Category Archives: Reclame

Motto: Televiziunile încasează bani, dar noi ce vină avem?
Aseară am adormit la televizor… era un calup de publicitate… și am visat… mă cutremur și acum, când îmi amintesc!
Se făcea că aceiași echipă care a făcut clipul de la pasta de dinți Parodontax – știți care, ăla cu concursul de flegme scârboase – a fost solicitată să realizeze o reclamă la laxative. Probabil, în vis, speram ca ăia de la TranzActiv să îi fi alungat din sediu pe băieții care le-au făcut filmulețul cu păsăricile atrase de mirosul de rahat…
În vis, într-o toaletă, cei de la Parodontax ne arătau cum e un rahat chinuit și cum ar fi cel al înțeleptului ce le folosește produsul…
M-am trezit brusc și am aruncat televizorul pe geam!

Motto: Televiziunile încasează bani, dar noi ce vină avem?

Mă agit ca un prost de 1 Martie, de 8 Martie, de ziua ei, de ziua soacrei mele, nu știu ce cadou să iau, ce flori să aleg ca să îmi exprim mai clar sentimentele! La fel face și nevastă-mea când se apropie ziua mea, prietenii se interesează pe ascuns ce mi-ar plăcea și eu fac la fel când vine aniversarea lor! Niște proști toți! Puteam să ne uităm la reclama de la OBI, aia nouă, cu tipa dedublată, care se întreabă singură și își dă prompt răspunsurile, și aflam exact ce își poate dori un om. Văd deja cadourile și bucuria din ochii celor dragi când le vor desface: soției o drujbă, iar soacrei o mașină de găurit! Dacă nici asta nu le topește, nu știu ce aș mai putea încerca. Poate doar…

Pentru viitoarele reclame le sugerez celor de la OBI să revadă Coșmar pe Elm Street sau The Texas Chainsaw Massacre… sunt acolo niște sugestii de cadouri pentru Iepuraș…

Motto: Televiziunile încasează bani, dar noi ce vină avem?
Sunt fascinat de reclama la cărțile de la Adevărul. Vecinii, având pe fundal decorul sufrageriei oricărui tip care a descoperit cititul abia după ce Patriciu nu a mai putut să-și vândă ziarele, se conversează. Unul vrea o carte împrumut, iar celălalt îi răspunde: Da’ niște zahăr nu vrei?
De ce? Adică? E o ironie? E ceva haios sau o continuare la vreun reportaj de pe Antena 3 despre sărăcie? Sau poate e doar un clip neterminat? Primul urma să spună că da, vrea zahăr și vecinul îl trimite la parterul blocului, unde s-a deschis un mic.ro, cealaltă afacere prin care Patriciu ne intră în case… de această dată în frigidere, nu în sufragerie. Aștept un business al său prin care să simt miros de petrol kazah și în baie…

Motto: Televiziunile încasează bani, dar noi ce vină avem?
După cei de la BRD, cei de la CEC au dat și ei în patima bucuriei de a avea credite la bănci. După ce am văzut cea mai recentă reclamă tv a lor am înțeles de ce s-au interzis la noi etnobotanicele, faci un credit, obții o refinanțare și ești ”high” următorii 20 de ani. Sigur, sloganul ”salvați generațiile viitoare, închideți magazinele de vise” capătă alte conotații, dar cui îi pasă, important e să trăim cât mai intens bucuria îndatorării, iar generațiile viitoare s-or descurca și fără casă…
Mai potrivită decât melodia aleasă de ei ar fi fost, însă, Corul Vânătorilor. Și mergea și verdele costumelor cu noua siglă și nuanță a băncii… Deși… corul ăla merge mai bine când s-o face o reclamă la Departamentul lor de Recuperări, foarte activ, de altfel.

Motto: Televiziunile încasează bani, dar noi ce vină avem?

Seria imbecililor cu care BCR se mândrește că fac banking la ghișeele lor s-a completat de curând cu încornorata care vorbește despre creditul Divers cu amanta soțului. Sincer, simțeam nevoia ca această campanie să înceteze discriminarea bărbaților și să prezinte și o tută, după ce a atacat mișelește sexul dur în clipul cu boul care împinge la mașină. Totuși discriminarea continuă, cele două proaste din video fiind blonde… la BRD nu ar fi îndrăznit așa ceva, prietenii știu de ce.

Constat că oamenii de la BCR merg încet dar sigur spre ecranizarea bancurilor ce deja circulă despre ei, cu sinucigașul gata să se arunce de pe bloc, în timp ce cei de jos se întreabă cu cine o face banking…

Motto: Televiziunile încasează bani, dar noi ce vină avem?
El – bou, Ea – nevastă-sa, Ei – ne iau la mișto, Noi – ar trebui să cumpărăm… El se trezește dimineața și deschide fereastra de la dormitor. Găsește grădina cotropită de jungla amazoniană. Nu capitulează, își ia nevasta și împreună ajung la OBI unde, în loc de macete sau un bidon cu benzină și o cutie de chibrituri, o vânzătoare amabilă ghicește că au nevoie de o mașină de tuns iarba… Poate aveau nevoie de ea acum un an, dar acum e prea târziu… Doar dacă e trasă de un tanc… Între timp, două fete, probabil maimuțe din grădina amazoniană, se joacă la un aspirator de frunze…
De ce e nevoie de aceste exagerări în reclame? Fără metaforica grădină filosofii care achiziționează mașini de tuns iarba nu ar fi fost mișcați? Nici nu vreau să mă gândesc cum ar trebui să arate piciorul unei doamne dintr-un eventual clip al OBI pentru aparate de epilat…

Motto: Televiziunile încasează bani, dar noi ce vină avem?

Dintr-o carte de psihologie am aflat că lista fetișurilor este practic inepuizabilă. Cum se cataloghează un fetiș nou apare unul și mai ciudat, mai greu de explicat… Dar nici un catalog nu se compară, se pare, cu al celor de la Dedeman. Ei – sau stătuții care le fac reclamele – au o colecție de fetișuri ce trimite orice psiholog înapoi la școală. Au ei o serie de reclame, cu care se fac de râs pe banii lor la tv, în care o voce spune cam așa: te-ai săturat să îi satisfaci toate gusturile, să faci numai mâncarea lui preferată… și o ține așa cu oprimările la care e supusă o femeie… până apare salvarea: e timpul să te gândești și la tine, pomi fructiferi la nu știu ce preț sau o sufragerie cu nume tembel pe care femeia chinuită și-o poate lua la un preț ce o face probabil să se umezească! Există și reclama pentru bărbatul căruia i-a venit timpul să se gândească la sine: adezivul… cine știe ce marcă! Ăștia sunt cretini sau ne iau pe noi drept idioți?

Propunere pentru cei de la Dedeman: cutia de scule de frecare-așchiere pentru femeile ce au uitat de programările la cosmetician și cortul cu două camere pentru bărbații sătui de dormitul pe preș.

Motto: Televiziunile încasează bani, dar noi ce vină avem?
Nu vreți să știți ce am crezut eu că sunt de fapt personajele care fac reclamă la napolitanele Alfers! Mă gândisem că poate sunt două capete de pensulă sau două bucăți de barabulă sau două degete cu cagulă sau două capete de … Eh, na, cum să scriu așa ceva?
Apoi am aflat că de fapt e vorba de o gură întoarsă cu fundul (Gurile au fund? În reclama asta da!) în sus. De ce? Adică pasiunea pentru napolitanele fără fițe se manifestă doar dacă stai cu capul în jos și îți pui o perucă pe bărbie?
Le doresc multe produse noi celor de la Alfers… poate următoarea campanie va fi cu un nas întors și cu o perucă așezată pe nări… dar dacă am fost păcălit, că doar e 1 aprilie, și nu e vorba de o gură… ci de pensulă, barabulă, cagulă sau chiar…

Motto: Televiziunile încasează bani, dar noi ce vină avem?

Niște băieți care iau bani de la BRD pentru a le face clipurile publicitare au descoperit… bucuria de a fi dator vândut la o bancă. Într-o reclamă ce ne atacă de pe mai toate posturile tv apar capetele Nadiei Comăneci, Ilie Năstase și Gică Hagi, ”montate” pe un desen ce aduce aminte de exploziile de culori din grafica tipică epocii ”power flower”! LSD, cânepă sau etnobotanice? Nu se spune sub efectul cărei substanțe cei trei mari au ajuns să savureze extazul unic al plății lunare a unui credit refinanțat.

Propun ca aceiași echipă să realizeze clipuri care să evidențieze bucuria unei bătături de la pantofi, unui coș pe nas sau senzația unică de fericire pe care o trăiești dacă ai o bubă-n fund.

Motto: Televiziunile încasează bani, dar noi ce vină avem?

Silit, evident, mă uit de câteva ori pe zi la reclama cu pateul vegetal Mandy și sunt convins că o să pățesc asta cât e de lung Postul Paștelui. Realizat probabil de niște tipi care au experimentat până acum doar sexul pe chat, clipul propune o soluție de a rezista ispitei de a păcătui în plină abstinență: mâncatul de soia! Și uite așa, dacă dai banii pe Mandy, scapi de două motive de a arde-n flăcările Iadului, nici nu mănânci ”de dulce”, nici nu…

Rămâne ”păcatul cu gândul și cu vorba” că, sincer, mă cam gândesc la ei și mai vorbesc singur de mamele lor… Doamne, iartă-mă!