciorul” pus de USL în grupul PPE) și să se mute acolo. A doua variantă este de a aștepta eșecul Mișcării Populare la alegerei și să preia atunci structura. Asta e varianta mai puțin credibilă, o dreaptă unită însemnând un procent destul de crescut de voturi la acele alegeri.
În paralel, Elena Udrea ( sau misteriosul personaj care se va lansa în ultimul moment în cursa pentru președinția partidului) va construi Mișcarea Populară, PDL-ul ”reformat” fiind nucleul.
Dacă Blaga câștigă…
Greii din PDL, aproape toți susținându-l pe Vasile Blaga, nu mai vor să audă nu de președinte, ci de soluțiile lui minune, gen Neamțu, MRU… De aceea, dacă Blaga câștigă (varianta cea mai probabilă) dreapta rămâne destrămată. Elena Udrea și susținătorii săi ar putea pleca spre noua construcție, dar cel mai probabil vor aștepta un eșec al lui Blaga la europarlamentare și atunci îl vor sili să-și depună mandatul. Va fi prea târziu?
Posted in Editoriale
1 Comment
Dragă Stolo, tu ai mai candida, așa cum sugerează Traian Băsescu?
În interviul acordat joi lui Robert Turcescu, Traian Băsescu a spus că PDL are un candidat bun pentru alegerile prezidențiale din 2014, dar că membrii partidului nu reușesc să-l identifice. Președintele a spus: „PDL are prezidențiabil în momentul de față. Nu o să-i spun numele, îi cunosc, îi știu. Este cu notorietate, cu tot ce-i trebuie. E bărbat, dar nu e agreat.”
Cine este acest bărbat cu notorietate, membru PDL, dar dezavuat de liderii partidului? Primul nume care-mi vine în minte este al europarlamentarului Teodor Stolojan, personaj curtat pentru a candida la șefia partidului, dar devenit susținător al lui Vasile Blaga tocmai din încercarea de a se apropia de hardcore-ul partidului în care –chiar și după 5 ani de la intrare – este privit ca un ”intrus/impus”.
Declarațiile recente ale europarlamentarului demonstrează și că înțelege că susținerea PDL o obține criticând recentele atacuri ale lui Traian Băsescu la adresa partidului său de suflet.
Stolojan a mai fost candidat la prezidențialele din 2000, din partea PNL, și a fost desemnat candidatul Alianței D.A. pentru 2004, dar l-a înlocuit Traian Băsescu după celebrul episod al lacrimilor ”Dragă Stolo…” Refuzând funcția de premier în 2008, Stolojan nu-și leagă numele de politica de austeritate a lui Emil Boc.
PS Elena Udrea susține că prezidențiabilul în cauză este Emil Boc. Eu cred că Traian Băsescu este mai lucid.
Posted in Editoriale
3 Comments
Udrea versus Blaga. Care dintre cele două fețe ale lui Băsescu va câștiga partidul?
Elena Udrea și Vasile Blaga sunt până acum cele două nume importante intrate în cursa pentru șefia PDL. Primul impuls – mai ales dacă ne amintim de Revelionul petrecut de Udrea cu familiile Traian Băsescu și Gheorghe Falcă – este de a ne întreba dacă va reuși din nou președintele României să-l învingă pe Buldog în lupta pentru șefia partidului, așa cum a făcut-o, în 2011, când subit susținătorii ”căprarului” au devenit ai lui Emil Boc? De data asta șansele sunt mai echilibrate, venind sfârșitul mandatului de la Cotroceni, mulți lideri pedeliști fiind iritați de atacurile lui Băsescu la adresa partidului, ”demonizarea” Elenei Udrea și de membri ai partidului și, nu în ultimul rând, speranța unor baroni locali că Blaga își va folosi capacitatea de negociator pentru a readuce PDL în siajul Puterii… toate sunt argumente în favoarea ideii că Blaga are șanse reale de a păstra șefia.
Și totuși există o ruptură reală între Buldog și puținele oști pe care Traian Băsescu le are la vedere în partid? Vasile Blaga s-a impus, imediat după ce a preluat conducerea, pe 30 iunie, drept unul dintre cei care au susținut până la ridicol formarea ARD – evident un plan al lui Traian Băsescu încă de când fiica sa a înregistrat numele de Mișcarea Populară – a fost una dintre vocile violente anti-USL în timpul crizei suspendării președintelui, este un critic constant al Guvernului Victor Ponta… toate astea sunt argumente nu pentru a crede că va fi și el susținut în cursă de președinte, ci măcar pentru a presupune că lui Traian Băsescu îi este indiferent dacă partidul e câștigat de Blaga sau Udrea
Posted in Editoriale
1 Comment
Traian Băsescu a vrut să ne spună că nici în martie nu intrăm în Schengen? USL are acum un vinovat: președintele!
Așa cum anticipam – în acest text – draftul scrisorii pe care autoritățile din România ar fi vrut să o remită liderilor europeni este un simplu laț prin care USL și Traian Băsescu urmau să se unească ”la bine și la rău”.
Semnată sau nu de toți 4 (Ponta, Băsescu , Crin Antonescu și Valeriu Zgonea) simpla apariție în public a ideii acestei scrisori îi transformă pe ”uslași” în beneficiari de imagine, indiferent ce decizie se va lua la dezbaterea JAI din martie. Dacă Traian Băsescu avea un semn – cât de mic – că statele membre își vor da acordul pentru admiterea noastră în spațiul Schengen ar fi semnat scrisoarea și ar fi înghițit în sec că n-a avut el inițiativa. Nesemnând-o anunță practic eșecul din martie, previzibil de altfel prin rolul informal jucat de raportul MCV în deciziile Schengen. Dacă știe că vom primi toate avizele pozitive și totuși nu a semnat înseamnă că-i urăște atât de mult pe liderii USL încât preferă să nu primească nici măcar o frunză din cununa de lauri decât să-și pună numele pe un document al USL…
Pe de altă parte, după inițiativa lui Victor Ponta – anunțată lui Jose Manuel Barroso, deși nu discutase încă problema cu președintele – liderii USL pot afirma de acum fără rezerve că Traian Băsescu nu se raliază eforturilor lor de a introduce România în mult râvnitul spațiu european…
Opinia mea e că la Bruxelles, Traian Băsescu va testa din nou liderii europeni și apoi va insista la liderii USL pentru modificarea ( fie și nesemnificativ) textului scrisorii și apoi o va semna… asta dacă va simți că de această dată nu vom mai întâmpina piedici pentru o circulație mai liberă prin Europa.
Posted in Editoriale
2 Comments
Până la urmă și pionul este un jucător pe tabla de șah… Scrisoarea comună Ponta, Antonescu, Zgonea & Băsescu
Fără îndoială cel mai important demers al politicii noastre externe din acest an este scrisoarea comună către liderii UE, ce va fi semnată de Victor Ponta, Crin Antonescu, Valeriu Zgonea și Traian Băsescu (i-am enumerat în ordinea în care iau cunoștință de textul scrisorii).
E foarte posibil ca liderii europeni să ia decizia de a ne admite, în martie, în spațiul Schengen, și UN singur politician bucureștean va profita de asta. De aceea e o cursă între USL și Traian Băsescu pentru a se poza primul cu frișca de pe tortul admiterii pe față. De aceea povestea care urmează are importanța ei.
Vineri, 1 februarie, Ponta a discutat cu Băsescu. Amândoi înțeleseseră din textul Raportului MCV că intrarea în Schengen e aproape o certitudine. Au discutat poate și de un demers comun, dar nu au stabilit ceva concret, textul scrisorii, destinatari, semnatari… deja Victor Ponta a confirmat acest lucru, spunând că îi va arăta textul președintelui înaintea ședinței CSAT din 5 februarie, documentul urmând să fie transmis la reuniunea liderilor europeni.
Și președintele se gândise la cursa asta pentru un premiu cert, de aceea duminică, într-un discurs fără nicio motivație evidentă. Atunci a spus că va susține ORICE demers pentru grăbirea decizie politice de admitere a României în Schengen… Ponta a și profitat.
Luni, la întâlnirea cu Jose Manuel Barroso, premierul român a anunțat scrisoarea ca pe un fapt cert! Diplomatic e o gafă, textul nu era gata, semnăturile nu erau strânse… politic, însă, e o lovitură, pentru că, pus în fața faptului împlinit, președintele nu are cum să refuze un demers în interesul național. Efectul? După o campanie în care liderii USL au fost acuzați că ne scot din Europa și că vom avea nevoie de pașaport pentru a cumpăra ”ciungă” de la bulgari, ei vor fi – cel puțin ca imagine – artizanii demersului final pentru extinderea libertății de circulație.
PS Bănuiesc că nu trebuie să vă mai spun că marele absent din această bătălie de poltică externă este ministrul Titus Corlățeanu.
Posted in Editoriale
1 Comment
Relu Fenechiu, ”scăpat” de precedentele Paul Păcuraru, Teodor Atanasiu și Tudor Chiuariu
Demiterea ministrului transporturilor Relu Fenechiu a devenit subiect de dispută între Palatul Cotroceni, Guvern și sediul central al PNL, dar evident că nu e de nesocotit și mesajul Comisiei Europene.
Totuși, până la această oră, liberalii consideră că ar fi o greșeală demisia lui Fenechiu înaintea unei decizii a instanței unde se judecă procesul său. Sunt invocate de către liderii PNL precedentele cazuri în care miniștrii partidului au demisionat sau au fost suspendați de președintele Traian Băsescu și apoi s-au dovedit nevinovați. Este vorba despre Paul Păcuraru, fost ministru al muncii, ex-ministrul Apărării Teodor Atanasiu și Tudor Chiuariu, singurul ministru al Justiției trimis în judecată pentru fapte conexe corupției.
Pe de altă parte, cred că merită un răspuns și afirmația președintelui Traian Băsescu potrivit căreia programul european de investiții în Transporturi s-ar debloca mai repede fără un ministru judecat tot pentru fapte conexe corepției. Considerând că programul respectiv s-a blocat după ”aventurile” lui Nelu Iordache, cred că deblocarea stă mai degrabă în depistarea complicilor din minister ai patronului Romstrade decât în numirile făcute ulterior presupusei fraude…
Posted in Editoriale
Leave a comment
Cine tratează diferit ANI și DNA, Victor Ponta sau Crin Antonescu?
M-am nimerit în studioul Realității TV în timpul unei intervenții telefonice a premierului Victor Ponta – evident, pe tema mult prea mediatizatului raport MCV – în care spunea cum a renunțat la cinci membri ai primului său cabinet doar pentru că aceștia fuseseră declarați incompatibili de inspectorii ANI. Așa cum mă așteptam, a spus că avea nevoie de ei în noul Guvern, dar a preferat să respecte decizia ANI și să aștepte o sentință a instanțelor pentru a-i reintegra în echipa sa. Normal, l-am întrebat pe premier de ce nu a procedat la fel și în cazul miniștrilor (ministrului) trimiși în judecată de DNA, în definitiv rechizitoriul procurorilor este echivalentul raportului final de constatare al inspectorilor de integritate, reprezentând documentul prin care ei susțin că au depistat o vinovăție. Niciunul dintre ele nu e definitiv, până la hotărârea unei instanțe, și atunci de ce un tratament diferit pentru Ovidiu Silaghi, Liviu Pop sau Relu Fenechiu?
Premierul a exemplificat cu Tudor Chiuariu, achitat după ce a fost trimis în judecată de același DNA care-l acuză și pe Fenechiu. La fel puteau răspunde și cei din vizorul ANI, arătând o lungă listă de persoane care au obținut fie NUP la parchetele sesizate de ANI fie și-au anulat în instanțe rapoartele incriminatoare. Nu stă în picoare nici ”argumentul european”, pentru că MCV nu face diferența dintre ANI și DNA în materie de laude. Lista diferențierilor dintre tratamentul ANI și DNA de către USL poate continua prin decizia, de exemplu, de majorare a bugetului Agenției în timp ce DNA rămâne în semi-austeritate…
Și atunci de ce? Victor Ponta își asumă decizia de a-i păstra pe Relu Fenechiu și Liviu Dragnea în Guvern, așa cum îi stă bine unui premier care ia o decizie, dar e această hotărâre a sa? Sau e o cedare în fața unui prieten și partener? Primul care a făcut abstracție de procesul penal în care e implicat și a anunțat că Relu Fenechiu va face parte din Guvern a fost Crin Antonescu. Tot el este cel care îi datorează lui Liviu Dragnea scorul electoral din colegiul pentru Senat.
Și-au făcut cei doi parteneri de la conducerea USL concesii, unul a renunțat la trei miniștri, Eduard Heliwig, Dan Mihalache și Ovidiu Silaghi, iar celălalt a acceptat alți doi în Guvern? Posibil… mai ales că jumătăți de concesii nu își aveau rostul. De exemplu, păstrarea pesediștilor acuzați de ANI, Ecaterina Andronescu, bunăoară, și eliminarea celorlalți ar fi fost inutilă ca imagine pentru raportorii CE. Iar ignorarea completă și a ANI și a DNA ar fi înrăutățit și mai mult raportul MCV.